Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme de dragoste

        Dinu Flămând

 


 


Cu gândul la ţipătul simbolic pe care îl conţine şi îl reverberează creaţia poetului în întregul ei („este ţipătul încălzit înăuntrul meu/ nu altfel ard în cuptorul acestui ţipăt“), nu vom ezita să-i atribuim lui Dinu Flămând o gândire artistică de tip expresionist. Poetul aparţine, printr-o mare parte din creaţia sa, puternicei şi ramificatei familii a expresioniştilor europeni pe care, în pofida diversităţii, îi unesc forţa transfiguratoare a exasperării, tensiunea, vibraţia tragică, „patosul în zdrenţe“ şi sentimentul eschatologic că materia şi-a impus definitiv dominaţia şi că nu te mai poţi integra în această lume părăsită de lumină.


Când prisosul de texte, „infectate de urgenţa de a răcni“, explodând de furie împotriva a tot şi a toate acumulează o tensiune de nesuportat, îşi anunţă prezenţa contratema poeziilor despre casa părintească, despre iubirile trecute, despre părinţi ori despre grădinile sufletului. Strigătului angoasei contemporane îi răspunde un murmur diafan.


 


Eugen NEGRICI


(Din Prefaţa antologiei de autor BIOPOEME, în curs de apariţie la Editura Academiei Române, din care am selectat acest grupaj)


 


Femeia îndrăgostită


 


Face paşi mari spre o lizieră interioară


unde şoapte de acacia îi aruncă în păr


ultimele reflexe de soare marin – levitează


prin apele freatice ale unui surâs lunar


 


mă cuprinde într-o largă privire indulgentă


laolaltă cu florile cărţile şi agrafele de pe masă


miroase din ea persistent un somn treaz


secretat de glande ce-i înfloresc sub piele


 


şi care o fac de tot intangibilă parcă înfăşurată


într-o lumină interioară şiroind de jur împrejurul ei


dimineţile îi sunt irigate de o muzică vegetală


gesturi de umbră mângâie contururi numai de ea ştiute


 


şi amintirile ei aleargă spre viitor


cu o forţă ce scutură din rădăcini imposibilul


fericirea ei epidemică vindecă între noi


indiferenţa acestei zile, urâtul, resentimentele


 


iar eu o pândesc pe la toate uşile


şi absorb din hainele ei noul miros


şi stau în calea mâinilor ei să culeg la-ntâmplare


mângâieri de prietenie săracă


                             imensă milă


 


iar cum se îndepărtează în lungul ţărmului


mă preling de sub tălpile ei ca refluxul


flacără a secretului


                           metamorfoză


                           femeia mea


îndrăgostită dar nu de mine...


 


 


După uşă


 


mai adânci rădăcini decât cele ale iubirii


are numai absenţa iubirii


                       nu întâmplător sunt tot ele


şi rădăcinile copacului umbrei tale


                       ce fuge pe loc


 


iar de iubit nimeni nu iubeşte decât aşteptând


ascuns după uşă cu un pumnal în mână


          când golul din respiraţie îl înfometează


          iar în hipotalamus începe să-i zornăie pietrişul


                       de la inundaţiile prenaşterii


 


căci absenţa este de la bun început deplină


iar în oglinda ei spartă se văd cioburile lipite


ale nebuniei ce comite


în gând toate crimele


 


noaptea vine de fiecare dată ca o sentinţă


iar iubita şi iubitorul se trag unul pe celălalt şi unul în celălalt


cum pe ţărm opintindu-te poţi să aduci o barcă


dar nu şi călătoria


 


 


Aubade


 


singurătatea mă ajută să te iubesc


cum nu ştiu singurătatea să o iubesc


iar două singurătăţi împreună


sunt una singură pe din două


 


şi întrucât adunările ne despart


iar înmulţirile dau în moarte


să ne apropiem despărţindu-ne doar de noi


cum ajung împreună în iarbă prune ce lasă creanga


 


am putea fi bogăţia acestei toamne


aşa cum răspunsul e o bună-ntrebare


cu neapropierile noastre aduse la începutul


unde se ating improbabilitatea cu imposibilul


 


fiindcă dacă tu nu mă iubeşti


nimeni niciodată nu va iubi


ceea ce neiubit este-n mine chiar de iubirea mea


fiindcă dacă eu nu te iubesc chiar şi neiubindu-te


neiubită vei fi de cea mai însetată absenţă a dragostei


 


 


Introitus


 


cu uimire


iubirea mea


cu toată furia şi cu toată


uimirea mea


aduse încâlcite în poala ta


cu furie şi cu mai mult decât


toată furia şi decât toată uimirea mea


şi cu mai mult decât toate morenele pe care le târăşte


în urma lui blocul de gheaţă al vieţii mele


cu o tăcere ce nu-şi găseşte muţenia


şi cu o bâţâială de mâini vibratile


şi cu toată urgenţa bâlbâielii mele salivând


falsitatea adevărată a cuvintelor mele fals-adevărate


ieşite somnambule în cămaşa de noapte a morţii


şi cu tot focul blocat în spaima mea


de corp de lemn de vişin umed sub o ploaie bătrână


şi cu tot ceea ce nu ştiu despre tot ceea ce cred că ştiu


şi cu toată forţa cu care aş putea absenta din mine


intrat clandestin în seninătatea pe care surpriza existenţei tale


o aduce în viaţa mea


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul