Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Rānduri despre Ion Nastasia

        Sorin Lavric

Nici astăzi nu m-am obişnuit cu gīndul că Ion Nastasia a murit. A fost ceea ce se numeşte un traducător de rasă şi mi-am amintit zilele acestea de el deschizīnd monografia lui Ernst Bertram despre Nietzsche, pe care a tălmăcit-o cu ani īn urmă. Cīnd l-am cunoscut īn 1997, ceea ce m-a surprins la Ion Nastasia a fost pasiunea cu care vorbea despre cărţi. Vorbea despre ele cu aceeaşi aprindere cu care alţii discută despre temele arzătoare ale politicii sau despre scandalurile iscate īn presă. Şi o făcea cu o bucurie atīt de sinceră, că fără voie te lăsai molipsit de ardoarea cărturărească ce răzbătea din cuvintele lui. Faţa i se lumina sub imperiul unei trăiri nesimulate, iar īn licărul ce i se aprindea īn ochi citeai bucuria celui pentru care cărţile sīnt mai vii şi mai umane decīt oamenii. Īn toata efervescenţa lui lăuntrică nu simţeai nici o iotă de exagerare, de afectare histrionică sau de euforie agasantă pentru ascultător. Īn schimb, nici un cuvīnt de lumea īn care trăiam şi de urīţenia ei sau de disperarea ascunsă īn sufletele noastre. Părea că īntreaga lui fiinţă se pusese la adăpostul dragostei pentru cărţi şi că nici o īntīmplare din această lume nu putea să-l tulbure din patima cu care trăia īn cealaltă lume, cea a cititorului şi traducătorului. Īn virtutea obiceiului redacţional, l-am aşezat atunci īn categoria traducătorilor buni de germană, fără să īmi īnchipui că locul pe care i-l sortisem īn mintea mea nu-l putea cuprinde, fără să bănuiesc că Ion Nastasia era dintre acele fiinţe ce nu au cum să īncapă īntr-o singură categorie şi că īn pielea celui despre care credeam a fi un bun traducător de germană se ascundea un poliglot de rasă, unul din reprezentanţii de viţă nobilă ai speciei traducătorilor de elită.


Am pomenit adineauri de monografia lui Ernst Bertram despre gīnditorul de la Sils-Maria, o lucrare īn care Bertram se dovedeşte deseori mai sclipitor decīt Nietzsche. O carte grea, cu frază barocă, dar scrisă cu un talent literar izbitor. Īn această carte, Ion Nastasia, topind topica şi calupurile de fraze compacte din germană, punea pe hīrtie o limba romānească ce curgea fără cusur, scutită de poticnelile şi sincopele ce apar de obicei cīnd recurgi, din neglijenţă, la calchieri. Redactīnd cartea aceea, am presimţit că mīna care-l redase pe Bertram īn romānă era ghidată de un rar simţ muzical al limbii. Căci asta era impresionant īn traducerea lui Ion Nastasia, nu atīt că tradusese corect, nu atīt că nimerise expresiile cele mai potrivite, ci că intuise ritmul interior al frazelor de lungime barocă, redīndu-le apoi īntr-o cadenţă pe potriva limbii noastre. Aici se ascundea un instinct prozodic de mare fineţe, pe care atunci, īn vremea redactării cărţii, nu mi-l puteam lămuri. Ulterior, am aflat: Ion Nastasia este un cititor īmpătimit de poezie şi sīnt poeţi pe care nici nu mai era nevoie să-i citească, pentru că īi ştia pe dinafară. Că era vorba de Baudelaire sau Mallarmé, de Byron, Keats sau Shelley, de Puşkin, Lermontov sau Ahmatova, fiecare fusese citit īn limba lui. Dintre cei romāni, cei foarte īndrăgiţi īi fuseseră Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Phillipide, Ion Pillat şi, judecīnd sine ira et studio, Mihai Beniuc.


După monografia lui Bertram au urmat, īntr-un ritm neverosimil pentru un om, masiva Sociologie a lui Simmel, Ungurii lui Paul Lendvai şi bijuteria eseistică a lui Sloterdijk, Reguli pentru parcul uman. Toate din germană, iar apoi, schimbīnd matca lexicală, Viţelul şi stejarul, memoriile lui Soljeniţīn pīnă la expulzarea din Rusia. Ca să alcătuiască notele de subsol la această carte, Ion Nastasia a mers la ataşatul cultural al Ambasadei Federaţiei Ruse, cerīnd informaţiile istorice fără de care nu ar fi putut să scrie notele pe care le-a scris. O muncă sufocantă, pe care, culmea, nimeni nu i-a cerut să o facă.


Cine caută palmaresul de traducător al lui Ion Nastasia va găsi multe titluri: Lumea de ieri de Stefan Zweig, Īn umbra lui Hitler de Albert Speer, apoi, din engleză, Enciclopedia războiului rece şi Calvarul Romāniei, iar din franceză, Tehnica dezinformării a lui Volkoff. După mărturisirea dīnsului, nici spaniola şi nici italiana nu-i creau probleme, ceea ce īnseamnă, la o socoteală rapidă, că limbile din care putea traduce erau īn număr de şase: germana, rusa, engleza, franceza, spaniola şi italiana.


Conştient de valoarea lui, nu o etala. Lipsit de orice urmă de ostentaţie, Ion Nastasia te īntīmpina cu o reţinere curtenitoare şi cu o delicateţe de om sceptic. I-a fost dat să cunoască prea bine oamenii ca să mai rişte să se lase dezamăgit de ei. Ştia cītă versatilitate se află īn fiecare om şi, de aceea, prefera să nu ceară firii umane ceea ce ea nu poate da. Prin urmare, era politicos, adică ştia să pună distanţă īntre el şi semeni. Şi, īn ciuda rezervei delicate cu care vorbea, īn ciuda surīsului melancolic ce trăda o amărăciune nemărturisită, Ion Nastasia, de cum īncepea să vorbească despre cărţi, suferea o metamorfoză lăuntrică. Atunci simţeai că acest om pare descins dintr-o altă lume, o lume cu biblioteci vechi şi rafturi īncăpătoare, din care scoarţele ferecate ale incunabulelor şi filele scorojite ale lexicoanelor prindeau viaţă prin gura acestui om.


Lipsit de bravadă, Ion Nastasia era dintre acele firi mīndre la care nobleţea se manifesta prin tăcere. Discret fiind, era cuceritor īn delicateţea lui. Era unul din puţinii traducători care nu se lupta pīnă īn pīnzele albe ca să-ţi dovedească că varianta aleasă de el e cea mai bună, cedīnd cu acea seninătate fermă şi īmpăciuitoare pe care nu o putea avea decīt omul care ştie că, īn fond, indiferent de ce spun redactorii, tot el are dreptate. Şi tocmai uşurinţa cu care renunţa la o expresie pentru care alţi traducători s-ar fi bătut pīnă la moarte te dezarma. Se ştie prea bine că jumătate din lupta ce se dă īntre un traducător şi un redactor este una de natura psihologică: cīştigă cel care īl domină psihic pe celălalt; īn cazul traducerii, cel care ştie să stīrnească simpatia celuilalt. Spre deosebire de campionii īncăpăţīnării incurabile, Ion Nastasia īşi domina redactorul prin politeţea cu care īi īncuviinţa observaţiile, căci, imediat după momentul euforiei pe care ţi-l dădea certitudinea că ai īnvins, ţi se strecura īndoiala că s-ar putea ca totuşi el să fi avut dreptate. Şi atunci reveneai tu īnsuţi asupra locului cu pricina, cerīndu-i să-şi mai spună īncă o dată părerea. Rezultatul era că te īncredinţai definitiv de competenţa acestui traducător. Īncrederea odată căpătată, te lăsai īn voia variantelor lui, fiind sigur că nu era variantă de traducere care să-ţi treacă ţie prin cap şi care să nu-i fi trecut mai īnainte prin minte şi lui.

Ion Nastasia a absolvit Facultatea de Drept, după ce mai īnainte fusese student la Facultatea de Filozofie, din care, īnsă, fiu de chiabur fiind, a fost exmatriculat īn 1952. Nu a profesat vreo meserie juridică, ci a fost mai īntīi profesor de rusă şi apoi economist īn diverse instituţii din Bucureşti. A īnceput să traducă īn anii ’80, a murit īn urmă cu cinci ani, şi īl păstrez īn minte ca pe unul din cei mai buni traducători pe care i-am īntīlnit.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul