Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poem

        Gheorghe Istrate

 


 


Poetului şi marelui nostru prieten Radu Bărbulescu din München (editor şi fondator de reviste culturale īn limbile romānă şi germană, fost comentator la “Europa Liberă”),  care a īndurat o gravă operaţie īntr-un spital de ortopedie din Bavaria. (1/2 Ian. 2010)


 


1


Radu – fratele nostru este bolnav...


Plāng eu? sau tomberoanele revarsă


rouă-n oraş?


Nu, nu plānge nimeni,


decāt privighetoarea din Limpeziş.


 


Au! au secat pietrele,


nu mai am īn ele decāt o picătură de apă,


iar eu īmi tārăsc paşii printre hārtii.


Piciorul drept e o proteză a lui Dumnezeu


şi urlă gerul pe dinlăuntru.


 


Sting toate monitoarele nopţii


şi merg de-a buşilea pānă-n Bavaria


la locul durerii totale,


nepipăite.


 


M-am mirat de lărgimea nopţii dintre ani,


dar du-te tu, Nero, cāinele meu,


şi amiroase văzduhul:


Radu al nostru e īn petrecere rea,


ia-l şi adu-l īn anticamera Cărţii,


ia-l şi adu-l īn cafea,


īn mult-temuta lui ţigară


pe prispa iubirii,


acolo unde nu mai e loc


decāt pentru cei doi dorobanţi –


haiducii puri ai poeziei!


2


Eu nu mai sunt om –


sunt un fel de ameţeală,


un fel de Skanderbeg tupilat


īn subţioara furnicii.


Doar cu tine rostuiam munţii,


mototoleam planeta


ca doi servitori ai literelor


ce stau să explodeze,


fratele meu siamez!


 


3


Nu, nu, nu – de zece ori nu mai bea


trufaşul acesta de vin ce muşcă mereu


din picioarele nopţii;


ieri m-am pitit īn lumānare


şi lumānarea a ars cu mine cu tot.


Unde eşti, Doamne - fratele meu, adăpost


la răscrucile sorţii? Vino să bem


acest tunet ce ni s-a dat


acest fulger ce ni s-a zidit


pe acoperişul de tablă uscată,


īn Limpeziş...


 


4


Să fii!


Să fii, al naibii să fii!


Tu, cel ce mă tot sperii,


de ce mă tot smulgi din călcāiele mele


fricoase,


din mugetul meu de taur īnzăpezit,


din marmura stelei care mi-a mai rămas?


Tu, duh al prieteniei clare


de-a pururi...


 


5


Mi-am numărat picioarele


şi nu mai ajung īn Bavaria:


unul e frānt şi stă īn spital


īn vitrina de sticlă.


Eu īnsumi explic īngerilor lecţia lor


repetentă,


eu īnsumi sufăr lecţia lor repetentă,


şi-mi smulg picioarele ca pe nişte petale;


eu am numărul lor secret,


eu am litera đ,


eu am totul la sān ca-ntr-un templu,


ca un flămānd al durerilor mele,


ca un mort ce nu se mai ia īn seamă


pe sine īnsuşi.


 


6


Pune punct fiindcă vine dimineaţa,


desfă poarta fratelui meu –


el umblă cu veşmāntul tārāş


adunānd frunzele şi umbrele celor ce nu-s.


El e mai viu decāt tine, el a spart zorii


īn bucăţi; pe el să te bizui


fiindcă el duce-n spinare toate


anotimpurile şi grijile tale;


ia-l şi răsădeşte-l perpetuu


īn Limpeziş...


 


7


Adună-mă, adună-mă, Doamne!


Ce bine e că ne-am născut adevăraţi


din pumnii tăi de-ntuneric,


din pumnii rugăciunilor mele


de-a fi primenitor mereu


frunţii fratelui meu


pe care-l mulge durerea!


Aseară am sosit istovit din istorii.


Aseară am māngāiat negii picioarelor lui.


Aseară am dormit pe-o lacrimă uscat sub patul lui


de călătorii dureroase.


Acum m-am căţărat īn termometrele sale


să-i miros sāngele


şi le-am umplut cu duh,


cu dulcele duh nevinovat


al limpezişienilor mei care dorm


pe prispe de dragul lunii şi de dragul


morţii perpendiculare.


 


Dar avem veste dinspre cireşi!


Azi s-a spart soarele a bine


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul