Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

Str. B.P. Hasdeu


 


Domnule, de ce mi-ai furat telefonul din buzunar?, zise un bătrān abia īntinzānd māna după un tānăr care deja traversa Podul Hasdeu. Te-am văzut, uite, īl ai īn mānă, telefonul meu... Bătrānul se prăbuşi pe bordura din faţa casei Pompiliu Eliade de pe str. B.P. Hasdeu.


Tānărul nici nu mai fugi. Se opri la mijlocul podului să privească un pescăruş plutind pe Dāmboviţa. Un clinchet īi trecu pe līngă urechi. Ultimele cuvinte ale bătrīnului căzură ca nişte monede pe asfaltul īngheţat. Tānărul auzi doar trei:  ruină ca ea.


Pescăruşul īşi scufundă capul şi scoase din Dīmboviţa o etichetă Rio Grande de ton mărunţit. Īncepu să ningă. Fulgii de nea zburau după legile descrise īn Live Science. Trebuie să fie īn jur de -3 grade Celsius, gāndi tānărul, īn timp ce un cristal de gheaţă īn şase colţuri īi arse, parcă, buzele. Dendritele stelare i se topiră īn cerul gurii, le scuipă şi iar gāndi, de data asta romantic, ca Puşkin: ce zi frumoasă, ger şi soare, iubita mea mai dormi tu, oare? Atāt īşi aminti din poezie. Ar fi trebuit să-ţi continue drumul, să traverseze Podul Hasdeu, apoi Parcul Izvor şi să se īndrepte spre Coşbuc. Se opri. Strānse telefonul īn pumnul aproape īngheţat. Un alt fel de clinchet īi trecu pe lāngă urechi. Vru să se sprijine de colţul gărduleţului de fier forjat al podului. Un Porche Boxter Spyder īi tăie privirea. Maşina patină. Un stol de stoluri de pescăruşi zbura neputincios deasupra Dāmboviţei.


Casa din spatele bătrānului se albi dintr-o dată. Uşa de la intrare se deschise şi tānărul apucă, parcă, să vadă o masă cu incrustaţii de fildeş. Ah, dacă s-ar fi deschis mai mult ar fi văzut şi cele trei scaune de formă triunghiulară, şi literele frānte de pe pereţi cu numele străzii pe care era, şi tavanul cu lampă de fier sub formă de cruce, şi mărgelele de chihlimbar, firul psihic ce  leagă omul de stālpul cosmic, dacă ştii despre ce e vorba. Īnchise repede ochii. Emblema de la Boxter i se lipi definitiv de fragilele vase capilare din jurul nasului.  Auzi un beep. Telefonul. Un SMS se afişă rapid: hai, odată!


Domnule, īţi mulţumesc că mă ajuţi să mă ridic!, zise bătrānul, cu calm, unui alt tānăr care-i īntinse o mānă. Uite, eu stau aici, īn casa asta, sunt o ruină ca ea...


Tānărul īl ajută să ajungă īn faţa uşii. Apoi, traversă Podul Hasdeu fără să se uite la pescăruşi. Nu mai ningea. Ploua. Ce păcat, īşi zise ca Puşkin, că nu putem pe pārtii să zburăm, departe, pe unde calu-o să ne poarte atāt de zbuciumat īn frāu. Mai erau vreo două versuri, dar nu şi le-aminti. Pānă-n Piaţa Coşbuc se gāndise să ia un autobuz, dar, din cauza accidentului, circulaţia era blocată.


Bătrānul īmpinse triunghiul desenat pe uşă cu un deget. Aroma de igrasie īi dilată nările. Camera avea pereţii negri, nici o masă, nici un scaun, doar nişte saltele umede şi multe cārpe de la ajutoare. O babă dădea din picioare deasupra unei plite īncinse. Ai īntārziat, zise ea, iar ai vrut să faci ceva ieşit din comun să mă sperii. Ţi-am spus că pe mine nu mă sperie nici cānd citesc ziarele, că nu explică cum să te sperii. Bătrānul nici n-o băgă īn seamă. Se uită īn sus pe unde se scurgea o dāră roşie de ploaie. De la tricourile psd-iste cu care ai īnfundat octogonul casei, zise baba căscānd. Bătrānul scoase din buzunar un telefon. Ce bou, gāndi el, nici n-a simţit cīnd i l-am luat.


Pe str. B.P. Hasdeu se lăsă o linişte definitivă.


 


Str. Pompiliu Eliade


 


Noaptea. Un grup spontan de oameni invizibili ies din Grădina Cişmigiu şi levitează pe str. Schitu Măgureanu. Un istoric fără scaun la Catedra Facultăţii de Istorie ar spune că ei se īndreaptă spre str. B.P. Hasdeu. Acolo se află celebrul mini-castel īn ruină, casa lui Pompiliu Eliade, construită īn anul 1907, aidoma cu planul transmis de spiritul Iuliei Hasdeu marelui academician şi tată. Invizibilii vin din cīnd īn cīnd să se informeze asupra dezvoltării durabile şi īncălzirii globale pentru a combate spiritul lui Caragiale. Īn viaţă fiind, acesta zicea că situaţiunea Romāniei nu se va putea chiarifica...


Pompiliu Eliade s-a născut īn acelaşi an cu Iulia Hasdeu. Amīndoi aveau o ascuţită inteligenţă franco-astrală. Īn anul 1889, Pompiliu publică la Paris un studiu Despre influenţa franceză asupra spiritului public īn Romānia. Cartea s-a răsucit pe toate părţile īn rafturi părăsite, pānă cānd Philippe Etienne, un ambasador francez, a rostit īn 10 iunie 2003 un discurs la Academia Romānă despre Aceşti romāni care au făcut Franţa.


Un bărbat invizibil se desprinde din grup. Dintr-o plută īngheţată cade un ţurţur. Nu se sparge. Capacul de la canalizare īl aştepta deschis. Ţurţurul ajunge īn centrul Pămīntului unde se topeşte. Un abur se ridică şi ia forma unui fluture. O fi prinţesa-fluture sau Camille Armand sau Iulia Hasdeu. Bărbatul invizibil vrea să prindă fluturele.  Un aer greu īi taie respiraţia. Monoxidul de carbon al oraşului se-nfăşoară de gātul bietului spirit gata să-l sugrume. Aerul se curbează. O pisică simte tensiunea, dar nu-i pasă. S-a săturat de fluturi, de energia spiritului, de mese care se-nvīrt şi pahare care se sparg fără să mai strāngă cineva cioburile, de obiecte care se deplasează şi-i cad tot ei īn cap. Nici măcar desenele animate n-o mai animă, pisicile aristocrate au dispărut, iar, īn locul lor, pe toate posturile, se dilată pisicile manele. Uite, o nouă lovitură-n cap după tehnica de spiritism a lui Allan Kardec! Chiar şi spiritele s-au tāmpit, confundă capul unei māţe cu masa de spiritism, o lovitură = da, două lovituri = nu!


Bărbatul invizibil sau, poate, spiritul lui Pompiliu Eliade, trece discret prin vieţuitoarea cu mustăţi şi coadă cuprinse de-un uşor fior. Grupul invizibil se ia după el pe străduţa īngustă despre care habar n-are de ce-i poartă numele şi, pe care, din senin, īncepu să sufle un vānt de Groenlanda. Pisica se rostogoleşte şi cade īn centrul Pămāntului o dată cu fluturele īnghiţit.


Pompiliu Eliade a scris cărţi despre filozofia lui La Fontaine, despre Maurice Maetherlinck, Herbert Spen­cer... iar despre el au scris Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, ICR cu ocazia summitului francofon... Una din poeziile lui prefe­rate era Se bate miezul nopţii, de Mihai Eminescu.


La numărul 4 bis, pe str. Pompiliu Eliade,  e un Centru Militar. Mai īncolo, spre Kogălniceanu, e Veneţia Hotel. A very stylish and executive hotel. Apoi, strada, ca şi ţara, se-nfundă. Din pricina unui vānt. Live the experience?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul