Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ion Vianu într-un veritabil exerciţiu de sinceritate

        Monica Grosu

 Un reper credibil şi autentic al reconstituirii anilor ’70 în România comunistă, poate fi, fără îndoială, ultima carte a medicului şi scriitorului Ion Vianu, carte care nu acuză, nu disculpă, ci dispune, ca într-o fişă clinică, simptomatologia declinului inevitabil din societatea românească a acelor vremi.       


,,Produs al memoriei, neinfluenţat de documente”, conform mărturiei autorului, Exerciţiu de sinceritate (Editura Polirom, Iaşi, 2009), este nu doar o carte ce reflectă conduita epocii respective, ci, mai ales, a oamenilor care, sub imperiul terorii şi al fricii paroxistice, îşi refuzau un drept uman esenţial, acela de a fi ei înşişi. Astfel înţelegem, după ani, comportamentul unor importanţi intelectuali români, care înţelegeau şi dezaprobau în sinea lor abuzurile sistemului, dar nu găseau puterea de a i se opune. Şi totuşi, unii au găsit această forţă interioară de a lupta, fiecare în felul său, iar Ion Vianu este unul dintre ei.


Ion Vianu ne developează din prisma personală ,,o poveste a unei vârste a terorii care urma unei alte vârste a terorii. Perioada Gheorghiu-Dej fusese sălbatică. Confiscările, arestările, bătăile, asasinatele din epoca aceea nu mai aveau loc în perioada socialismului multilateral dezvoltat. Mai bine-zis, aveau loc, dar în cantitate limitată şi mai discret. Însă noi tot sub teroare trăiam.” (p. 13). Judecând detaşat şi adesea autocritic, Ion Vianu leagă experienţa acestui exerciţiu de sinceritate de momentul vulnerabil în care, după insistenţele repetate ale profesorului-şef de catedră, îşi depune cererea de intrare în partid, pe la începutul anului 1973. Declicul acum se produce, o dată cu pronosticul neadeverit al profesorului P.P. ,,Până acum am alergat noi după dumneata; de acum încolo o să alergi dumneata după noi”, moment în care scriitorul a simţit, în mod paradoxal, o mare uşurare: ,,A început una dintre cele mai libere perioade din viaţa mea” (p. 26).


Au urmat repetate tentative de racolare, i se cere să devină informator al Securităţii, să colaboreze, dar hotărârea interioară de a trăi liber era mai puternică, refuzul său venind cu demnitate în întâmpinarea oricăror încercări de intimidare. De fapt, greul de abia acum începea! Soluţia unei posibile salvări se cristalizează timid: plecarea din ţară, exilul. Peregrinările odiseice de dinaintea exilului includ vizite la Ambasada Franţei, unde soţii Vianu au depus o cerere de viză, apoi la alte instituţii, pentru obţinerea paşapoartelor, însă căile vieţii de zi cu zi au început să se complice o dată cu aderarea la Scrisoarea lui Paul Goma. Prin intermediul acestuia, a trimis la Europa Liberă comunicări despre abuzurile psihiatriei politice practicate în ţară.  


Represaliile nu au întârziat, îi este bătut fiul, în vârstă de nici nouă ani, află că a fost bătut şi Paul Goma şi apoi arestat. De asemenea, a fost ridicat prietenul comun al celor doi, Ion Negoiţescu, aşadar presupoziţia unei inevitabile arestări îi stăruia în minte. Reuşeşte să evite acest lucru, dar nu poate evita şi interogatoriile ce se repetau cu regularitate aproape zilnic. De la un astfel de interogatoriu e dus direct în sediul Facultăţii de Farmacie unde, într-un amfiteatru mare, după spusele autorului, se organizase o şedinţă de demascare a sa în faţa colegilor (de la Facultatea de Medicină), moment în care este şi ,,eliberat din funcţie”, în urma votului unanim al celor prezenţi.  În viaţa medicului Ion Vianu se instalează solitudinea, incertitudinea şi neliniştitorul gând al unei viitoare arestări, însă susţinerea din afara ţării, prin intermediul postului Europa Liberă, îi dă curaj.


La sfârşitul lunii iunie 1977, după chinuitoare aşteptări, Ion Vianu este anunţat că a obţinut paşapoartele. ,,A început un moment dureros al vieţii noastre. Un moment de speranţă, de asemenea… Fusese alegerea mea. O alegere forţată de împrejurări, dar mai ales de setea de libertate. Acum trebuia să fac faţă provocării pe care chiar eu mi-o adresasem” (pp. 161-162). Despărţirea de obiectele personale, de cărţi, de casă şi de prieteni se preconiza dramatică, emoţionantă, căci ,,plecarea definitivă avea ceva din caracterul ireversibil al morţii. Dar o moarte care, paradoxal, era însoţită de speranţe de viaţă. Nu de o viaţă mai uşoară, cel puţin pentru mine. Dar de una în care tentaţia corupţiei şi micimea fricii să nu te mai submineze fără încetare” (p. 171). În acest fel s-a consumat odiseea plecării din ţară a intelectualului Ion Vianu.


Volum autobiografic, Exerciţiu de sinceritate repre­zintă totodată un construct retrospectiv, realizat spre finele anului 2006, şi aducând în prim-planul atenţiei fizionomia unor ani, cu adevărurile lor, cu realitatea lor tulburătoare. Scrise, din punctul nostru de vedere, dintr-o dublă perspectivă, reflexiv-documentară, paginile de faţă beneficiază de un cert caracter dinamic, temperamental, personalizat. Întrezărim în spatele rândurilor reflexiile medicului psihiatru, dar şi ale scriitorului ce trăieşte vremuri tulburi, găsind în evocarea scrisă duşmanul amarnicei uitări. De fapt, asupra acestei problematici însuşi autorul meditează spre finele cărţii sale: ,,Recitind pagi­nile de mai sus, m-am întrebat dacă meritau într-adevăr scrise. Atâtea amănunte, lucruri care vor fi date oricum uitării… Cărora le acord o prelungire de o clipă.. Un minuscul amănunt din istoria acestei ţări, la rândul ei, o fărâmă din istoria universală… Dacă le-am consemnat e mai ales o contribuţie la istoria moravurilor din România acelor ani, ai comunismului tardiv şi decadent. O scriere care vrea să slujească microistoriei, acumularea unor date mărunte care pot avea meritul de-a lumina o parte din trecut” (pp. 172-173).


 ,,Exerciţiul de sinceritate” al scriitorului Ion Vianu implică şi o oarecare discreţie (multe nume sunt redate doar prin iniţiale), şi o binevenită echidistanţă, care permite un ton mai detaşat, fără a anula un anume substrat de melancolică revenire asupra trecutului. Ion Vianu devine, şi prin această carte, un martor atent şi fidel al epocii trecute, restituind memoriei colective traseul sinuos al unor ani de o reală constrângere. ,,Reevaluarea” propusă de distinsul scriitor Ion Vianu este, din acest punct de vedere, cu atât mai importantă, cu cât autenticitatea ei este implicită.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul