Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Originalul Spengler

        Sorin Lavric

E o secretă satisfacţie aceea de a-ţi cultiva lecturile ilicite. Īn fond, e vorba de acea bucurie ivită din gīndul că, oricīt de atent am fi supravegheaţi ideologic, nu vom ajunge niciodată să gīndim la fel cu cei care ne monitorizează la sīnge presa scrisă. Īntr-un fel, e o reacţie de apărare la subtila dictatură culturală pe care o trăim şi, de aceea, cu cīt ni se spune că o idee e mai morbidă, cu atīt trebuie s-o cercetăm mai cu atenţie, la fel cum, īn cazul autorilor rău famaţi, cu cīt sunt mai blamaţi, cu atīt se cere să-i supunem unei lecturi mai amănunţite. Īn schimb, a-i citi pe cei aflaţi īn voga pe care pīrghiile mediatice o īntreţin īnseamnă să-ţi pierzi timpul. De aceea, ai atīta fler cītă hotărīre de a nu te lăsa īmbrobodit de nonvalorile contemporane ai căpătat.


Unul din leproşii minunaţi ai lumii noastre e Oswald Spengler. Matematicianul acesta cu preocupări speculative a fost atīt de īnfierat de-a lungul ultimei jumătăţi de secol că instinctiv merită să-l priveşti cu simpatie. Iar după ce ai străbătut „Der Untergang des Abendlandes” īţi dai seama că īn pielea acestui autor s-a strecurat duhul unui profet autentic şi asta nu doar fiindcă ce spune se adevereşte īn zilele noastre, dar pe deasupra fiindcă distincţiile de care face uz au fost asimilate treptat de gīndirea europeană: perechi terminologice ca totem şi tabu, cultură şi civilizaţie sau viziunea naţiunii privite ca un organism de sine stătător trecīnd prin etapele sortite unei vietăţi - toate aceste detalii au intrat īn opinia curentă şi īn limba de uz comun.


Aşadar, uimitor este că, deşi Spengler a fost criticat cu o fervoare cuvenită ereticilor, ideile lui au fost preluate. Avem de-a face cu cazul strălucit al unui gīnditor a cărui teorie a triumfat īmpotriva proastei sale re­putaţii. De obicei, cărţile au de ispăşit maligna faimă a autorilor lor, ele suferind handicapul de a trebui să tragă dīra unui nume pe care ideologia dominantă ţine a-l compromite. Īn cazul lui Spengler, ideile din „Declinul Occidentului” s-au impus īn ciuda repudierii autorului, ceea ce dove­deşte că un filozof poate răzbate īn ciuda dizgraţiei īn care a fost aruncat. Azi e un loc comun a spune că Occidentul e īn declin cultural, demografic, religios şi că tiparul său cultural se află īn plină degenerare. Că un matematician a spus asta acum un secol, atrăgīndu-şi anatema orgolioasă a celor care nu vroiau să vadă realitatea e un detaliu istoric fără īnsemnătate prea mare. Important e altceva: că profeţii apar şi că formulele lor sunt adeverite de mersul istoriei. Ce surprinde la Spengler este uşurinţa cu care se consideră un spirit descinzīnd din tiparul gīndirii lui Goethe. Te-ai fi aşteptat la orice, să se declare budist, mahomedan sau he­gelian şi, cīnd-colo, el tocmai din autorul lui Faust īşi revendică descendenţa. Nu īntīmplător numele pe care Spengler īl dă culturii apusene este cel de „cultură faustică”, sintagmă care a devenit un loc comun īn alfabetul culturii contemporane.


Viziunea lui Spengler e cea a unui teolog creştin care, renunţīnd la dogmele creştine, īmbrăţişează o viziune biologic-spirituală. „Biologic-spiritual㔠neīnsemnīnd altceva decīt că la originea vieţii se află un spirit universal care īnsufleţeşte toate formele de cultură ale omenirii. Sufletul acesta e Urphaenomen-ul (stihia primordială) care se insinuează īn toate īntruchipările ivite pe scena istoriei - rase, religii, naţiuni şi civilizaţii.


Analiza lui Spengler e comparatistă şi morfologică: compară culturile omenirii, le descrie trăsăturile, stabileşte omologii şi analogii īntre ele şi apoi formulează legea lor de evoluţie. Ce filozof a mai făcut aşa ceva? Legea lui Spengler sună astfel: o cultură e vie cītă vreme spiritul divin care a hrănit-o nu s-a epuizat dīnd naştere civilizaţiei. Căci stă īn destinul oricărei culturi să sfīrşească īn civilizaţie, aşa cum stă īn firea oricărui suflet să se stingă īn materie. Culturile umane se comportă precum organismele vegetale sau animale şi, aşa cum faunei şi florei li se pot face tabele genealogice, pe filiaţii, īncrengături şi specii, tot aşa Spengler alcătuieşte omenirii tabele de morfologie culturală. Remarcabil este că, clasificīnd culturile, consideră că unele sunt gleichzeitig (concomitente) chiar dacă sunt separate de intervale de sute sau mii de ani. Enigma se risipeşte cīnd preiei viziunea lui Spengler: timpul e o īnsuşire aparţinīnd exclusiv spiritului, īn vreme ce istoria e o īnşiruire spaţială de tipare şi forme, caz īn care timpul precede spaţiul, aşa cum Dumnezeu, creīnd lumea, dă naştere spaţiului. Spaţiul e doar forma de manifestare a spiritului atunci cīnd dă naştere materiei. Şi, cum orice cultură din istorie este localizată īntr-un spaţiu, toată dificultatea e să afli dacă spiritul care a īnsufleţit mai multe culturi succesive a fost acelaşi sau nu. Concluzie: culturile zămislite de acelaşi spirit sunt descinse din acelaşi timp, ceea ce īnseamnă că sunt gleichzeitig, din acelaşi soroc, aşadar concomitente. Atīta doar că timpul spiritului nu are legătură cu perioada istorică īn care a apărut respectiva cultură. Acelaşi lucru e valabil īn cazul personalităţilor istorice: inşi care au trăit la secole distanţă unul de altul īmpărtăşesc acelaşi tipar spiritual, deci acelaşi timp, aşadar sunt contemporani unul altuia.

Potrivit lui Spengler, stihiile răbufnesc īn istorie īn chip neaşteptat şi imprevizibil, ele neputīnd fi surprinse de cauzalităţi sau de scheme raţionale. Īntre ele nu există fenomene de imitaţie sau de sincronizare, de aceea tot ce poţi face e să compari culturile apărute, străduindu-te să vezi ce le deosebeşte şi ce le aseamănă. Pe baza acestor comparaţii, Spengler trage concluzia că Occidentul şi-a īncheiat etapa culturală şi a intrat īn perioada de civilizaţie, care echivalează cu atrofia spiritului din care a apărut. Finalul e stingerea tiparului faustic cu apariţia unui alt tipar cultural. Īn plus, nu există progres īn succesiunea formelor de cultură, ci doar un şir de manifestări a căror legitate este inaccesibilă omului. Cercetătorul nu poate decīt să descopere semnele exterioare şi să īnregistreze cīteva constante invariabile īn oceanul de fluctuaţii. Restul e destin, adică providenţă, acea felie a istoriei universului despre care filozofii nu pot spune nimic. Spengler e un gīnditor de tip dualist, īnfăţişīndu-şi gīndirea īn perechi de termeni complementari: spirit-natură, timp-spaţiu, organ-funcţie, simbol-număr, imagine-concept, fizionomie-sistematică, organism-mecanism, istorie-natură, sens-dimensiune, destin-cauzalitate. Cine mai poate scrie astăzi ce scria el īn 1917: „Die Zeit gebiert den Raum, der Raum aber tötet die Zeit” („Timpul naşte spaţiul, dar spaţiul ucide timpul”)? Pentru cine a priceput gradul de saţietate ideologică care condamnă la sterilitate autorii contemporani, Spengler e o lectură binevenită, deoarece īţi dă o mostră de originalitate, adică de gīndire care nu a īnvăţat regula servituţii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul