Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Monumentalismul precar depresiv şi noua meta-naraţiune

        Bogdan Ghiu

Arhitectura late-, tardo-comunismului românesc îşi „barochizase” total dorinţa de propagandă, care devenise disperat, gesticulat, contorsionat imposibilă. Comunismul românesc (dacă se poate vorbi de aşa ceva altfel decât din comoditate taxinomic-istoriografică) atinsese, în arhitectură, cuadratura cercului: reunirea monumentalului cu precarul. Construcţie deja post-ideologică, monumentalisamul precar era aproape o arhitectură de urgenţă (corturi din beton), pentru a prelua titulatura unei direcţii teoretizate, la noi, de către Augustin Ioan.


Mai mult decât represivă, arhitectura comunistă românească era depresivă: un corp trist şi deprimat adăpostind, conţinând deja de azi pe mâine, strict temporar, alte corpuri triste şi deprimate. Involuntară, calmă arhitectură a împreună-dezolării.


După care, păstrând ceea ce era de păstrat, adică, involuntar, categoria cea mai de preţ, cu adevărat transistorică, profetică, precaritatea, a început, cu, pe acest fundal, veselia: organizarea, adică proiectarea şi construirea bunei-dispoziţii ecran, în locul, ca simptom prevestitor (reteleologizare, anistorică însă, a intemporalităţii vieţii cotidiene) şi ca mediu-display moral, ca training de habitus, al bunăstării. Bunăstarea e veselă, e o stare de bine, deci de normalitate, a firii, deci să începem, magic, prin a fi veseli şi pofticioşi. Consum, deci exist. Deoarece, tocmai, consumul nu consumă nimic, ci produce.


În sens mai mult, să zicem, istorial decât istoric, momentul era, a fost (căci deocamdată a trecut, gata!) crucial, de răspântie: eşecul formal, deci decesul cu acte în regulă al comunismului retroceda, gata coapte, populaţii şi teritorii imense capitalului, forţe care – vezi, în primul rând, foste zone periferice precum China sau India – puteau ajuta la ruperea mezalianţei, a căsătoriei de convenienţă, dar şi, pentru „tabăra cealaltă”, a confuziei capitalism-democraţie. Dacă am aflat ceva în post-comunism este că democraţia nu există decât pentru a fi abuzată capitalistic, pentru a fi, literal şi în toate sensurile, speculată.


Or, evoluţia post-comunistă a lucrurilor în sensul bun, ferice, dorit – cel re-capitalist, de recapitalizare a capitalismului – nu era nici pe departe sigură, garantată: de aici şi mobilizarea mondială, deschiderea în permanenţă de noi şi noi fronturi. Reintegrarea post-comunistă în vechea metafizică spiritualistă a capitalismului („fenomenologia spiritului” ca istorie a capita­lismului!) împlinită, efectuată tehnologic, putea pune probleme: crea o situaţie ambiguă, în care populaţiile puteau în acelaşi timp să evadeze, să fugă, să scape. Pentru a ne exprima în termenii lui Deleuze-Guattari, „gaura neagră” putea fi şi „linie de fugă”. În Occident cel puţin, aşa se întâmplase, or, o dată cu alipirea noilor teritorii-populaţii, Occidentul putea fi izolat, luat ostatic, insularizat: ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, chiar în momentul de faţă, când precarii Estului au devenit noii barbari ai Vestului, dezafectând cu propriile mâini bomba noii ideologii a nomadismului, a migraţiei, compromiţând-o. Ce bine!

În noua stare de instabilitate, dar şi în faţa şansei enorme de relansare a capitalismului împotriva celor care l-au construit împreună cu democraţia, ca expresie a democraţiei, cu forţe proaspete, deprimate de comunism, globalizarea nu a reprezentat decât denumirea de piaţă a unei enorme mobilizări, a formării unui dispozitiv mondial de canalizare, de în­cadrare, de performare uniformizatoare a tranziţiei de la comunism la capitalism, de reîntoarcere a oilor rătăcite în Ţarcul luminos, în Ograda economică a Fiinţei. O în­treagă arhitectură-lume! Lumea-dispozitiv, extinderea a ceea ce Foucault numea „arhipelagul carceral” la întreaga lume, unificarea „continentală” a arhipelagului prin transformarea lui în aceeaşi „mare”, în aceeaşi ciorbă a transparenţei normativ-identitare, adică a camuflării unii în alţii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul