Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

Str. POPA RUSU sau Frate dragă


 


Am primit scrisoarea ta, prin intermediul revistei Luceafărul, scrisă într-o berărie din Augustinerplatz - Freiburg. Mă bucur că ai descoperit arta de a sta în faţa unei halbe de bere, chiar dacă nu ai înţeles ceea ce tu numeşti un acces de ură de sine la Nice filozoful (nu-l scriu cum se scrie, că şi-aşa nu mai citeşte nimeni Nietzsche) când zice: Câtă bere se află în inteligenţa nemţească!


Îţi răspund de pe str. Popa Rusu, direct din spiritul locului. Nu ştiu nemţeşte, dar cred că Ortgeist + Zeitgeist + Volkgeist, la noi, e cam naşpa. Uite, tocmai trece pe lângă mine un gherţoi într-un Porş Cayenne. Habar n-are să se dea cu semnalizatorul! M-a stropit din cap până-n picioare, să vezi ce hap îi dau! Asta e, cînd ai spinarea plină de bani, faci click pe icon, îţi iei remorcă, baţi berbunca pe străzi, le rupi fâşul, dai cu papaciocul, spargi la mufarine, bagi ca neamu lu Manivelă cupa de la ifron până dă de electrificare şi atunci să vezi artificii a la Michael Jackson chiar şi mort fiind el. Ne-am mişca şi noi cu talent, cu Ctp-ul, cu prinţu Albert de Morallia a mică... dar cum? Ştii bine că suntem cu toţii porno până la salariu, nici de zdrefeluţe nu ne mai arde. Aşteptăm să ne-o pună pufarezii femeişti cu lozul de la împrumut, ca să ne dăm şi noi la ştrampi ventilaţi. Zici că Freiburgul tău e paradis faţă de otrava psihică a etosului nostru? Ce să spun! De parcă noi n-am avea pedigree la economie şi botul în ecler. Te extaziezi în faţa degustării voluptoase cu bere nemţească pentru că ai uitat gustul de raşpilcă. Nu-ţi mai aminteşti brifcorul, savarina, marele licurici, marmota blondă, supco, vai ţie! Te-ai molipsit de green grassul lor, ţi-au lisivat creierii capului, te-au făcut letz sau hentz. Nu uita că pe-acolo eşti doar un musafloc. Un nanac. Nu te mai holba la culoarea norilor cu sănătate vânătă, că e boală curată.


Pe str. Popa Rusu, pe unde trec acum să fac un crâşming, a ieşit soarele. Poate mă opresc la cafeneaua Metoc. Sau la Taverna lui Romică. Nu mă pot hotărî. Îmi amintesc de Mateiu Caragiale care vedea cireşi înfloriţi sub acoperişurile de ţiglă. Vedea case cu pridvor. Copii fără sânge în obraz, cu ochii mari şi negri. Sprâncenaţi. Trişti. Vorba ruşilor: orientul e o chestiune subtilă! Calc peste straturi de turcizaţi, grecizaţi, evreiesco-unguroşi, ţiganişti, franţomani, anglosişti, ruşi. La o măsuţă. Taclale. Negocieri şi înjurături. Joc de replici. Băşcălie cu gust de şerbet. În linguriţă. Neam de feelingoşi. Cu libelulă. Naşparlii. Că ţi-am spus că nu ştiu nemţeşte.


Mai scrii în scrisorica ta că vezi în pensionarii germani ţinuta hieratică a unor prinţi răniţi care sunt siliţi să fie martorii pângăririi blazonului lor. Văd şi eu ceva asemănător pe str. Popa Rusu. Dar nu e om. E o fostă casă şmirgheluită, a primarului Dobrescu, de la o mie nouă sute. Acum e dată de panacotişti la multinaţionali. O dărăpănătură. Vrea s-o ia tehnic vreun guşter la papiţ. Ca relaxativ. Şi aşteaptă să trecă definitiv timpul să nu se prindă cocalarii. Zicea unul, Pippidi, că e o casă fără statut de monument istoric, deşi e between the two world wars. Pensionarii de la noi sunt decartaţi hrană la babuini, că tot ajung nişte blebedoci. Ce blazon?


Să-ţi mai spun că pe str. Popa Rusu e biserica Popa Rusu? La ce ţi-ar folosi? Spui că sunt clipe când ai vrea să te fi născut neamţ, să vorbeşti ab initio ca Hegel, să te faci Gică Freiburg, că nu-ţi mai plac ghiolbanii din metrou, gibonul din Pipera, Poponeţ, Chiuaua, zacusca, Bideu, distonocalmul, Rudotel, Băse-Blondi-Bombo, şpagaton, spermanţel, Pancarel, Plumbuitul, Necititul, Bâlbuţă, FedEx, guriţă, gimba, Virinel, Excrescentul, Mereu, Izotop, Levantul de Cărtărescu, jeleurile? Păi, de ce?


Cu bine.


P.S.


Uitai să-ţi spun că biserica Popa Rusu a fost ridicată de domnul Manolache, vătaf de harabagii, care avea şi o jimblărie pe lângă un tichigiu cu zăbunare şi iamurlac, a cărui nevastă purta numai farafastâcuri, ibrişini şi iminei, până s-a prins Mihnea Turcitul că Livar Casapul bea din filigene cu ea, ascultând fel de fel de mehterii, în timp ce el dădea cu ciasnicul de pământ că o iubea, chestie care l-a făcut pe Paul de Alep s-o confunde cu o indiană ale cărei performanţe de agilitate erau de cea mai satanică dexteritate, mirându-se de câtă inteligenţă se află în berea nemţească!


 


 


Str. LUCA STROICI


 


Marele logofăt Luca Stroici, fiul unui pârcălab din Moldova, căsătorit cu doamna Scheuca Balica, a cărei mamă era Scheuca Movilă, fiica paharnicului Dumitru Bornovski şi sora lui Ieremia Movilă, care îşi zicea: Io, Miron Barnovski Movilă voedod, nepot al Mitropolitului de Kiev Petru Movilă, ale cărui strănepoate, fiicele lui Ieremia, desigur, erau măritate cu rude apropiate Regelui Poloniei şi, prin acesta, în directă legătură cu Dinastia de Bourbon, cu însuşi Henric de Bourbon sau Rege de Navarro, urmaş pe linie masculină al contelui Robert de Clermont, fiul lui Ludovic IX, supranumit Sfîntul Ludovic, tatăl lui fiind Ludovic VIII, zis Leul, frate cu Charles I, conte d’Anjou, fiul lui Ludovic VII sau The Yunger, succesor al lui Ludovic VI, numit cel Gras sau Roi de Saint Denis, acesta fiind dintr-o ramură diferită de cea a lui Ludovic V - un copil -, căsătorit la 13 ani cu fiica aceluiaşi conte d’ Anjou, ea în vârstă de 33 de ani, deci cu o diferenţă de vreo 20 de ani în favoarea ei, numit pe drept de englezi „The Indolent” sau „Ludovic-Do-Nothing”, adică „cel fără descendenţi”, dar ce-ar fi putut să facă bietul rege-copil, căci invers ar fi fost natural şi uman ca drept urmaş al lui Ludovic IV sau Transmarinul cel căzut de pe cal în timpul unei vânători de lupi, după care la domnie nu a venit Ludovic III, ci Charles III, care moare destul de repede, istoric vorbind, Eudes urcă pe tron, coboară, urcă Charles II cel Gras, moare şi, iată, reapare un nou Ludovic care şi-a spart capul de-o metereză a castelului, nu pentru că ar fi fost înalt, ci calul avea o înălţime neobişnuită, ba se mai ridica şi în două picioare în timp ce alerga cu regele în spinare după un anume Germont, cu Ludovic III în spinare, al căruit tată era Ludovic II Bâlbâitul, urmaş al unui alt Charles, ăştia erau alternativi, precum curentul în priză, ba Ludovic, ba Charles cel Chel (că aşa îi era scrijelit capul pe-o monedă găsită într-un muzeu de către un istoric dinainte de revoluţia de la 1989 sau o fi fost doar o simplă lovitură de stat că nu se mai ştie, cine să ştie), shakesperean vorbind, i se spunea „King Charles II the Bald”, deşi Shakespeare a scris despre altă dinastie, şi, uite-aşa, am ajuns la Ludovic I Piosul - bâlbâitul fiind fiul lui Charles cel Chel, the Bald, cel care a apărut când nimeni nu se mai aştepta -, Împăratul Occidentului, fiul cel mic al lui Charlemagne, împăratul de la 800, Imperator Augustus, la rândul său, fiul lui Pepin cel Scurt, născut din una din cele patru căsătorii ale lui Charles Martel, în timp ce se opunea cuceririi arabo-musulmane cu un ciocan numit martel, acest Luca, Luca Stroici, este numele dat unei străzi din Bucureşti care ar fi putut să se numească direct: Charlemagne.


Obiectivele de pe str. Luca Stroici: Asociaţia Clubului Sportiv Concept, Biserica Popa Chiţu, Clubul Sportiv Elle’s Fitness&Beauty, Galeriile de Artă şi Casa de Licitaţii Artmark, Young&Rubicam, casa de la nr. 9 A, cu marchiză şi felinar pe sub care intra Mateiu I. Caragiale căsătorit cu una din fiicele poetului Ghe. Sion, cea în vîrstă de 63 de ani, cu o diferenţă netă în defavoarea lui, a lui Mateiu (cam de un sfert de secol), pricină pentru care a scris  cu of de la oftat despre crăcile copacilor, scîndurile ulucilor, fâlfâiturile steagurilor albe sau negre - arză-l focul de Bucureşti… şi iar ofta, dar toate aceste obiective nu au legătură cu nimic din istoria vreunei dinastii. Nici măcar cu inventarea creionului, a termometrului, a toleranţei şi libertăţii în gândire, cu pacea, educaţia, mitologia antică sau, în două cuvinte, cu Renaşterea artistică a secolului XVI. De ce, oare?

În balconul unui bloc cu bulină roşie de pe str. Luca Stroici parcă pluteşte Death Letter fără Lizz Wright. O casă de alături şi-a pus o pancartă cu Tequilla. Mai încolo, două case surori, una cu noroc, refăcută, alta cu amintiri, ar ciocni şi ele. Aripi. Soare. Îngeri. Coroane. Fier forjat. Cu lei care se strâmbă. Degeaba.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul