Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Covorul roşu

        Stelian Tăbăraş


Momentul solemn al „covorului rosu" este rupt din bogatul obicei al curtilor īmparatesti si regale, stralucitoare. Rosul īnsemna īnca din zoroastrism putere absoluta, la vechii greci el era menit „talpilor de zei" si pāna tārziu, īn evul mediu, purpura tyriana, obtinuta din secretia unui melc marin, nu era la īndemāna oricui. Mai tārziu a persistat ca semn de triumf, de glorificare. Din adolescenta mi-a ramas īn memorie un lung covor rosu traversānd Piata Rosie, pe el īndreptāndu-se spre tribuna Iurii Gagarin, īntāiul cosmonaut, īnsotit de Nichita Sergheevici Hrusciov, scund si gras, īncercānd sa tina pasul si cadenta cu impunatorul Gagarin. „La ce te-ai gāndit īn acele clipe marete ?" l-a īntrebat mai tārziu un frenetic reporter occidental. „La sireturi", a raspuns Gagarin, „ma feream sa nu se desfaca si sa ma īmpiedic". Moment simpatic – cum de altfel e simpatica si scena maturarii covorului rosu de la Cotroceni cu autentice maturi de nuiele sau paie romānesti (scene aparute si īn presa din strainatate) īnaintea aparitiei unui vestit personaj. Nici covorul rosu de la Cannes, unde a avut si Romānia premianti, n-a facut cine stie ce impresie īn Romānia, ba unii colegi de breasla chiar au minimalizat succesul. Dar asta e traditia īn tarile ortodoxe, unde numai tiranii si īnaltii ierarhi stārnesc admiratie nelimitata.


Am mai vazut recent un „covor rosu" ; la televizor de data asta, era asternut īn fata echipei de fotbal Real Madrid. Dupa logica īntālnirilor sportive, dorinta noastra ar fi fost sa-i īnvingem pe teren; dar nu, am recurs la fondul principal de umilinta. Mai ales ca din echipa facea parte si celebrul Beckham, celebru nu neaparat pentru spectacolele lui fotbalistice de opereta, ci pentru īnvinuirile aduse unor studenti romāni ca i-ar fi rapit sotia si copiii. A fost o eroare desigur, s-au cerut scuze ; dar cine stie prin ce au trecut cei doi tineri pāna la lamurirea cazului. Aici, la Bucuresti, nimeni nu i-a mai amintit efeminatului fotbalist de īntāmplarea cu ghinionistii studenti plecati la Londra sa studieze medicina; dar nici el, licheaua, nu si-a amintit. Merita, nu-i asa, un covor rosu.


Ajungem la „cazul" tenorului Costel Busuioc. Este un cocor īntārziat – epitet potrivit si cu conditia sa de emigrant. Povestea lui de succes, de la schela la sala de concert, a suscitat fie entuziasme exagerate (lacrimile de crocodil ale unora), fie critici si minimalizari excesive. Sigur ca nimeni nu e profet īn tara lui si ca īn Romānia nu si-ar fi putut continua studiile muzicale fara cele liceale, dar exista derogari; oricum, dispretul „ratatilor cu studii" care l-au tocat marunt („ce stie el cāt de greu e?") n-are nici o justificare. Publicul si-a amintit īnsa, romantic, de Enrico Caruso cāntānd īn timp ce descarca sacii la moara, de Ion Herlea, despre care se povestea ca n-a stiut multa vreme notele muzicale, de Ludovic Spiess. Mai degraba simpatie pentru un om care nu renunta la aspiratiile sale, desi drumul pe care l-a aruncat destinul nu era tocmai unul menit covorului rosu. Fie el si jerpelit sau maturat cu nuiele.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul