Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Revista revistelor

        

 


Cultura


 


În paginile dedicate literaturii din numărul 8/2010 al revistei „Cultura“, citim, printre altele, cronica lui Daniel Cristea-Enache („Colăcelul de grăsime“) la volumul de poeme al Elenei Vlădăreanu (Spaţiu privat, 2009). Foarte critică, şi pe bună dreptate („nişte versuri care, per ansamblu, nici bune nu sunt, nici „îngrozitoare“, ci doar „mediocre“), cronica dă totuşi prea mare importanţă (o întreagă pagină de revistă) unei cărţulii proaste fără umbră de îndoială. Lucrurile s-ar explica prin faptul că Mihai Iovănel, colegul de rubrică al lui D.C-E, ar fi sărit calul, exprimându-se despre acelaşi volum şi scriind astfel o „cronică delirantă“ pe marginea lui, în care vorbea despre „capodopera conceptuală a poeziei deceniului 1“, de o „unitate conceptuală optimizată literar“, cu totul „controlat şi montat la nuanţă“.  De aici, din aceste năzbâtii şi fandoseli, care dovedesc un cronicar (Iovănel), lipsit de gust în ce priveşte poezia, se naşte însă, ca un foc hrănit cu hârtii, o întreagă dramă pusă pe seama criticii. Scrie Daniel Cristea-Enache: „Procesul a devenit şi mai vizibil astăzi, când fiecare apariţie editorială a unei tinere vedete din generaţia 2000 e întâmpinată cu salve critice şi artificii speculative, cu elogii nemăsurate livrate scriitorilor consideraţi a fi în trend. Funcţia disociativă şi diferenţiatoare a criticii de întâmpinare pare grav avariată la unii comentatori, a căror evaluare de produs literar se apropie, nepermis de mult, de o reclamă nici măcar subtilă făcută unui autor pe val“.


 Stai şi te întrebi, Dumnezeule mare!, în ce pericol se află „funcţia disociativă şi diferenţiatoare a criticii de întâmpinare“, ce gravă avarie o pândeşte tocmai pe ea, şi totul din cauza unui volumaş semnat de Elena Vlădăreanu, acest autor aflat în trend şi pe val?! Volumaş-volumaş, dar despre care s-a exprimat nu altcineva decât criticul Mihai Iovănel. Importanţa pe care şi-o acordă aceşti condeieri, totuşi tineri, începe să devină cam agasantă.

În acelaşi număr, Rita Chirian scrie, la fel, cu prea multe vorbe, neavenite, preţioase şi înverşunate deopotrivă, ca într-o şedinţă de demascare, la partid, despre un modest poet din Cluj („O, da, putem desface perpetuu mecanismele poeziei lui Marius Nenciulescu, universitar şi antiintelectualist, anarhist şi victorian, dar ne e teamă să nu scrijelim direct pe balonul de săpun în care se ascunde şi-n care-şi croşetează vocal imortalitatea“), iar Mihai Iovănel („Câteva precizări: în atenţia dnei Marta Petreu“) însăilează mai multe insanităţi la adresa omului Marta Petreu. O cronică literară a lui Cătălin Sturza la ultima carte al lui Vasile Emu („Ultimii eretici ai imperiului“) izuteşte cu brio să prezinte volumul într-un mod totalmente ininteligibil, iar un text de Constantin Coroiu, scris cu ocazia împlinirii a 115 ani de la naşterea lui Ion Barbu, redescoperă cartea de amintiri a Gerdei Barbilian din 1975. Prin această îmbâcseală de texte, cel aparţinând lui Alex Ştefănescu reprezintă o lumină.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul