Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

După zece ani

        Cronicar

 


La mai bine de zece ani de la publicarea ultimului volum de versuri originale, Cântecel(e). fast-food poems (1998), Romulus Bucur reapare cu această nouă culegere de poeme în care, în bună măsură, îşi păstrează tonul simpatic şi deschis, lejer şi senzual, inventiv şi hazos deopotrivă, aşa cum a fost remarcat din cărţile anterioare. Să facem observaţia totuşi că poetul optzecist, care îşi intitula volumul de debut, scos acum un sfert de veac, Greutatea cernelii pe hârtie, îşi începe culegerea recentă referindu-se la computer şi la noile mijloace de comunicare electronică: „am şters din calculator/ poemul/ am criptat scrisorile/ şi am uitat parola/ am distrus hârtiile/ s-a şters/ literă literă/ cu/ linie linie/ totul rămâne/ o cenuşă fină/ ca scrumul de ţigară/ aderând la suprafaţa/ unor făpturi de aer/ ce-mi fac semn cu mâna din depărtare“. Poemul e interesant însă şi în sensul că rezumă o mică artă poetică, afirmând astfel că scrisul, indiferent de suportul său şi indiferent dacă se păstrează sau nu, îşi conservă  o anume „greutate“ simbolică, aceea de a da naştere unor „făpturi de aer“. Cu asemenea „făpturi“, de identitate incertă, chiar dacă par uneori luate din realitatea biografică, îşi populează poetul „cântecelele“ sale, prezentate ca amintiri, întâmplări şi confesiuni care privesc aproape exclusiv viaţa erotică şi sexuală. 


Preocuparea poetului pentru limbaj, în linia optzecistă (ceea ce s-a numit adeseori textualism) este evidentă. Astfel, pentru Romulus Bucur, cuvintele sunt capabile, ca un magnet, să atragă realitatea, să ordoneze tot ceea ce există, precum un „gest magic“ sau o „sferă de cristal“, să nemurească momentul, clipa. În felul lui M. Ivănescu, poetul construieşte şi deconstruieşte, folosind materialele realului pentru înălţarea imaginarului: „să ne imaginăm o masă/ poate şi două scaune/ pe ea o ceaşcă de cafea/ (detaliile le lăsăm în suspensie)/ poate fi şi ceai plus variaţiunile posibile/ dacă suntem orientalizaţi/ un abur ce se ridică uşor/ să construim mai departe cadrul/ o încăpere – poate fi o cameră/ un bar sau altceva/ o terasă ori un alt loc public/ unde ai iluzia intimităţii/ să privim totul/ ca prin flacăra tremurătoare/ a unei lumânări/ să ne gândim că nu contează timpul/ ci doar cuvintele ce-ngheaţă-această clipă“ (pe o temă dată).


Poemele lui Romulus Bucur vorbesc, într-o retorică antisentimentală care face loc impresiilor de moment, observaţiilor cotidiene şi reflecţiilor paradoxale, despre iubiri şi despărţiri, despre sex şi aventuri sexuale, despre crize de gelozie  şi dezamăgiri, amestecând într-un mod ingenios „vocile“, fragmentele de confesiune şi interferând la fel de subtil planurile temporale, trecutul amintirii de tinereţe şi prezentul enunţării. „O seamă de personaje secundare“ ilustrază ipostaze ale feminităţii: o „fată cu ochelari“, o „fată goală“, una care „doarme ca un copil zâmbind“, o „iubită care te părăseşte“, „fata din cântec“, o „ochelaristă micuţă tunsă scurt sau dimpotrivă înaltă subţire cu părul în vânt“, dar şi vânzătoarele de alimentara de la parterul blocului a căror conversaţie intimă e surprinsă de personajul care povesteşte. În acest sens, poemul Translation Workshop constituie un model de compoziţie conversaţională unde vorbitorii mai mult se bănuiesc decât se arată. Din replicile lor întretăiate, confuze se poate intui drama unei femei.


Cu excepţia câtorva versuri obscene din ciclul „Heptameronul“ care fac concesie, cum scrie autorul, la ceea ce „se poartă acum“, Romulus Bucur se dovedeşte un poet deschis spre tandreţe şi cadru intim, dar şi repede invadat de umbrele tristeţii, ale melancoliei şi singurătăţii, aşa cum se poate observa şi din acest poem de subtilă fineţe: „un pat o masă un scaun/ -cu greu le-ai putea numi simboluri -/ într-o cameră rece putând fi una de cămin/ o chilie sau o celulă/ tu zgribulit sub pătură / cu senzaţia că toată bucuria din lume/ s-a scurs undeva în pământ/ că e indecent chiar să schiţezi un zâmbet/ lumea e împărţită în două – această cameră/ multiplicată la infinit şi strada multiplicată şi ea:/ o cofetărie sordidă o cafea o ţigară aprinsă/ o dimineaţă mohorâtă“  sau din poemul intitulat pseudo-alegorie, compoziţie complexă şi elaborată: „te trezeşti dimineaţa înspăimântat/ că a dispărut dragostea de pe lume/ din viaţa ta cel puţin/ îţi curg/ lacrimi pe obraji o tablă/ ştearsă pe care şiroaiele de apă/ se amestecă cu dârele de cretă/ o vrăbiuţă (de ce nu-i spui totuşi vrabie)/ intrată pe fereastră/ în casă apoi/ în panică/ luată în mână mângâiată/ să se liniştească/şi pusă pe pervaz/ şi-a luat zborul/ afli că fusese îndrăgostită de tine/ acum optsprezece ani nu mai e/ nimic de făcut s-o cauţi să-i spui/ că-ţi pare rău că ai înţeles/ ai înţeles pe dracu/ probabil că e o rană (pe care ea o crede) închisă/ şi e mai bine s-o laşi aşa“.

Experimentalist, Romulus Bucur se foloseşte de procedeul caligramelor şi al altor rezolvări grafice, făcând abuz, în acelaşi timp, de anglicizarea limbajului poeziei.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul