Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Festivalul Internaţional ZILE ŞI NOPŢI de LITERATURĂ

        

Uniunea Scriitorilor din România organizează, în perioada 5-9 iunie 2010, a noua ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, care va avea loc la Neptun şi Mangalia. Evenimentul reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Canada, Cipru, Egipt, Es­tonia, Franţa, Germania, Is­rael, Marea Britanie, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară. Se­siunile de lecturi vor oferi poeţilor posibilitatea să citească din creaţiile lor.


Colocviul invită la o dezbatere pri­vind MĂRIREA ŞI DECĂDEREA PERSONAJULUI ÎN FICŢIUNEA LITERARĂ. După ce a fost evacuat din ficţiunea literară cu cincizeci de ani în urmă şi pentru o bună bucată de vreme, personajul s-a reîntors victorios şi deloc umil după nedreapta penitenţă care părea să fi pus capăt unei glorioase galerii de eroi literari. Nu numai că şi-a regăsit vechile titluri de onoare, dar s-a împăunat cu unul nou: acela de a nu se mai considera inventat de un autor atotputernic ca un Dumnezeu, ci de a-şi proclama o realitate aşa-zis documentară, deopotrivă istorică şi biografică.


În linii mari, aceasta pare să fie evoluţia personajului şi, implicit, a romanului în sfertul de secol scurs de la moartea antiumanismului şi pozitivismului structuralist aflat la originea acelui nouveau roman care a dat doi laureaţi Nobel.


Întrebarea este dacă, în ultimul an al primului deceniu din secolul XXI, am atins punctul de sus al sinusoidei personajului emancipat de sclavia ficţiunii, cu alte cuvinte, dacă el are încă un viitor sau se află deja pe buza declinului. În funcţie de răspunsul pe care îl vom da, vom şti dacă imaginaţia scriitorului se va vedea repusă, mai devreme sau mai târziu, în drepturile socotite cândva fireşti sau romanul va continua să se hrănească din istoric şi din biografic ca astăzi.


În cadrul Festivalului va avea loc Ceremonia de decernare a premiilor: Marele Premiu OVIDIUS, unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (în valoare de 10.000 de euro); Premiul Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Municipiului Mangalia (în valoare de 5.000 de euro).


Partenerii tradiţionali sunt şi anul acesta Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Mangalia, Institutul Cultural Român şi Institutul Polonez. U.S.R. a mai încheiat parteneriate şi cu British Council, Editura Leda - Grupul Editorial Corint şi Editura Humanitas Fiction. Toţi partenerii sunt şi coorganizatori ai ediţiei 2010. Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, „Ramuri”, „Jurnalul Naţional”, Societatea Română de Radiodifuziune şi agenţia Cook Communications.

Alături de Uniunea Scriitorilor se regăsesc şi anul acesta Hotel President (Mangalia), Hotel Cocor (Neptun), Hotel Elizeu şi Hotel UNIQUE (Bucureşti).
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul