Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

 


Str. Elena


 


În ghidul străzilor din Bucureşti, str. Elena se află între str. Elegiei şi str. Elevatorului. Pe teren, str. Elena este înconjurată de mai multe străzi cu nume de voievod, dar şi de str. Corabiei. Litovoi Voievod, Bărbat Voievod, Tugomir Voievod, Vladislav Voievod sunt, cu toţii, ca nişte dinţi înfipţi într-un pieptene. Un pieptene cu dinţi mărunţi din care ţâşnesc sunete ca dintr-o simfonie atonală, dar nu de Arnold Schoenberg, deşi cei care le aud ar putea spune că resimt aerul unei planete dodecafonice.


Pare complicat, dar nu e.


Să aruncăm o privire de-a lungul str. Elena. Blocuri, balcoane, sfori cu rufe, bătrâni în geam, păsărele care ciugulesc. Să coborâm privirea de-a lungul aceleiaşi străzi. Sfârşitul armoniei romantice. Compoziţia asfaltului include gropi în serie atonală. Progresiv şi controlat. Un fel de compoziţii ce se succed din ce în ce mai rapid sub roţi sinucigaşe. Uneori ajung la apogeu, la dracu. Asfaltul are şi regi încă din antichitate, de la egiptenii care îmbălsămau morţii cu el. Fără armonie, fără melodie, fără românie. Fără sistem de organizare alternativ al notelor, gropilor, urechilor, forţelor, suspensiilor, viziunilor. Ce să mai faci?


Şi totuşi, ca iubire, str. Elena e un nume solid. În Montreal, de exemplu, str. Elena are 22 de felinare. Gaslights. Hautement énergétique. Cu metan, propan, butan, şobolan... lumina lor, a felinarelor, se răsfrânge cu efect nostalgic în ochii canadienilor plini de lacrimi şi, atunci,  cu patriotism erotic, cu toţii, fredonează cântecul lui Joe Dassin în care el îşi aminteşte cum mergea pe o plajă, toamna, într-un sezon unic, al Americii de Nord - Vara Indiană. Ea purta o rochiţă lungă ca-ntr-o acuarelă de Marie Laurencin – o femeie pictor care desena forme feminine alungite, fluide ţi suave, cu pene ţi perle -, iar el îi spunea, il y a un an, y a un sičcle, il y a une éternité, că se vor iubi iar, când va vrea ea, până cînd iubirea va muri şi toamna va fi neindiană, prilej cu care el o mai în­treabă unde e ea, ce face, mai există... Dar un val apărut brusc în cântec îi atrage atenţia, el se culcă pe nisipul ud, il y a une éternité, un siecle, il y a un an ţi revin culorile patriotic-erotice ale verii indiene.


Numele Elena nu e purtat numai de străzi. Mai sunt fiinţe, lucruri şi fenomene care poartă acelaşi nume. Elena nu poate fi, din păcate, un verb.


Cea mai frumoasă dintre muritoare, Elena, fiica unor zei, a fost răpită de Paris cu voia Afroditei care i-o dăduse-n dar pentru o negociere de comerţ antic în cazul unui măr al discordiei dintre Troia şi Elada. Elena+Paris= războiul Troian.  10 ani de război purtat de regele-soţ contra Paris+regina. Paris moare-n luptă. Regele - soţ, în urma unei strălucite strategii, îşi revendică regina a la maison. În limba maghiară, Elena e Ilona. În America, e Elena Ford. În Rusia, Elena Baturina. Ultimele două Elene sunt bilionare.


Ca formaţiune geologică, Elena e o insulă vulcanică din Atlantic. Pe ea locuiesc oameni albi, oameni negri şi chinezi. Accesul nu poate fi făcut decât cu vaporul, deşi insula nu are nici un port. Poate, din pricina lui Napoleon.


Ea, Elena, mai poate fi  vibrantul munte din America, cel care a erupt şi a distrus case, poduri, căi ferate, autostrăzi şi un muzeu celebru cam cât Palatul Cotroceni. În acel loc, a rămas un crater de 1km jumate din care se scot mari cantităţi de piatră ponce folosită pentru polizarea călcâielor de domni şi doamne.


În lupta contra schimbărilor climaterice, UE a dezvoltat un program care face parte dintr-un plan durabil de acţiune în domeniul energiei. ELENA e un instrument european. Un suport tehnic. Eficient. De susţinere. Cu bust. 20-20-20. Până în anul 2020, energia consumată va trebui să scadă cu 20% pe când energia din resurse regenerabile va creşte cu 20%. ELENA e un izvor de tehnică inovatoare.


Ar mai fi şi alte Elene care-şi aşteaptă un nume cu febră care să-nvârtă-n cap ochii muritorilor ca pe-o cheiţă. Desigur, atunci când ochii sunt o broască.


Pe str. Elena din Bucureşti sunt cluburi, o grădiniţă, un service, Ego Metacs Medical, Plaza Casino club...


 


Str. Doamnei


 


Anul 1683. Undeva, departe, Louis XIV, pentru a-şi afirma puterea asupra Europei, inaugurează palatul Versailles. Curtea regelui asistă la orele sale de trezire, guvernare şi culcare. Galeria Oglinzilor tremură. Candelabrele de aur ard în lumina ochilor de curtezane. Lux, plăceri, Parisul are febră. Maria-Tereza a Austriei e muşcată de-o viespe la subraţ. Moare o dată cu umbra ei. Turcii asediază Viena. Brutarii le coc croissantes. Issac Newton se joacă cu un măr, îl scapă, se-nspăimântă, i se-aprinde mintea, cu gravitaţie. Petru cel Mare e la Moscova, la Moscova, la Moscova, unde nu mai ajung cele Trei Surori dintr-o piesă de teatru. Halley desenează un catalog cu stele. Vede o cometă. Cerul nu-l iartă. La Londra se-aprind primele lampadare cu ulei.


Plictisită de atâtea vise despre lume, doamna Maria îl înduplecă pe marele şi întunecatul nour şi plin de fulgere şi de trăsnete Şerban-Vodă să-i croiască o uliţă printre pometurile din grădina casei sale. Să-i zicem ulicioara Paris, Luminăţia Ta şi cel Dintâiu Domn, să treacă alaiul pe lângă Hanul Măriei Tale cu evlavie şi-nchinare, să crape mumbaşirii, să priceapă mujicii, să se-oprească cuconeturile din mahalaua Popii Istatie să privească la zorzoane, mărgele şi găteli, să râvnească parfetul la cornet d’ amour, să suspine la brocarturi, borangicuri şi postavuri, cele din Englitera... Bine, zise Şerban-Vodă. Şi-i făcu şi o Capelă de zid, cu pridvor şi chenare de piatră. Doamna Maria era sârbcă de feliu, de la Nicopole - după cum zice cronica lui Greceanu -, fata negustorului Ghencea, ucis de-un duşman al lui Vodă. Caii turcilor se-nverziră când trecură peste uliţa Doamnei podită cu lemn din Pădurea Antiotomană.


Vreo două sute de ani mai târziu, uliţa se prefăcu în stradă. În 1860 e pavată cu granit din Scoţia. Hanul lui Şerban e dărâmat. Guvernatorul Câmpineanu pune peste pivniţa domnească prima piatră de temelie a Băncii Na­ţionale Române. Arhitectul e francez. Cimentul e franţuzesc. Tinichigiul e Th. Georgescu. Echilibru, distincţie, neoclasic cu mici influenţe raţioniste, leu. Faţada dinspre Doamnei sau Aripa cea Nouă, e-n trepte de granit. Strada Doamnei e, de-acum înainte, supravegheată, monitorizată, semnalizată. Creditul Funciar Urban, Poşta şi Telegraful, Creditul Mobiliar Român, Camera de Comerţ şi Industrii, Caffe Bellevue, Birtul Duro, cafenelele Gagel şi Grunblath strălucesc la lumina lunii, bătrâna doamnă fără urechi, cum zicea P. Claudel. Un francez cu pantoful de satin.


Contele de Saint Aulaire, un ambasador al Franţei în Ro­mâ­nia, se-ntreba ce e România în lume. Îşi răspunde în limbaj diplomatic: pentru anglo-saxoni e petrol, pentru elite e caviar, pentru femei - broderii şi orchestre ne­simfonice, pentru fran­cezi e la table des valeurs. Şi, pe masă, o inimă-soră şi un creier-frate. Ficatul e din altă familie.


După moartea lui Şerban-vodă, averea Doamnei Maria a fost confiscată. Adunarea boierilor a refuzat să înscăuneze beizadeaua minoră. Familia doar se preface că are mare întristare, după cum observă Dimitrie Cantemir, de altfel, ginerele domnitorului. „Vreun adevăr atuncea nu se va putea găsi, ce era îndoire sau va fi sau nu va fi”. Cu venin de moarte a fost otrăvit ficatul Doamnei după uciderea preaputernicului Şerban-Vodă de către rude, cum se zice. Cu otravă adevărată Domnitorul.

În vremurile noastre, pe str. Doamnei se-nşiră magazine, restaurante folclorice, o cofetărie din Belgia, o bibliotecă, o tipografie, aceeaşi faţadă a BNR-ului care simulează, supraveghează, evaluează, monitorizează, activează, evacuează, semnalizează, fit and proper. Noroc că leul e uşor. Şi zboară. Din Bancă-n ficatul trecătorilor. De-o viaţă, de-o poveste, de-o clipă. Şi gata.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul