Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Noi şi istoria (II)

        Constantin Stan

Prezenţă activă în lumea diplomatică de la Paris, Regina Maria primeşte invitaţia de a efectua o vizită în America încă din 1919. Culisele Tratatului de Pace după Primul Război Mondial o aşază pe Regina Maria într-o intensă activitate bazată atât pe influenţele pe care le avea prin casele regale ale Europei, cât şi pe farmecul personal. După ce pe câmpurile de luptă se lasă liniştea, începe să se audă foşnetul ro­chiilor elegante prin saloanele diplomatice. Cam ăsta ar fi mersul istoriei! Un mers pe care noi, românii, am ştiut destul de puţin să-l folosim. Iar momentele în care l-am folosit nu sunt cunoscute.


În diplomaţie se desfăşoară un arsenal mult mai bogat decât pe front. Cunoaşterea în amănunt a faptelor, argumentul înscrisurilor, interpretarea subtilă, pledoaria emoţională şi emoţionantă, sistemul de relaţii, exploatarea viciilor adversarului şi punerea în valoare a calităţilor negociatorilor tăi, capcanele lingvistice întinse adversarilor sau pe care trebuie să le sesizezi tu spre a nu fi mai târziu victima lor, folosirea timpului ca un aliat extrem de puternic - grăbirea sau lentoarea luării deciziilor, impunerea şi amânarea termenelor limită - sunt numai o parte a mijloacelor folosite fie spre a statua victoria din război, fie spre a repara ceva din pierderea luptei, fie pentru a obţine cât mai mult de pe urma izbânzii obţinute prin multele sacrificii umane şi materiale. România nu a obţinut uşor Unirea cea mare. Ba, dimpotrivă, au fost momente în timpul Conferinţei de Pace de la Paris în care era pe punctul de a nu obţine mai nimic. Istoricii - şi mai ales adepţii ideii de monarhie - ar trebui să lumineze mult mai puternic acest al doilea front ce s-a deschis o dată cu încetarea luptelor, front pe care Regina - ca exponent al Casei Regale - a avut un rol important. Cunoaşte şi este cunoscută de foarte multă lume influentă, iar, pe deasupra, este o femeie frumoasă, în deplină maturitate, şi un etalon de bun gust în vestimentaţie. Este energică, are şarm şi mister, are poveşti tumultoase care fascinează, chiar dacă sunt şi multe bârfe (unele întemeiate!) ţesute în jurul său. Faptul că aici i se face prima oară invitaţia de a vizita America este încă un argument al magnetismului pe care îl exercită. Devine, astfel, cel mai bun ambasador al României, al intereselor sale, dar şi al aprecierii şi atragerii unui potop de simpatii către o ţară ce trebuia să îşi croiască un loc de frunte printre ţările Europei şi ale lumii.

Din diverse pricini, călătoria peste Ocean s-a amânat vreme de şapte ani, dar anii aceştia sunt la fel de fertili, la fel de importanţi ca şi călătoria propriuzisă. Tomul lui Adrian-Silvan Ionescu „Regina Maria şi America”, apărut la editura Noi Media Print, ne pune la dispoziţie un material documentar excepţional. Este fascinant să citeşti cum se pregăteşte şi se negociază un astfel de eveniment, de la suită, vizite, comitete de organizare a vizitei, momentul cel mai favorabil al turneului american şi până la exclusivităţi de presă şi garderoba Reginei. Sunt şapte ani în care România este în centrul atenţiei presei şi publicului american şi sau mai ales prin această vizită. Sunt detalii absolut delicioase: de la întârzierea finalizării garderobei executate la Paris până la negocierea drepturilor de autor cuvenite Reginei pentru materialele din presă. Alături de jurnalul care probează un simţ deosebit al observaţiei şi o eleganţă desăvârşită a redactării, avem un „dosar de presă” ce cuprinde ecourile, entuziasmul, succesul, dar şi criticile acide. Închei cu o însemnare din „Jurnalul” Reginei Maria din momentul despărţirii de pământul americam: „Copiii şi cu mine eram îngrozitor de trişti că plecăm, teribil de tulburaţi să spunem adio acelui mare, grandios, inimos popor, atât de plin de contraste, dar care ulterior face ca totul să pară mic. Este o aşa risipă în totul şi, mai ales, în ospitalitatea americană încât, după ea, totul va părea mic, aproape meschin. Da, am iubit America şi am fost fericiţi în ea. Fiecare zi a fost o aventură şi, chiar dacă a existat o anumită încordare în a fi atât de păzită, înconjurată, supravegheată, atât de atent tratată şi controlată, rămâne acel mare sentiment de a fi fost apreciată, preţioasă şi dragă pentru milioane de inimi. A fost, de fapt, o straşnică aventură pen­tru noi şi îi mulţumesc lui Dum­nezeu că ne-a fost hărăzit acest timp, acest timp minunat în mijlocul unui popor pe care simţeam că-l puteam iubi, care era bucuros să ne aibă cu el şi ne-a arătat cât de satisfăcut era, cât de extrem de bucuros era. (…) Îţi mulţumesc, grandioasă Americă, pentru dragostea ce mi-ai arătat-o, pentru zelul cu care m-ai primit şi m-ai aşezat în inimile tale de la un capăt la altul al ţării”.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul