Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poesis

        Andra Rotaru

 Plecări


 


din casa noastră păsările au plecat. a fost prima dimineaţă cu geamurile īnchise.


lăsăm deoparte hainele elegante īn care ne-am īmbrăcat seară de seară


acum a venit, īn sfārşit, vremea să le īngropăm.


să pleci fără nici un gānd, să stăm dezbrăcaţi multe ore


pānă cānd cerul se va face alb


şi unul dintre noi īl va purta pe celălalt īncă puţin.


 


atunci vom şti. īn casă nu a rămas nimeni.


ai uitat că nu mai putem vedea


cum văd ceilalţi: un bătrān trage după el saci goi de pămānt


 


Şi mai mult nisip


 


zilele astea īncep cu zilele de altădată:


cineva se aşază pe marginea patului


mă īntreabă dacă nopţile sunt imprimate pe piele,


dacă am visat cum mă acoperă nisipurile.


[mirosul tău de brad se răspāndeşte īn camera mea.]


 


(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,


pluteşte īntr-o mare. cānd intru astăzi īn ea, īnchid bine ochii)


 


te īntreb dacă sub mare ai văzut vreodată munţii.


dacă īi poţi face să dispară, apoi să apară din nou


 


o să-ţi aduc ceva dintr-o ţară străină, să semene cu tine.


un copil cu păr auriu, pe care l-am crescut aici, īn mare.


 


vrăjile pe care le facem seamănă cu dimineţile noastre.


ne trezim trupurile odată cu peştii, ni le afundăm sub dune de nisip.


ne izbesc de malurile ţărmurilor


şi plutesc grotesc. uneori aşteptăm ore īntregi să reapară


 


(vară de vară, mi se spune că ai dispărut. că trupul nu a fost găsit,


pluteşte īntr-o mare. cānd intru astăzi īn ea, īnchid bine ochii)


 


              *


de atunci, unghiile nu īmi mai cresc.


le acopăr cu māinile altora, apoi mă īndepărtez.


oamenii se aşază lāngă mine,


vor să prindem dimineţile īmpreună


fără să ştie că niciodată nu īmi iau rămas-bun.


(sunt ca un vapor de lemn īn care port doar morţii)


 


Verde


 


cānd corpul tău īmbracă alte corpuri


vă privesc de departe. am doar culoarea voastră verde


pe care o īmprăştii pe pămāntul uscat


ca să creşteţi. drumurile dese nu mai seamănă


cu nimic, şi primăvara, apa pe care am aruncat-o pe voi


vă scoate rădăcinile la vedere. e somnul unui copil


care nu a īnvăţat să vorbească. māngāie din cānd īn cānd


ochii celorlalţi.


 


de aici nu mai pot să las praful aşezat peste voi


să fie luat de nimeni.


strānşi īn carnea voastră, vă dezbrăcaţi unul pe altul

şi sub pămānt
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul