Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Can(nes)-canuri

        Călin Stănculescu

Apreciat drept cea mai importantă competiţie cinematografică a anului, Festivalul Internaţional de Film de la Cannes a debutat în forţă cu o superproducţie americană - „Robin Hood” - semnată de Ridley Scott. Important este însă faptul că presa franceză şi cea americană au făcut vizibilă prezenţa românească, deşi nicio operă nu a fost selectată în competiţia principală.


Filmul lui Cristi Puiu „Aurora”, un film extrem de lung, de aproape trei ore, selectat la Secţiunea „Un certain regard”, a adunat aprecieri pozitive, în ciuda anticomercialismului său declarat manifest. Publicaţia „Hollywood Reporter” afirma despre „Aurora”: „Este un film în care nu se întâmplă nimic timp de trei ore, dar are o concluzie foarte puternică”. Importantă este şi cvadrupla prezenţă a lui Cristi Puiu: scenarist, regizor, producător şi principal interpret.


De cuvinte de laudă, dar şi de câteva reţineri majore s-a bucurat şi filmul lui Radu Muntean „Marţi, după Crăciun”, o poveste realistă, într-o cheie destul de sumbră, despre dizolvarea unei căsnicii. Filmul este selecţionat la aceeaşi secţiune cu cel al lui Cristi Puiu. „Chicago Tribune” afirma despre al doilea lungmetraj al autorului lui „Boogie”: „Este o poveste spusă în cadre lungi, în care actorii joacă precis şi onest, de altfel una dintre mărcile reprezentative ale cinematografiei româneşti. Este portretul emoţionant al unei căsnicii care se destramă”. În cotidianul francez „Le Monde” se afirmă: „Filmele «Aurora», de Cristi Puiu, şi «Marţi, după Crăciun», de Radu Muntean, au un spirit care ştie să seducă printr-un realism trivial, o critică nemiloasă la adresa societăţii, gustul pentru macabru şi simţul absurdului. Diavolii de români nu au abandonat realismul negru, dar, de data aceasta, îl dublează cu un umor suprarealist în surdină, care atenuează puterea acestei tendinţe”.


Prezenţa cineaştilor români este importantă şi la capitolul documentar, unde Andrei Ujică propune o extrem de laborioasă  Autobiografie a lui Nicolae Ceau­şescu”, film proiectat în paralel cu un controversat „Carlos” de Oliver Assayas, dedicat celebrului terorist cu care dictatorul român a avut strânse relaţii „de afaceri”.


Iată ce scria şi „Hollywood Reporter” în zilele Cannes-ului: „În timp ce regiunea Balcanilor se află pe o linie de plutire, cel puţin în ceea ce priveşte Festivalul de la Cannes, România îşi păstrează standardul de aur”. Nu este vorba doar de filmele lui Puiu şi Muntean, ci de toate titlurile şi cineaştii prezenţi pe Croazetă.


Şi, dincolo de teribilismele autorilor români, care fie declară cu nonşalanţă că „am constatat că este destul de greu să filmezi sentimente” - Radu Muntean, fie se tem de un premiu pentru că „asta ar afecta percepţia publicului faţă de film” - Cristi Puiu, rămâne cert faptul că şcoala românească de film are cu ce şi cu cine să se afirme în competiţii cinematografice de anvergură, unde aranjamentele lipsesc şi valoarea este răsplătită fără procese de intenţii.


Mai sunt şi unii confraţi care încep să jelească starea filmului românesc, fie acasă, fie chiar de la Cannes, aruncând lipsa de vizibilitate a operelor valoroase în cârca publicului, care - vezi, Doamne! - ar fi needucat, nu poate vedea documentare sau se află sub presiunea filmului american. Nimic mai fals!


Filmul lui Florin Şerban, laureat cu două premii importante la Berlin, „Eu, când vreau să fluier, fluier” a fost văzut până acum de aproape 50 de mii de spectatori, iar documentarul lui Alexandru Solomon „Kapitalism, reţeta noastră secretă” are şi el aproape 10 mii de spectatori. Iată şi câteva date comparative - Lars von Trier cu al său „Antichrist” nu a adunat decât 1.881 de spectatori, iar alt film şocant, „Sete”, nu a fost văzut decât de 486 de spectatori.

Normal, asta nu înseamnă că filmele româneşti nu pot fi şi în coada box-office-ului, atunci când măcar capitolul meserie este total ignorat - vezi „Casanova” cu 371 de spectatori sau „Luna verde” cu o mie şi un spectator! Aceste poziţii contrazic afirmaţiile hazardate din „Los Angeles Time”, care postulau imposibilitatea realizării de filme proaste. Fără a fi optimişti până-n pânzele albe, dar nici pesimişti fără aco­perire, se poate afirma că regizorii români de film au avut o prezenţă vizibilă la Cannes, că „Aurora” lui Cristi Puiu, chiar dacă nu ia un premiu, aşa cum îşi doreşte autorul, va triumfa la TIFF - Transilvania, iar celelalte filme din concurs sau din afara concursului se vor bucura de ecoul cuvenit în rândul spectatorilor din ţară.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul