Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Monumentalismul precar depresiv şi noua meta-naraţiune

        Bogdan Ghiu

Arhitectura late-, tardo-comunismului românesc îşi „barochizase” total dorinţa de propagandă, care devenise disperat, gesticulat, contorsionat imposibilă. Comunismul românesc (dacă se poate vorbi de aşa ceva altfel decât din comoditate taxinomic-istoriografică) atinsese, în arhitectură, cuadratura cercului: reunirea monumentalului cu precarul. Construcţie deja post-ideologică, monumentalisamul precar era aproape o arhitectură de urgenţă (corturi din beton), pentru a prelua titulatura unei direcţii teoretizate, la noi, de către Augustin Ioan.


Mai mult decât represivă, arhitectura comunistă românească era depresivă: un corp trist şi deprimat adăpostind, conţinând deja de azi pe mâine, strict temporar, alte corpuri triste şi deprimate. Involuntară, calmă arhitectură a împreună-dezolării.


După care, păstrând ceea ce era de păstrat, adică, involuntar, categoria cea mai de preţ, cu adevărat transistorică, profetică, precaritatea, a început, cu, pe acest fundal, veselia: organizarea, adică proiectarea şi construirea bunei-dispoziţii ecran, în locul, ca simptom prevestitor (reteleologizare, anistorică însă, a intemporalităţii vieţii cotidiene) şi ca mediu-display moral, ca training de habitus, al bunăstării. Bunăstarea e veselă, e o stare de bine, deci de normalitate, a firii, deci să începem, magic, prin a fi veseli şi pofticioşi. Consum, deci exist. Deoarece, tocmai, consumul nu consumă nimic, ci produce.


În sens mai mult, să zicem, istorial decât istoric, momentul era, a fost (căci deocamdată a trecut, gata!) crucial, de răspântie: eşecul formal, deci decesul cu acte în regulă al comunismului retroceda, gata coapte, populaţii şi teritorii imense capitalului, forţe care – vezi, în primul rând, foste zone periferice precum China sau India – puteau ajuta la ruperea mezalianţei, a căsătoriei de convenienţă, dar şi, pentru „tabăra cealaltă”, a confuziei capitalism-democraţie. Dacă am aflat ceva în post-comunism este că democraţia nu există decât pentru a fi abuzată capitalistic, pentru a fi, literal şi în toate sensurile, speculată.


Or, evoluţia post-comunistă a lucrurilor în sensul bun, ferice, dorit – cel re-capitalist, de recapitalizare a capitalismului – nu era nici pe departe sigură, garantată: de aici şi mobilizarea mondială, deschiderea în permanenţă de noi şi noi fronturi. Reintegrarea post-comunistă în vechea metafizică spiritualistă a capitalismului („fenomenologia spiritului” ca istorie a capita­lismului!) împlinită, efectuată tehnologic, putea pune probleme: crea o situaţie ambiguă, în care populaţiile puteau în acelaşi timp să evadeze, să fugă, să scape. Pentru a ne exprima în termenii lui Deleuze-Guattari, „gaura neagră” putea fi şi „linie de fugă”. În Occident cel puţin, aşa se întâmplase, or, o dată cu alipirea noilor teritorii-populaţii, Occidentul putea fi izolat, luat ostatic, insularizat: ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, chiar în momentul de faţă, când precarii Estului au devenit noii barbari ai Vestului, dezafectând cu propriile mâini bomba noii ideologii a nomadismului, a migraţiei, compromiţând-o. Ce bine!

În noua stare de instabilitate, dar şi în faţa şansei enorme de relansare a capitalismului împotriva celor care l-au construit împreună cu democraţia, ca expresie a democraţiei, cu forţe proaspete, deprimate de comunism, globalizarea nu a reprezentat decât denumirea de piaţă a unei enorme mobilizări, a formării unui dispozitiv mondial de canalizare, de în­cadrare, de performare uniformizatoare a tranziţiei de la comunism la capitalism, de reîntoarcere a oilor rătăcite în Ţarcul luminos, în Ograda economică a Fiinţei. O în­treagă arhitectură-lume! Lumea-dispozitiv, extinderea a ceea ce Foucault numea „arhipelagul carceral” la întreaga lume, unificarea „continentală” a arhipelagului prin transformarea lui în aceeaşi „mare”, în aceeaşi ciorbă a transparenţei normativ-identitare, adică a camuflării unii în alţii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul