Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dintre sute de catarge...

        Andrei Dicu

Andrei Dicu s-a născut în Bucureşti pe 3 aprilie 1975 (La mulţi ani!).`Este absolvent al Şcolii superioare de jurnalistică, promoţia 1998. A mai publicat poezie în Contrapunct, Dreptatea, Oglinda literară, Tineretul liber, Salut!, Jurnalul de Bucureşti.


 


SOCLU


Bat cocoşii ceasul de dimineaţă,


cu ciocuri ude şi urduroase


şi simt că trebuie să mor


şi simt că trebuie să învii,


în satul fară câini s-a domesticit lesa


şi zgarda şi botniţa


şi schimbul de noapte.


Generaţiile de iluzionişti ai amorului


predispus la roz ghinioane şi noroace politice


s-au domolit şi ele


şi ascultă de biciul argatului


nevoii de nimic.


Şi simt că trebuie să mor,


înecat în petale roşcate şi veştede,


pe care mi le-ai aruncat în treacăt


de pe treapta soclului meu.


Sunt aici şi sunt singur


sunt nicăieri şi-nconjurat de stafii.


Vinul s-a uscat în piscină


noaptea s-a trezit în pahare


şi gheaţa-mi spânzură cerul de gleznă.


În satul meu fără câini s-a născut moartea,


albastră, dulceagă, cu iz de brad,


ca tine.


S-a făcut frig.


Aprinde tu o secundă...


Eu simt doar că trebuie să plec,


simt că mă-ntorc.


Undeva, deasupra soclului meu,


ca o rufă întoarsă pe frânghie


de sictirul


lui Cioran.


 


VITRINE


Imortelele s-au zaharisit


şi umbrele tăcânde s-au întins pe câmpul


brusc îndulcit.


Umbra serii se-ndulcea


cu umbra focului


Umbra frigului se-ndulcea


cu umbra zilei.


Deasupra, o ceaţă


dulce


de greaţă


Holocaust continuu


de gheaţă.


 


SINGULAR


Parcă-mi vine să ajut râul să-şi sfâşie


platoşa cu diamante


în port, la capătul secetei...


Şi s-a făcut noapte,


cu gust de zmeură topită-n căldările


ţigăncilor plutitoare şi mi-e sete,


cu vele de noroc şi de vină


cu melancolii îngheţate şi sărut de bujor necopt,


în port, cu Amazoanele ciocnesc canistre


din sângele florilor


acolo, unde zac cioburi sub sfera neîntîmplatului


te aştept.


Singular, ca o fracţiune timidă


şi catargul alunecă


în sus,


mucegăind a romanţă,


în casa plutitoare a poetului, luminată


cu gutui fierbând


s-a limpezit icoana de pe perete, ca în „Adagio” lui Albinoni.


Te-aştept, n-ai să vii niciodată,


numai Iisus s-a răsturnat pe zidul zgrumţuros


şi nestemat de acru cântă bobul cel galben de stepă


Singulară.


Zmeura galbenă, învelită-n malurile roze


pare că-mi şopteşte că moartea mea


e peşcheşul vostru,


al fracţiunilor din tine.


Şi te aştept, pe digurile înflorite cu secetă


şi mi-e zmeură lugubră singulară şi galbenă


sub icoana de pe zidul eretic


şi singular.


 


CASTANI FIERBÂND


Pe ochiul tău defilează toamna,


cu ţâţe de şoim, neîndoit de firav


Auzi cum mărşăluieşte,


peste catacombele de flori de câmp...


Şi eşti singură şi miroşi a must


din sângele meu,


ca un paradox înfipt în spinarea


antitalentului Zeilor.


Ţi s-au încuscrit în păr regimente


de castane aprinse


şi în ochi epilepsii de mare


sângerând cu tăceri.


Şi ce frumoasă şi ce tristă eşti,


ca balsamul unei rugăciuni pălind


sub Amorfisul trecerii mele


dintr-un paradox în altul


dintr-o pentagramă în alta


de pe o moarte în altă moarte


de sub Iliada ta în Odiseile mele.


S-a întâmplat să-mi surâdă


părul tău înnobilat cu sângele


planetei mustind din cancerul meu


veninos de iluzii,


ce rătăceşte ca înger al toamnei


ars pe ruguri


de castani.


 


DESENAT ÎNTRE NORI


Se ploconea un cer peste vultur


şi vulturul încovoiat


de salutul ceresc


doar de mai respira.


(Lui Amza Pelea, eternul)


 


ANTI-SHAKESPEARE


Plouă în ceas


de iarnă nisipul


e roşu între emisfere


pe balta din grădină au crescut


crematorii din sfârcurile


norilor în bordelul decapitării


de netimp.


Mă strâng încet epilepsiile carelor


de foc cu osii de ceaţă visele


n-au niciodată culoare


natura curvă ne-a mai deflorat un simţ


de nenaştere, de negând de necânt


veninu-nfloreşte-n timpane tinere


prinţ.


 


CRESC ÎN SILABE ŞI-ŢI CÂNT


Mai devreme sau mai târziu


pe sângele meu vor începe restaurările statuilor


cu gust de umbră


vor doini dintr-o dată contururi cu spatele


plin de dorinţe


Ediţia pură a păcatelor Lumii


o să-şi tulbure simfonia cu pătratele


venelor calde


aşternute sublim în cascade,


lapte heraldic va curge din umbre


în spaţiul meu mic


alfabetizat de uitări.


Pe spatele meu vor face amor


Zeii cu blană de fluture


poimâine vă veţi împiedica de mine pe străzi,


îmbrăcat în roba croită


din secte întregi de frustrări,


vor încolţi popoare şi vor sângera cruciade


pe râul incolor de grăbit de rămâneri,


în curtea interioară imbecilii


fac manifestaţie,


cică eu put a declin de senzaţie


alcoolicii se-ntrec în chitanţe şi haz


sub haosul rece, canal al mirării.


Lăsaţi oglinzile descoperite,


basmul mai are de curs în delir


Făt Frumos cel negru cu buzunarele pline


de bonuri vamale aleargă


desculţ pe Arca umbrelor cerşind


încă amorul nebun al păcatului


verde, cum patrulaterul răsfrânt


al venelor clipei, iată, va arde silaba


în refluxul abisal, zeitate lichidă cu pântec


de Rai


punct infinit sufocat


de alai.


Cresc în silabe şi-ţi cânt pe sângele


meu nestropit cu absint s-or târî


netrăirile


cresc din silabe şi-ţi cânt pe sângele


meu netihnit cu venin s-or minţi


restaurările.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul