Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un roman al sfârşitului de mileniu

        Octavian Curpaş

Fuga prin viaţă sau Viaţa pe fugă este unul din cele mai insolite şi mai expresive romane din întregul spectru epic românesc contemporan. Marile evenimente ale acestui roman sunt cu precădere sufleteşti, filozofice, existenţiale. La fel ca şi în Platonia, Mirela Roznoveanu se dovedeşte a fi şi în Viaţa pe fugă, un subtil analist al sufletului feminin, evocând încă o dată, cu talentu-i caracteristic, viaţa, frământările, dorinţele, preocupările unei femei.


Doamne, ce este viaţa?”, se pune, la un moment dat, întrebarea în cartea Mirelei Roznoveanu. Sau, altfel spus, parafrazând titlul volumului, ce fel de viaţă mai poate fi cea trăită pe fugă? Poate tocmai de aceea nu este întâmplător faptul că romanul începe în ajunul zilei de 4 Iulie, în preziua marii sărbători naţionale a Americii. Odihna caracteristică unei importante sărbători ar trebui să devină pentru Angela, personajul principal al cărţii - o emigrantă româncă ajunsă în Lumea Nouă -, un mod de existenţă, nu nea­părat fizică, dar mai ales, interioară.


De altfel, autoarea nu alege întâmplător ca moment de debut al cărţii ajunul lui 4 Iulie, ziua de naştere a unei naţiuni. Eroina însăşi are nevoie să se nască încă o dată, din propria-i cenuşă, pe pământ american. Iată de ce, doar atunci când va fi capabilă să înţeleagă că a ales să aibă un alt cămin, departe de ţara natală, în clipa când va reuşi să se lase cu adevărat adoptată de această nouă patrie, Angela va ajunge să se accepte pe ea însăşi şi să renunţe la un stil de viaţă marcat de ideea că, orice ar face, continuă să rămâ­nă un exilat, o fiinţă ce îşi trăieşte viaţa pe fugă. 


Angela, personajul spre care este îndreptat interesul autoarei, este „o femeie încă tânără şi atrăgătoare, căreia i-ai fi putut da orice vârstă, între treizeci şi treizeci şi opt de ani”. Ea reprezintă prototipul femeii moderne, active, în stare să judece lucid. Deşi atrasă de societatea americană eclatantă, eroina nu renunţă să trăiască după un cod interior în care amintirile joacă un rol important. „Apoi, inima zvâcni din nou, ca biciuită. Desigur, era din nou vorba de ţara ei şi de anul 1990. Trecuseră de atunci aproape doi ani...” Aceste amintiri revin asemenea unor flash-uri pe tot parcursul cărţii, evocând un moment de cotitură în existenţa personajului, o ruptură în legătura ancestrală, dintotdeauna, dintre ea şi lumea de acasă. Deşi este o femeie energică şi curajoasă, Angela încă mai are nevoie de un univers al ei, în care se retrage pentru a evada din realitatea cotidiană şi a uita de decepţiile şi greutăţile vieţii de emigrant.


Ajunsă în America, Angela se schimbă psihologic, comportamental şi vestimentar. „Trupul i se schimbase şi el în acest an şi jumătate de America, căuta parcă să se adapteze unei noi caracteristici antropologice. Chiar şi trăsăturile i se subţiaseră, ochii şi părul îşi schimbaseră culoarea, glasul se modificase, cuvintele porneau de undeva, din cerul gurii, pe note mult mai înalte şi mai melodioase.


Cu toate acestea, eroina nu reuşeşte să treacă pragul despărţitor al celor două medii sociale – cel din care provine şi cel în care o condusese destinul şi unde acum încearcă să îşi găsească un loc sub soare. În „jurnalul de care nu se despărţea niciodată”, ea notează: „N-am dormit întreaga noapte din cauza tensiunii nervoase şi a luxului deşănţat din camera în care stau. Carpetele, draperiile, cearceafurile, păturile, până şi foile de hârtie cu antetul hotelului mă umilesc. Sunt o săracă, venind dintr-o lume barbară, a lipsurilor şi războaielor fratricide.


Noua condiţie socială în care se află Angela stă sub semnul „traumei desprin­derii de loc şi de fire, personajul feminin al autoarei devenind el însuşi o coagulare densă de stări şi convulsii”, afirmă Ion Ţugui. Eroina este copleşită de lumea în care trăieşte şi, din acest motiv alege varianta de a se refugia într-o realitate paralelă, secundă, din trecut, despărţind, astfel, aparenţa de esenţă. Sosită în America în căutarea libertăţii, Angela realizează că a nimerit în mijlocul unei societăţi individualiste, în care nu mai este loc şi pentru dramele personale. Mai mult, definiţia libertăţii, aşa cum o înţeleg cei de aici, vine să îi confirme că, aparent, ea pornise în căutarea unei himere, atunci când îşi părăsise ţara pentru Lumea Nouă. „Libertatea înseamnă bani şi putere. Nu te lăsa îmbătată de vorbe, nu eşti decât o sclavă.


Deşi Angela vede tărâmul tuturor posibilităţilor ca pe un pământ al făgăduinţei, port al unei îndelungi călătorii, realitatea căreia trebuie să îi facă faţă, pe măsură ce se desfăşoară, evidenţiază că aici totul funcţionează conform unui mecanism cu anumite legi şi principii, diferite de ceea ce îşi imaginase înainte să plece din România. Iată de ce schimbările de comportament ale eroinei se încadrează perfect în tiparul situaţiei prin care aceasta trece în prezent. „Fusese considerată o curajoasă, dar în America  descoperea că nu ştie să spună adevărul, din laşitate.“ „Ţi-e frică să nu te dea afară”, a râs Leslie batjocoritor. „Munceşti mult pentru puţin.“


Romanul Mirelei Roznoveanu Viaţa pe fugă este elaborat, dinamic ca stil, dramatic. Staticul rezultă din singurătatea destinului pe care autoarea îl prezintă. În carte se detaşează sondarea morală, puterea de discernământ şi luciditatea analitică a scriitoarei. Personajele sunt realizate prin trasături repezi şi incizii. Aparent, personajul principal al volumului Mirelei Roznoveanu este o femeie, Angela. Simbolic însă, adevăratul personaj principal din Viaţa pe fugă este o întreagă lume devenită fiinţă, o societate, o Cetate numită Lumea Nouă, cu obiceiurile, regulile şi prejudecăţile ei. Arta Mirelei Roznoveanu constă tocmai în ştiinţa portretizării structurii acestei Lumi Noi, căreia îi inventariază atent, toate unghiurile.

Roman de factură psihologică, Viaţa pe fugă se remarcă prin interesul pentru social, pentru descrierea de persoanje şi evocarea în detaliu a mediului, dar şi prin modul exemplar în care autoarea ştie să surprindă exteriorizarea sufletului, mutaţiile sufleteşti sau interiorizarea lumii în conştiinţa personajelor. Volumul este scris în exil şi zugrăveşte cu măiestrie nu doar Lumea Nouă, ci şi momente-cheie din trecutul României comuniste. 
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul