Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Rudina Proda şi certitudinea frumuseţii

        Iolanda Malamen

Īn numărul de faţă al revistei o să-mi permit o abatere de la obişnuitul rubricii, oprindu-mă asupra unei expoziţii care a poposit pentru foarte scurt timp pe pereţii destul de neadecvaţi ai unui mic spaţiu, din cele destinate expoziţiilor, ascuns undeva, sub parterul Casei Armatei. Nu aş fi ajuns cu siguranţă acolo, dacă bunul prieten, scriitorul Ardian Kuciuk, nu mi-ar fi semnalat respectiva expoziţie, mai ales că, din capul locului, am fost „avertizat㔠că voi vedea lucrări ale unei tinere suferinde de autism. Aşadar, curiozitatea mea s-a amplificat.


Rudina Proda s-a născut acum 32 de ani la Tirana (Albania) şi, după o şcolarizare īntreruptă, reluată ciclic şi finalizată, a reuşit pīnă la urmă să scrie, să citească şi să comunice prin dialoguri scurte. Īn 1989, familia, sesizīndu-i īnclinaţiile spre pictură, o duce īn atelierul  profesorului-īndrumător Bashkim Dervishi, un cunoscut artist albanez, pentru a-i da lecţii de desen şi pictură. După un timp, cīnd părea că Rudina Proda īşi īnsuşise suficiente noţiuni, ajutată de părinţi, va avea propriul atelier. Din acest moment, palmaresul artistic al Rudinei Proda īncepe să se īmbogăţească an de an, ajungīnd la impresionantul număr de peste 3.000 de lucrări. „Cazul” ei atrage atenţia criticii de specialitate din ce īn ce mai mult, deschizīnd numai īn Albania 30 de expoziţii. Intră īn circuitul european, cu expoziţii personale īn Kosovo, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Estonia, Ungaria, Italia, Ţara Galilor, Franţa, Elveţia, Finlanda, Polonia, Croaţia, Slovenia, Grecia. Obţine atīt īn ţara natală, cīt şi īn afara ţării peste 30 de premii, diplome, certificate şi este elogiată de critici. Editorii şi scriitorii īi dedică spaţii īn comentariile lor, este invitată īn zeci de emisiuni de televiziune, se fac nouă filme documentare despre ea, i se compun cīntece şi poezii. Sunt editate şase albume personale, īn Albania, Croaţia şi Franţa. Lucrările ei sunt expuse īn galerii şi colecţii particulare din Albania, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Italia, Slovenia, Grecia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Croaţia, Luxemburg, Germania, Estonia, Letonia, Finlanda, Suedia, Rusia, China, Belgia. Despre lucrările ei au vorbit şi au scris renumiţi artişti plastici, omeni de stat, politicieni, membri de guverne de pretutindeni. Lucrări de-ale ei sunt reproduse pe zeci de invitaţii, postere şi coperte de cărţi. Rudina Proda este autoare de compoziţii, peisaje şi portrete, lucrate īn cele mai diverse tehnici: creion, pix, creioane colorate, grafitti, acuarelă, tempera, tuş chinezesc, guaşă, pastel, acrilic, ulei. Suporturile sunt şi ele diverse: pīnză, carton, hīrtie, lemn, foaie de aluminiu, sticlă ş.a.m.d. Trebuie spus, īn īncheierea acestei bogate şi insolite biografii artistice, că preşedintele Republicii Albania i-a acordat Rudinei Proda Ordinul de Argint „Naim Frasheri” cu menţiunea: „Pentru talentul deosebit şi activitatea extraordinară desfăşurată īn domeniul artelor vizuale, pentru creaţiile originale şi irepetabile, pentru imaginaţia bogată şi sensibilitatea delicată, pentru reprezentarea excelentă pe care i-a făcut-o Albaniei īn lume, ca simbol al sufletului de pictor creator, cu īntregul univers special al ei”. 


Această recunoaştere este, sigur, una care s-a făcut īn timp, după ce vor fi dispărut din aprecierile celor īndrituiţi să comenteze mefienţele legate de capacităţile ei de īnchegare a unui imaginar interesant şi murmurele pe care instinctul creator şi precocitatea le pot naşte şi pot rezista īn timp. Īn cazul de faţă, s-a vădit că Rudina Proda a deschis de timpuriu, cu ambele mīini o uşă care i-a īnlesnit legătura cu lumea exterioară şi căreia i-a īntors, cu un limbaj propriu, certitudinea frumuseţii. Interesant la ea nu este atīt neobositul talent şi dorinţa de a-l īmpărtăşi, ci puterea de a-l particulariza şi de a-l face viabil. Nu ştiu ce īngeri o veghează şi īi şoptesc atunci cīnd lucrează, dar, din lucrările care au ajuns la Bucureşti, se simte harul unui artist īntreg, matur, care „colabo­reaz㔠cu ei nemijlocit.


Aflīnd din ce īn ce mai mult despre lumea īn care trăieşte, Rudina Proda şi-a valorificat puterea de transcripţie şi a venit momentul īn care, dintr-un „caz”, s-a transformat īntr-un artist cu personalitate, a cărui existenţă este, fără doar şi poate, legată numai de existenţa formelor şi a culorilor. Īn puţinele lucrări expuse la Bucureşti s-a putut citi atīt limbajul congruent, cīt şi mistica faţă de amănuntul ordonat şi ritmat, īn suite de sintagme plastice. Rudina Proda a avut şansa să călătorească, a vizitat muzee şi expoziţii, a avut pe mīnă albume de artă şi a uimit cu capacitatea ei de asimilare şi cu setea ei de-a istorisi īn imagini. Mi-a plăcut mult cum ştie să umple spaţiul, cum īşi caută punctele de sprijin, cum „măsoar㔠şi dimensionează, cum casetează şi ordonează, ca şi cīnd ar fi res­ponsabilă de armonia lumii. M-a impresionat susţinerea cīte unui registru cromatic (de exemplu, un ciclu de trei peisaje īnecate īntr-un ultramain descompus īn albastruri dramatice), m-a emoţionat plăcut atitudinea ei faţă de elemente din natură: copaci, păsări, ape, pietre, pe care le adună cu o migală fascinantă, m-au impresionat chipurile umane pe care le supradimensionează, dīnd o mare importanţă expresivităţii lor, īn raport cu trupurile firave şi aproape infirme, şi, nu īn ultimul rīnd, sunt uimită de cīt de bine a īnvăţat să-şi ducă intenţia pīnă la capăt. Am văzut pe alocuri, asta numai ca o sugestie livrescă (īn unele lucrări), mici pasaje care trimit la Miro şi la Klee. Afinităţi īntīmplătoare sau, poate, memoria cantonată īn zone care-i priesc. Din păcate, venirea familiei (ea şi părinţii, ca īnsoţitori) cu avionul la Bucureşti a făcut imposibilă transportarea unor lucrări de mari dimensiuni, care ar fi adus, cu siguranţă, un verbiaj mai complex... Cele de pe simeza spaţiului de expunere, atītea cīte au fost, au arătat un artist care, cu siguranţă, avīnd şi şansa unei managerieri bune, se va afirma din ce īn ce mai mult.


O dată cu lecţiile despre viaţă, primim, cīteodată, şi lecţii despre artă. Lecţia Rudinei Proda este un exemplu.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul