Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Supleantul sau voyeristul?

        Marius Ghilezan

Pe vremea anilor ’80 se vorbea prin Bucureşti despre o relaţie a Zoiei Ceauşescu cu un scriitor tânăr. Cât din legendă a explicat Petru Popescu rămâne ca cititorul să descopere singur. Trăit în America, autorul ştie că subiectul vinde. Dacă nu ar fi notat trecător în prefaţă că „Supleantul“ este un roman, iar ca gen literar „acesta prezintă visele autorului”, l-am fi putut acuza de şmecherie. Să vorbeşti toată cartea despre nişte personaje care nu mai sunt şi care nu pot confirma sau infirma întâmplările, iar tu ca autor să te poziţionezi cum vrei, după 30 de ani, este o acţiune imorală.  Dar Petru Popescu este şi scriitor de scenarii. Aşa că, atunci când îţi iei cartea, îţi asumi rolul de spectator. Şi faci parte din decor. Ai dreptul să şi renunţi. Ca unul care am studiat viaţa dictatorilor, nu m-au deranjat prea tare excesele de conştiinţă ale tânărului care flirta cu fiica şefului ce emana „o aromă afrodiziacă specială: puterea“. Greu de crezut totuşi că la acea vreme, vreunul, oricât de iubit ar fi fost, avea curajul să-i prezinte tabloul realităţii sociale, aşa cum o face Popescu în carte. Nu am înghiţit exhibiţionismul său literar ca pe o gogoaşă. Ştiu că, dacă a avut vreo relaţie cu Zoia, încearcă să-şi dreagă imaginea. Dacă e doar o ficţiune, atunci cartea este bună.


În orice ipostază, „Supleantul“ provoacă pofta de lectură. Un tânăr scriitor de succes s-a nimerit în Berlinul de Est, aproape de Zid, la un concert Led Zeppelin. Când muzica era mai tare, forţele de ordine estice au bătut şi mai tare la cei care fredonau: „I look to the west, and my spirit is crying for leaeaaaving…“. În avionul de întoarcere a fost remarcat de fiica preşedintelui. Au schimbat câteva  vorbe, iar la destinaţie,  a primit de la ea un disc al trupei.


Prietenii scriitorului rămân şocaţi. Chiar Zoia, în persoană? Viaţa tinerilor care îşi schimbă Dacia între ei curge lin până în ziua în care un „seci“ caută să spargă apartamentul în care stătea autorul.  Prins asupra faptei, ofiţerul îi înmânează ca o justificare o invitaţie la o expoziţie de artă. Acolo se reîntâlneşte cu personajul de la vârf. Amândoi se plimbă pe străzile Bucureştiului trist. Nu-şi împart visele, ci doar ocheadele. Se despart fără un gând de regăsire, până într-o zi în care reapare ofiţerul, garda de corp a fiicei şefului, cu un mesaj. Zoia se autoinvită la o petrecere a scriitorului. Acolo cunoaşte toată trupa sa, precum şi părinţii. Pentru că nu putea veni cu mâna goală, a adus o maşină de scris „Olivetti” nou-nouţă, pentru viitoarele opere, precum şi invitaţia de a însoţi familia prezindenţială „în cel mai mare proiect”. Astfel, el împreună cu prietenul său fotograf de morţi, care visează să ajungă fotoreporter, pleacă în America de Sud. Devine scribălău oficial al puterii. O ascensiune fulminantă, nu doar datorită relaţiei neascunse cu Zoia, ci şi a talentului. (Zău!)

Intrigi, conflicte, angoase, toate se petrec din dorinţa dictatorului de a deveni un mediator mondial. Tânărul nu este un yes man, ci doar un titrat care are soluţii. De aici, teama unuia ca Anton, un piţifelnic din curtea de lingăi, de a apărea un nou concurent. Fireşte că tentativa de salvare a lui Allende eşuează, iar tânărului, după o noapte în sfârşit consumată (i-a trebuit autorului 3/4 din carte să ne aducă la momentul împlinirii dragostei), i se propune o colaborare. Refuză. Şi ripostează cu pumnii. Preferă să fugă pe un pod de liane, decât să se conformeze sistemului. O lasă pe Zoia în singurătatea ei şi fuge. Aşa se termină o poveste plină de peripeţii, cu puţine scene amoroase. O mai multă carnalitate şi o voluptate ero­tică ar fi lăsat urme mai adânci pe creierul cititorului. Dacă personajul feminin nu ar fi fost mult contestata fiică a preşedintelui, romanul ar fi fost de duzină. Aşa are rating. Merită să-ţi pierzi o noapte. Dacă ai vise erotice cu un reprezentat al puterii nu deschide „Supleantul“. Dacă urmăreşti cum se consuma viaţa la vârf, aventura merită urmărită.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul