Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Katyn

        Constantin Stan

Īn urmă cu vreo douăzeci de ani, īntr-o duminică īnsorită, am plecat din Minsk spre Katyn. Eram īn acele obişnuite schimburi de jurnalişti īntre ţările socialiste, singurele prilejuri şi pentru noi, romānii, de a mai ieşi din ţară. Chiar dacă programul era de īndoctrinare, fiecare ţară vrānd să-şi arate măreţele realizări, aveai ceva timp liber cāt să respiri realitatea locului, văzānd oamenii pe stradă, curvele din jurul hotelurilor moscovite, vitrinele magazinelor, stānd de vorbă cu ghidul care īn mai toate cazurile era rece, distant, spre a nu fi obligat să pună īn informare cine ştie ce afirmaţie a ta care i-ar fi adus şi lui pocinoguri. La Minsk, ajunsesem cu trenul de la Moscova - un drum care ar merita el īnsuşi zeci de pagini de descriere şi povestire. Era numit trenul amanţilor. Biletele la cuşete se dădeau īn ordinea venirii la ghişeu, astfel īncāt cei doi porumbei puteau să-şi ia o cuşetă īmpreună, nu era ca la noi demixtate!, şi īn cele 7-8 ore ale drumului de noapte să se drăgălească īn voie. Hălăduiau ziua prin Minsk, iar seara se reīntorceau, cu aceeaşi garnitură, la Moscova. Bielorusia era singura republică sovietică unde cetăţenii sovietici puteau circula fără paşaport. Sosisem la Minsk, văzusem ceea ce gazdele hotărāseră că e obligatoriu să văd, străzile imense ale oraşului erau pustii, lumea era cenuşie şi votca nu se găsea pe nicăieri. Ba, mai mult, nu găseam cu Ninocika, translatoarea mea, niciun loc unde să consumăm din rezervele mele de acasă - coniac albanez şi votca Stolicinaia, adusă din Romānia! -, pentru că ea nu avea voie să vină īn camera mea de hotel, eu nu aveam voie la ea, dar nu asta era marea problemă: problema era că nu ştiam ce să facem cu sticla de alcool după ce-am fi golit-o. Lăsată īn cameră, ne-ar fi dat de gol şi femeia de serviciu ne-ar fi raportat organelor, iar Ninocika ar fi avut de suferit! Poate altădată voi povesti cum am rezolvat această dificilă problemă a ambalajelor de alcool!


Să mă īntorc īnsă la povestea de la care plecasem. Cu o zi īnainte, īmi exprimasem tranşant opinia privind un fals istoric desenat pe o hartă a celui de-al Doilea Război, hartă văzută la Muzeul de Istorie: trupele sovietice erau poziţionate dincolo de Bucureşti īn data de 23 august 1944. Spusesem că nu e vorba de o problemă politică sau militară, ci emoţională: tatăl meu făcuse frontul şi ştiam unde se afla īn acele zile ale lui august 1944. Probabil spre a mă ideologiza un pic, a doua zi am fost dus la Katyn, pe un drum al armatelor romāno-germane, spre Cotul Donului şi Stalingrad. Aveam să īnţeleg, nu-i aşa, mai bine ororile comise de armata germană şi de aliaţii ei!


Pas cu pas, vremea īnsorită a lăsat locul uneia mohorāte, astfel īncāt la Katyn stătea a ploaie şi albul mestecenilor dăduse īntr-un gri sufocant. Era, cred, īn 1988 şi, deci, despre crimele sovietice de la Katyn nu se vorbea nici măcar īn şoaptă. La Katyn am fost dus să văd ororile războiului. Mi s-a spus că, īn retargere, trupele germane dăduseră foc satului, după ce īmpuşcaseră toţi locuitorii īntr-o magazie din buza pădurii de mesteceni. Cătunul din pădurea de mesteceni - de la şoseaua ce ducea spre Smolensk pānă la monument erau vreo 6-7 km pe care orice vizitator trebuia să-l parcurgă pe jos: nicio maşină, niciun autocar nu avea voie să intre pe drumul străjuit de „miresele albe”, cum le numeşte Şukşin, iar grupurile de turişti primeau de la ghid toate informaţiile acolo, la īnceputul drumului, pentru că, mai apoi, se impunea o tăcere de pelerinaj - devenise un monument. Iar acel monument, pentru care artistul luase marele Premiu Lenin, era cu adevărat impresionant: artistul refăcuse fiecare casă arsă de trupele germane - īntregului cătun i se dăduse foc după ce sătenii fuseseră īmpuşcaţi - prin ceea ce rămāne după un incendiu dintr-o casă de lemn: hornul şi poarta. Hornul era din marmură, poarta din piatra. Īn centru, un dreptunghi din marmură. Īn trei colţuri erau plantaţi mesteceni, īn al patrulea - ardea o lumină. Simboliza faptul că īn Bielorusia fiecare al patrulea locuitor pierise īn război. Din cānd īn cānd, un dangăt slab, parcă venit din unduirea mestecenilor, te īnfiora.


Mi s-a spus că toate armatele care au īncercat să cucerească Rusia au avut acelaşi drum de retragere şi că pe acest drum al Smolenskului cimitirele sunt istorii suprapuse: peste soldaţii napoleonieni răpuşi de ger şi de soldaţii lui Kutuzov, care īi urmăreau īndeaproape, erau īngropaţi cei ai lui Hitler, răpuşi tot de frig, dar şi de armata sovietică şi de partizani. Iar peste ei, dar asta nu mi s-a mai spus atunci, aveam să aflăm cu toţii mult mai tārziu, erau īngropaţi ofiţerii polonezi ucişi īn 1940 şi care nu se retrăgeau totuşi de la Moscova, ci Moscova năboise peste ei!


Acum, peste trupurile ofiţerilor polonezi īmpuşcaţi de sovietici īn 1940 s-a prăbuşit avionul prezidenţial polonez, fără niciun supravieţuitor.


Istoria, īn marile ei tragedii, se īntoarce mereu pe acelaşi drum.


Viaţa, viaţa noastră, se petrece exact ca şi istoria, īntorcāndu-se pe acelaşi drum, spre a repeta aceleaşi greşeli, aceleaşi drame şi, din cānd īn cānd, chiar aceleaşi tragedii. Ireparabile! De altfel, numai tragediile sunt ireparabile!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul