Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Good news: Am bătut Honduras!

        Constantin Stan

Lucescu cel mic a reuşit ceea ce au mai reuşit în istoria noastră Mircea cel Bătrân la Rovine, Ştefan cel Mare la Podu Înalt, Mihai Viteazul la Călugăreni, românii la Plevna şi Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Împotriva oricăror vitregii, împotriva unei echipe calificate la Mondiale, pe un teren în afara graniţelor pământului sfânt al patriei, cu un arbitraj care ne-a dat 11 m, împotriva presei, oamenilor de fotbal, afaceriştilor care roiesc în jurul fotbalului, echipa lui a învins fără drept de apel, 3-0, oastea honduriană, plecată în expediţie de cotropire a Africii de Sud (via Europa, recte Austria) Astfel închise el gura cârtitorilor, răuvoitorilor, jurnaliştilor care critică fără să fi jucat vreodată fotbal în viaţa lor, arbitrilor care l-au furat cu Israel, Croaţia, Ucraina, dar mai ales cu Serbia (păi, dacă ne-ar fi dat autul ăla din minutul 80, sigur am fi întors rezultatul şi i-am fi bătut cu 6-5, aşa a fost un 0-5 nedrept şi mincinos!). Am umilit Honduras cu străbunele noastre tactici: am pârjolit terenul, am otrăvit fântânile ca spectatorii să nu bea decât bere, ne-am retras deseori cu minge cu tot în pădurile din preajma stadionului, ne-am apărat eroic până la sacrificiu. Ce mai? „Ne-am dorit mai mult victoria“, „băieţii au fost determinaţi“ şi au jucat acum „pentru întâiaşi dată pentru prima oară“ exact ce le-a cerut antrenorul.


Mie personal cel mai mult mi-a plăcut jocul tactic. I-am aiurit pe hondurieni cu strategia noastră de ăia nu mai ştiau dacă ceea ce au în faţă e o echipă de fotbal sau una de înălţat zmee şi plimbat mingea de colo-colo, dar mai ales de-a latul terenului. Să vă dau un exemplu: între min. 29 şi 32, Daniel Niculaie (oricum, numărul 21 de la noi) a primit dincolo de jumătatea terenului de patru ori mingea şi tot de patru ori a dat pase către apărătorul care stătea cel mai aproape de Lobonţ. Ca orice atacant veritabil, Daniel Niculaie stătea cu spatele la poarta adversă şi cu ochii pe Lobonţ, Goian, Tamaş pentru a vedea care este cel mai bine plasat pentru a-i pasa. Ce să mai vorbesc de minutele alealalte, cam 86 la număr, în care dacă mama mă învăţa să croşetez puteam face şi eu ceva care să îmi alunge plictiseala, dar mai ales să nu mă încarc de povara culpabilităţii că stau ca un trântor în faţa televizorului fără să fac nimic. Gânditorul Lupescu le-a tras-o jurnaliştilor pe care îi covocase la o conferinţă de presă: „Puteam să nu facem acest turneu de pregătire, stăteam bine mersi în birourile federaţiei şi nu mai aveaţi ce critica!“ Uauuuuu! Alo, don’ Lupescu, de când ai ieşit mata la pensie, fotbalul nu s-a mutat în birouri, se joacă afară, la iarbă verde, şi dacă se poate cu nişte adversari, cu arbitri, cu spectatori şi, cu voia matale, jurnalişti pe marginea terenului sau în tribune. Probabil pe Lupescu l-a luat gura pe dinainte: poate campionatul nostru, fotbalul românesc în general să se dispute prin birourile fe­deraţiei, iar ceea ce vedem noi pe stadioane să fie doar aşa, un decor, o transpunere cam fără chef a ceea ce deja s-a jucat prin office-urile oficialilor, arbitrilor, conducătorilor de cluburi etc. Când e vorba de competiţii europene, mondiale – atât la nivel de club cât şi la nivel de echipe naţionale – fotbalul se joacă acolo, pe teren, cu adversari care vor să te bată şi cu arbitri care nu ştiu cine e magnificul antrenor Lucescu jr.


 

Nu trebuie să ne dăm de ceasul morţii pentru nişte rezultate din amicale. Iată Franţa pierdu cu China chiar înaintea Campionatului Mondial, noi îi băturăm  mai an­ţărţ pe nemţi cu 5-1 şi nemţii îşi văzură de treabă la europene şi mondiale! Problema este de fond: bănuiesc că Lucescu jr. va conta pe aceşti jucători în turneele de ca­lificare pentru Europenele din 2012 si pentru Mondialele din 2014. Iar semnele nu sunt prea bune: jucătorii aflaţi în prag de retragere sunt sastisiţi de fotbal, ieşiţi din formă şi trăgând cu dinţii de contractele pe care le mai au pe la cluburile lor. Fiecare an care trece le cade tot mai greu în picioare. Vor fi angrenaţi, pe perioada calificărilor, în campionatele în care joacă, şi aceste campionate sunt de anduranţă, unii dintre ei vor fi şi în competiţii majore interne sau europene. Rădoi, Chivu, Raţ, Lobonţ, Goian, Mutu, Ghioane, Maftei au avut cândva un vârf de formă. E greu să presupui că timpul trecând ei vor fi mai buni decât au fost în aceste pregătiri. Le pot lua locul Deac, Florescu, Dănănae, Tănase, Lung jr., Bilaşco, Mihai Roman, Andrei Cristea? Cam greu de întrezărit aşa ceva. Lucescu jr. e adeptul echipei muncitoare şi fără strălucire. Cam aşa a avut el succes pe unde a antrenat. Atunci ar fi trebuit să formeze un nou nucleu cu aceştia mai tineri să renunţe, în acest stagiu de pregătire, la veterani, pentru a transmite responsabi­lităţile celor mai tineri şi a face din ei un grup. Lucescu nu i-a convocat pe Ştefan Radu, Torje, Bogdan Stancu, Ropotan, Pârvulescu, Dragoş Grigore, Ioniţă, Bud nici măcar să-i vadă. Mai sunt 4 ani până la viitorul Campionat Mondial şi ei au acum în jur de 22 de ani. La 26 de ani un fotbalist are forţă, maturitate, chef de fotbal şi foame de performanţă. Ar trebui ca până atunci să li se dea încredere şi să capete experienţă! Dar, se pare, nu asta e grija lui Lucescu jr. Mai e mult până departe, crede el.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul