Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Afaceri păguboase

        Constantin Stan

 


Unii l-ar numi după moda vremii management. Eu îi spun, pur şi simplu, simţ negustoresc. Pentru că şi fotbalul este o negustorie. Cumperi, vinzi, chiverniseşti bani şi jucători, închiriezi stadioane sau ţi le construieşti, ieşi pe piaţă cu un produs, îl lustruieşti, îi faci imagine. Trebuie să produci venituri care să fie mai mari decât cheltuielile. Altfel, faliment scrie pe tine, iar realitatea fotbalului ne arată că există falimente ca la orice afacere. Ceea ce vedem pe stadioane sau la televizor este foarte puţin din ceea ce se întâmplă cu adevărat în această lume, dar ceea ce vedem este produsul finit. Un produs care conţine şi pune la vedere calităţile şi tarele conducerii unei afaceri. Conul de umbră - ca să nu-i zic altfel - în care s-au aşezat, în ultima vreme, echipele din Bucureşti se datorează, în primul rând, unei proaste gestionări a cluburilor. Şi mă voi referi numai la achiziţiile de jucători, luând de bune informaţiile apărute în presă, pentru că nu am acces la do­cumente contabile. La Dinamo sunt două tendinţe: aducerea de jucători vânduţi o dată, jucători care fie sunt la final de carieră, fie au eşuat pe alte meleaguri, precum şi transferarea unor fotbalişti care apoi dispar misterios ca într-un triunghi al Bermudelor. În ultima vreme, Dinamo i-a repatriat pe Mitea, Tamaş, Zicu, Claudiu Niculescu, Marius Niculae, Vali Năstase, Lobonţ, Mărgăritescu etc. Cu excepţia lui Lobonţ, toate celelalte investiţii s-au dovedit falimentare. Unii fu­seseră trimişi acasă din pricini de tare de comportament, de atitudine faţă de meseria lor. „Neadaptaţii” erau, în fapt, golănaşi care trăgeau chiulul la antrenamente, nu puneau osul la meciuri, aveau ceva de comentat la deciziile tehnicienilor, băteau barurile sau fugeau în România unde viaţa-i dulce şi frumoasă. Străinii nu înghit aşa ceva şi s-au descotorisit rapid de ei, jurându-şi în barbă să nu mai aibă de-a face cu românaşi. Băieţii au găsit un trai comod la Dinamo, au venit pe salarii astronomice (Zicu - 600.000 de euro), stârnind invidii, scandaluri, răzmeriţe în vestiar. Bani aruncaţi pe apa Dâmboviţei! Alţii au venit deja sleiţi, nerezistând exigenţelor antrenamentelor de la echipele profesioniste. S-au accidentat des ori au făcut figuraţie atunci când au intrat pe teren. Mărgăritescu a luat 10.000 de euro pe lună pentru a fi mai degrabă spectator. Şi mai păguboasă s-a dovedit la Dinamo politica de transferuri. Ze Kalanga, Pekarici, Todorovski, Vranjikovici, Julio Cezar, Tiago, Miranda au costat multe milioane. De unii, Dinamo nici nu mai ştie pe unde sunt. Nici acum nu au dat de urma lui Tiago; a plecat în lumea largă şi dus a fost. Miranda a jucat numai pe la Dinamo 2 şi mai marii clubului l-au rătăcit şi pe el prin America de Sud. Cu Ze Kalanga povestea venirilor, întârzierilor şi absenţelor a fost una de prost gust. În tot acest timp, Dinamo a risipit o grămadă de fotbalişti tineri, împrumutându-i pe la diverse echipe. Dacă Ma­rius Niculae ar fi fost cât de cât valid, dacă Dănciulescu nu ar fi intrat în conflict cu Bonetti, Andrei Cristea nu ar fi prins echipa. Nu ar fi prins echipa singurul jucător pe care l-a avut Dinamo în campionatul ăsta!


Steaua l-a adus pe Tall pentru a-l ţine la echipa a doua, pe Pepe Moreno care a jucat vreo 20 de minute. Mingea care i-a căzut în cap în ultima secundă a jocului de la Urziceni = fază din care Steaua a egalat - să fi făcut cele 50 sau 60 de mii de euro? Lângă un monument al gafelor - Zapata -, Steaua a adus pe un million şi jumătate un alt gafeur: Tătăruşanu. Să fi dat atâta pe el, să nu fi dat, să fi fost incluse în preţ şi alte servicii prestate de Gloria lui tata Pădureanu? Întrebările sunt legitime pentru că băiatul nu costă atât decât dacă îl cumperi cu vreo vilă în Primăverii cu tot! Ce să mai vorbesc de Elton, care ar fi strălucit poate numai la grupa de pitici a clubului, sau de Toja - numai bun de campionatul de fotbal din SUA, dar nu şi pentru terenurile de la Mediaş sau Urziceni.


Şi la Rapid a fost vânzoleală mare, Copos făcând el însuşi transferuri după DVD-uri şi anunţând la fiecare nou antrenor că a dat marea lovitură. După demiterea acestora, Copos a aruncat vorbe grele către cei ce, chipurile, ar fi adus antrenorul.


Vorba de aur a comerţului, a bunului gospodar zice aşa: sunt prea sărac ca să îmi permit să cumpăr lucruri ieftine. Ai noştri au cumpărat şi pe mult, şi pe puţin într-o veselie nebună. Adică s-au aruncat pe fereastră şi puţinii bani din fotbalul nostru. Sunt puţini manageri cu adevărat în fotbalul nostru. Marius Stan este unul dintre ei: să iei un fotbalist cu 10.000 de euro, să-l vinzi cu 400.000 şi apoi să-l readuci gratis e o mare abilitate. Să aduci un portar de 50.000 şi să ţi se ofere acum jumătate de milion pe el înseamnă să te pricepi la fotbal. Chiar dacă individul îmi e antipatic, îl numesc şi pe Meme Stoica în categoria celor care se pricep. El are, însă, nevoie de un anume tip de antrenor căruia să îi aducă jucători. Pentru că, în general, aduce băieţi buni, harnici, modeşti. Din ăştia, antrenorul trebuie să facă o echipă. A fost cazul lui Olăroiu la Steaua şi mai apoi al lui Dan Petrescu la Urziceni. Meme poate face echipe de luptători, de câştigători, dar niciodată - echipe frumoase, strălucitoare. Oricum, e un bun manager şi, până la urmă, rezultatele sunt cele mai bune argumente ale sale!

Erare humanum est”, zise ariciul dându-se jos de pe perie.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul