Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Iar Ionescu în direct

        Ana-Maria Nistor

Poate că pare banal că îl invoc (iarăşi) tocmai acum pe Eugen Ionescu, dar ce să-i faci, suntem un popor de parafraze. Ne plac modelele străine, dar şi exemplele autohtone, înaintaşi, clasici, vecini, pe care să ne sprijinim în caz de vreo răspundere, Doamne, fereşte!


În aceeaşi ordine de idei, revin şi zic: o grevă generală ori o scrii, ori o trăieşti. Noi am ales prima variantă, desigur cu o mică adaptare locală: o urmărim la televizor, cu tenacitate şi implicare detaşată (şi Brecht putea fi român!). Suntem una cu personajele, intrăm cu dezinvoltură în situaţie, mai ales dacă e vorba despre un conflict, apoi ne distanţăm la fel de uşor, comentând tot, chiar şi pe noi înşine. Jocul e mai important decât scopul, ştim asta de foarte mulţi ani, iar din decembrie 1989 am descoperit şi punerea în scenă, deliciul spectacolului televizat, transmis live. Ar fi fost păcat să nu perseverăm. Parcă mai contează de ce se iese în stradă, cât şi cum se taie din salarii şi pensii, ce vom face peste şase luni?! Important e să ne simţim bine.


Revenind la parafraze, influenţe şi modele, am savurat felul în care au trăit românii Delirul în doi, în trei al primelor zile de grevă. Cei mai mulţi dintre participanţi erau acasă, în fotoliu, în faţa ecranului, dar cu sufletul acolo, în piaţă, live, alături de un pâlc de grevişti care ocupaseră răsfirat agora, cu gândul de a juca după modelul grecesc. Nu cel din tragedii, nici cel de la luptele de stradă, ci după obiceiurile de la petreceri, căci noi suntem paşnici fraţi cu codrul, din neamul lui Moromete, care avea o oaie, descendentă din Mioriţa. Aşa că s-a discutat mult şi la locul faptei, şi în studiourile TV. Apoi a fost şi un spectacol, care a început în atmosfera sumbră inspirată din „Troienele” şi bine temperată cu suflul „Gaiţelor”: procesiunea sicriului, adică plimbarea unei cutii de lemn goale, destinată simbolic Guvernului, străjuită de pancarte şi steaguri cu Jos... una, alta (într-o zi s-au şi ars câteva, dar doar o dată, căci recuzita costă). În urma sicriului, erau aruncate, conform tradiţiei populare, monede, strânse apoi cu grijă de figuraţie, la sfârşitul filmării. Punctul culminant a fost atins de strigătul de luptă al corului: „greu, greu, greu”. Coregrafia minunată a strâns, ca la Michael Jackson, greviştii într-un şir imens de pinguini nuntaşi, astfel că înfrângerea a fost sărbătorită cum se cuvine. Păcat că au lipsit artificiile.


A doua zi, carnavalul a continuat. O atmosferă superbă, de vacanţă plutea în tot Bucureştiul. Lumea se simţea minunat. Se ieşea la plimbare, în parcuri, la terase, pe la prieteni, respectându-se, totuşi, calendarul grevei. Până la amiază s-a solidarizat Metrorex-ul, timp în care RATB-ul a funcţionat, ca să nu fim dezorganizaţi; apoi au manifestat uşor câteva cadre medicale şi acei pensionari care ieşiseră din casă pentru plimbarea zilnică până la piaţă şi retur.


Profesorii au făcut cu schimbul: unii în faţa Ministerului Învăţământului, alţii în studiourile TV şi câţiva sacrificaţi la examenul de bac. Aceştia din urmă au fost numiţi, pe nedrept, şi spărgători de grevă, când ei urmau nişte reguli de sus. De fapt, totul a fost organizat cu cap, după legea mişcării browniene, care ne iese atât de bine.


Ştirea cea mai fierbinte a zilei a fost dată de declaraţia semnată anonim de un grup numeros de prostituate, care s-au făcut una cu pensionarii, zicând: decât să luaţi 15% de la bătrâni, mai bine să se impoziteze venitul nostru neimpozitat, ilegal şi greu de controlat. Toată ţara a lăcrimat, vedeai cum, peste timp, îşi dau mâna, pe Capela Sixtină a istoriei, generaţiile, meseriile, oamenii. Sper ca Guvernul să fi luat în serios această propunere, ar fi bine ca deja să lucreze la o strategie în acest sens şi să ia în consideraţie un plan pe termen mediu şi lung pentru salvarea bugetului: impozitarea şuţilor şi a maneliştilor, care n-au făcut încă nicio declaraţie, pentru că, probabil, au o mulţime de treabă acum, cu grevele astea.


 


În a treia zi, jurnaliştii de pe toate posturile de ştiri, dezamăgiţi că greva nu a urmat scenariul lor, au comentat aprins care pe cine a prins. Dar nu pe cei de la guvernare, ci în special bugetarii, pensionarii cu tot cu neamurile lor au fost puşi la colţ. Ne-au dojenit de dimineaţă până seara, la toate orele, înainte şi după publicitate, din toate punctele de vedere. Suntem de vină pentru tot ceea ce există - prezent, trecut şi viitor -, aşa că e normal că s-a ajuns aici. Păcat că se taie doar atât! Dar n-au intrat zilele-n sac.


Greva şi-a văzut de drum, după programul prestabilit, restabilit, refăcut şi schimbat al marilor sindicate. Oamenii mai merg pe la serviciu, mai muncesc, mai ies în stradă, mai zbiară „jos” când se filmează, în fine, fac şi ei aşa cum se face în astfel de momente.


La Vaslui a fost ceva mai multă animaţie, evenimentul s-a transmis în direct, astfel încât fiecare cetăţean, de la oraşe şi sate, din cancelarii, spitale ori de acasă, să simtă că este în grevă. Minutul cu cea mai mare audienţă: din mulţimea scandând diverse texte, cu pancarte tematice şi indicatoare cu nume de oraşe în mâini, s-a desprins o doamnă în roşu. După un scurt monolog rostit în forţă, direct la cameră, doamna a aruncat cu flori de muşeţel uscat în scutieri. Reporterii prezenţi la faţa locului s-au grăbit să analizeze gestul, unii considerându-l absurd, alţii căutându-i semnificaţia ascunsă, dezbătând pe marginea simbolisticii florii, dar şi a atributului „uscat”. Degeaba, tot n-au strivit corola de minuni a grevei, pe care judeţul Vaslui o apără în toate tainele ce le întâlneşte, în ochi, în flori, pe buze ori pancarte.

Petrecerea e în plină desfăşurare şi azi. Posturile TV transmit conştiincios toate acţiunile sindicatelor, ale adunaţilor ad-hoc, ale băgătorilor de seamă. În răstimp, dacă butonezi, curg emisiunile de teleshopping, reportaje ample despre destinaţii exotice de vacanţă, despre târgurile de iahturi, despre colecţiile de vară ale caselor de modă. Pe Taraf TV, maneliştii se duelează: banii sau prietenii? Rinocerizarea continuă.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul