Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vārsta de aur şi vārsta de fier

        Ioan Holban

Pentru Nicolae Turtureanu, literatura a fost mereu, şi nu doar metaforic, un mod de a se salva, pe sine, īn poezia din Punctul de sprijin, Nocturne, Pentru cine exist, Poezie deschisă, Ascunsa rană. Poezii din secolul trecut, Atīta verde peste cerul alb, dar şi toată preajma sa, oamenii, femeia, caii, părinţii, satul natal, amintirile vīrstei de aur īn proza marcat autobio­grafică din Jurnal post-mortem şi, acum īn urmă, īn Capăt de linie. Exerciţii de neuitare (Editura MNLR, 2010): aici, Nicolae Turtureanu dă imaginile īnapoi, caut㠄urmele de neşters“ din agenda personală īn fluxul propriei memorii active, dar şi īn acela al amintirilor-ecran pe care i le induc „martorii“ primelor vīrste. Īn Capăt de linie, poetul nu scrie o autobiografie, cum Blaga īn Hronicul său, nici confesiuni,  īn felul lui Rousseau şi nici memorii, precum Nicolae Iorga sau Mi­hail Sadoveanu; el recheamă trecutul, cu vorba lui Gala Galaction, īl reface din imagini cu o mare forţă de su­gestie.


Īn aceeaşi serie a rechemării vīrstei de aur prin ecranul amintirii altora, cu păstrarea intensităţii trăirii īn illo tempore, se plasează şi episodul calului Ghiţă, capătul de la „3-4 ani“ al liniei rememorării. De ce caii? Pentru că, iată, „toată copilăria omenirii poartă ca sigiliu - şi semn de noroc - o potcoavă“. Calul Ghiţă e primul salvat de literatura lui Nicolae Turtureanu (iubesc cu patimă caii, pare a zice autorul, cu parafraza unui vers celebru al Anei Blandiana); īi urmează oamenii copilăriei,  īntīlnirile „ratate“ de la „şcoala de oftic㓠din Cīmpu­lung Muscel, „tutela“ Labiş „vizibilă īn primele mele poezii publicate“, Rodi, cea a vieţii de după viaţă din Jurnal post-mor­tem; dialogul cu un „tu“ („Poate mă īntrebi de ce ne-am oprit aici...“, astfel īncep exerciţiile de neuitare), desemnīnd ceea ce retorica numeşte un „cititor implicat“, mulţime de semne (ne)voit culturale (fierăria lui Ghiţă Fieraru din Iacobeni, de exemplu, „unde se potcoveau caii şi se vīnturau evenimentele din sat şi din lume“ e o altă fierărie a lui Iocan din Siliştea-Gumeştii lui Marin Preda), recuperarea īnceputurilor lirice cu descoperirea uimită a primei funcţii pe care o are discursul īndrăgostit („să īnmoi o altă inimă īmpietrită“, scrie duios amuzat autorul), tinereţea sentimental-erotică desenează,  īn fond, terenul literar, acolo unde oamenii de hīrtie redobīndesc toată seva gestu­rilor, carnea cuvintelor şi lumina ochilor.


Lirismul (inevitabil) şi autoficţiunea trimit cărţile precum Capăt de linie a lui Nicolae Turtureanu spre intersecţia cu teritoriile basmului; personajul e, adesea, un erou civilizator pentru că el salvează o lume surpată īn uitare şi o reīnvie īn instanţa amintirii, spaţiile au ceva mira­culos, tainic, misterios, ca orice lume „nouă“, explorată acum prin memorie (linia-calea plină de primejdii, dar şi redescoperită īn toată su­per­bia sa prin iluminarea īn aducere-aminte), iar protagonistul pendulează īntre vīrsta de aur şi vīrsta de fier,  īntre iconul trecutului şi imaginea derizorie a prezentului năruit īn grotesc, violenţă, isterie şi minciună. Astfel, satul natal, evocat īn Capăt de linie cu toate ale sale este, ca la Blaga, ethosul nepereche „greu penetrabil şi intraductibil“, universul fabulos al vīrstei de aur.


Aici, evenimentul fiecărei zile e opri­rea trenului de pe ruta Iaşi-Dorohoi-Botoşani, tata Ghiţă şi mama Tinca sīnt „revăzuţi“ cu toată fiinţa lor, Iacobenii din illo tempore erau un teritoriu al visului, pentru ca, apoi, să (re)vină - prezenţe īn absenţă - „fetele īn floare“ de la Cīmpulung Muscel, Ilona şi, mai ales, Felicia (īmpreună, par „doi albatroşi eşuaţi pe o punte cu marinari bezmetici“), povestea de dragoste cu Rodi, īn toată patima şi prospeţimea de altădată, poveşti hazoase la Sulina, īn propriul apartament şi la „Vila Sonet“ din Iaşi, apoi, Suceava, scriitori īn vacanţa la Valea Vinului, cīte şi mai cīte.


Amintirile vīrstei de aur au un regim special; mai īntīi, prezentificarea lor urmează calea hipotipozei, una din figurile retorice specifice literaturii subiective: „Hipotipoza - defineşte părintele figurilor limbajului, Pierre Fontanier - zugrăveşte lucrurile īntr-un mod atīt de viu şi de energic īncīt ni le expune, īntr-un fel, privirii şi face dintr-o povestire sau o descriere o imagine, un tablou sau chiar o scenă animată“.


Capăt de linie e,  īn primul rīnd, cartea vīrstei de aur a fiinţei personajului-narator, exerciţiile de neuitare desenīnd tabloul votiv al autoficţiunii lui Nicolae Turtureanu. Dar „basmul“ are şi o vīrstă de fier; colectivizarea care a distrus universul fabulos al Iacobenilor şi, peste timp,  īncercarea dramatică, pentru că a fost zadarnică, după revoluţia din 1989, de a resuscita vremurile de altădată şi de a īnchide, ca īntr-o „gogoaşă“ a viermelui din dudul copilăriei, tot timpul pierdut īn comunism, turnătoriile, victimele şi torţionarii, gustul amar al manipulării, tribulaţiile īn căutarea unei slujbe dup㠄disponibilizarea“ de la revista „Cronica“, tot felul de „penibilităţi“, cum le spune, recompun vīrsta de fier nu pentru a o salva, precum amintirile vīrstei de aur, ci pentru a o dizolva, acum definitiv,  īn acidul tare al ironiei şi sarcasmului.

Metafora obsedantă a cărţii (scrisă, totuşi, de un poet) rămīne, desigur, capătul de linie; la Iacobeni, primul, de unde īncepe totul, la Bucureşti, Cīmpulung Muscel („Aici e capăt de linie. Nu pleacă nici un tren la ora asta...“, spune cineva), īn oraşele păcatului real sau presupus (din povestea amară a mariajului surorii Aurica cu Dan, mecanicul de locomotivă). Capătul de linie e, īnsă, şi locul īntīlnirii lumilor-liniilor paralele; acolo se poate ivi un nou īnceput, acela al salvării īn şi prin literatură, cu stingerea surselor posibile de incendiu din lăuntrul fiinţei. Capăt de linie e cartea acestui nou īnceput, īn ritualul, mereu reluat, al (de)scrierii fiinţei īn litera textului.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul