Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Depecheé pur şi simplu

        Gina Şerbănescu

Recenta premiera de la Teatrul Odeon din Bucureşti, Depeche//Dance (coregrafia Massimio Gerardi) reprezintă a doua colaborare dintre coregraful italian Massimo Gerardi şi Răzvan Mazilu, după spectacolul Flashback, care a fost montat la Koln şi pe care spectatorii romāni l-au putut vedea īn toamna trecută pe scena Teatrului Odeon. Ca şi īn cazul spectacolului Flashback, īn Depeche//Dance Răzvan Mazilu are dubla calitate de interpret şi creator al costumelor.


Depeche//Dance are un unic obiectiv foarte clar, care este atins prin coregrafie, scenografie şi interpretări: acela de a revela cāt mai clar universul conţinut īn muzica formaţiei Depeche Mode. Este un spectacol prin care coregraful se pune īn slujba muzicii, tot ceea ce se petrece īn scenă fiind o īncercare permanentă de a păstra fidelitatea faţă de mesajele trasnmise de formaţia care este un reper pentru multe generaţii.


Succesiunea momentelor din spectacol nu trebuie citită neapărat prin prisma unei ordini cronologice şi nici măcar nu trebuie să ne propunem să cautăm prea multe sensuri ascunse. Nu trebuie să ne bucurăm decāt de frumuseţea muzicii şi de energia şi talentul dansatorilor (Răzvan Mazilu, Laura Andrei, Bianca Patrichi, Iudith State, Vanda Stefanescu, Cristian Chis, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tanase).


Recunosc că cea mai mare bucurie pe care am simţit-o pe parcursul şi la finalul spectacolului a fost dată de certitudinea că scena romānească se poate bucura de existenţa unor dansatori tineri şi talentaţi, că dansul de performanţă nu e īn criză, aşa cum s-a afirmat de prea multe ori.


Privind spectacolul nu am putut, totuşi, să nu īncerc să caut un sens īn toată succesiunea momentelor coregrafice realizate pe fondul unor remixuri superbe ale unor celebre hit-uri marca Depeche Mode. Aceste momente nu sunt gāndite nicidecum cronologic, ci logic, īncercānd să aducă factori de sinteză, prin mişcare, prin dinamism, īntre mesaje din perioade diferite ale traseului artistic al celebrei formaţii.


Un aspect inedit al spectacolului este dat de faptul că o funcţie dramaturgică importantă o au chiar costumele create de Răzvan Mazilu. Ele sunt cele care introduc povestea īn spectacol, care prin alăturări şi sinteze dintre stiluri şi materiale reuşesc să redea o imagine completă a īntregii istorii a formaţiei Depeche Mode. Dansatorii sunt īmbrăcaţi astfel īncāt un singur costum nu transmite o unică ipostază, ci īntr-un costum sunt aşezate laolaltă şi sintetizate tendinţe diferite din cariera formaţiei Depeche Mode.


Prezenţa īn spectacol a actorului Mihai Smarandache introduce un nou nivel  īn  spectacol. Intrarea īn scenă, spre final, a unui alter ego al lui Dave Gahan ne pro­voacă īntr-un fel să regāndim tot traseul spectacolului: să fi fost vorba de o joacă? De o simulare a carierei formaţiei Depeche Mode? Sau trebuie să privim ce se petrece pe scenă ca şi cum īn faţa noastră ar fi chiar lumea reală a formaţiei Depeche Mode?


Pericolul pe care Massimo Gerardi şi l-a asumat şi pe care l-a manevrat cu succes este introducerea unor elemente de kitsch funcţional: proiecţia unor imagini care sunt de fapt pleonasme pentru versurile anumitor melodii (de exemplu cuvintele „the world in my eyes” sunt concomitent du­blate de proiecţia unor ochi), sau folosirea unor chitări gonflabile sunt coerente cu spiritul anilor īn care respectivele hit-uri au luat naştere.


Ca o concluzie, se poate spune că Depeche//Dance este un spectacol onest, care  prin intermediul dansului ne aduce cu fidelitate aproape spiritul unei formaţii ale cărei melodii le fredonăm cu toţii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul