Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cine se teme de turnuri

        Adrian Mihalache



Societatea arhitecţilor francezi a organizat, în ianuarie 2008, un colocviu internaţional dedicat turnurilor. Titlul colocviului exprimă gustul foarte franţuzesc pentru jocurile de cuvinte: Tours et détours, ceea ce ar putea fi echivalat în româneşte prin Turnuri şi tururi (sau deturnări). S-a analizat turnul ca formă simbolică, dar, mai ales, rolul său în urbanismul contemporan. Tema este importantă, atât pentru Franţa, cât şi pentru România, având în vedere repulsia publicului cultivat din ambele ţări pentru construcţiile înalte. La sfârşitul secolului al XIX-lea, intelectualii parizieni au semnat o petiţie, cerând demontarea turnului Eiffel. Turnul Montparnasse, construit în anii 1970, a fost considerat o monstruozitate. De atunci, construcţiile ambiţioase s-au realizat departe de centrul Parisului, în cartierul La Défense. Pare curios, deoarece primul zgîrie-nor – o structură de oţel cu zece etaje – a fost construit la Chicago, în 1884, de inginerul şi arhitectul de origine franceză William le Baron Jenney.


La Bucureşti, constatăm aceeaşi alergie la turnuri. Este adevărat că primul care a apărut, cel al fostului Bancorex, este hidos. Cum apare, însă, proiectul unei construcţii înalte, opinia publică se rebifează şi îl respinge de plano, în numele „spiritului oraşului“, fără măcar a-i acorda şansa unei analize raţionale. Oameni care au făcut, pe vremuri, zid viu în faţa demolărilor (vezi cazul Sf. Vineri) sunt gata să repete gestul, de data aceasta împotriva actului de a construi.


Omul politic francez Jean-Pierre Caffet, fost adjunct de primar în sectorul (arondismentul) 18, actualmente senator socialist, crede că disputa pro sau contra turnurilor nu este dusă de pe poziţii raţionale. „De ce ar trebui ca înălţimea imobilelor pariziene să rămână, în vecii vecilor, limitată la 37 de metri?“ – se întreabă el. Turnurile sunt o expresie a vitalităţii sociale şi economice, ele n-ar trebui să producă oroare. Cei care iubesc Parisul vechi şi pitoresc din filmul Amélie Poulain trebuie să admită că acesta nu ar putea constitui o imagine a viitorului.


Aşa se explică de ce arhitecţi francezi inovatori, ca Jean Nouvel, construiesc la New York, nu la Paris. Acolo se gândeşte în termeni economici şi publicul nu intră în dezbateri cu miză estetică. Există o excepţie: capitala Washington D.C., unde nici o clădire nu trebuie să fie mai înaltă decât obeliscul ridicat în amintirea primului preşedinte. În rest, fiecare proprietar de teren construieşte ce vrea şi are tot interesul să construiască ceva înalt şi frumos. Înălţimea este dictată de raţiuni economice: cu cât clădirea este mai înaltă, cu atât terenul – foarte scump – este mai eficient folosit, dar şi costul etajelor superioare este mai mare, astfel încât se caută un optim, diferit de la caz la caz. Frumuseţea şi originalitatea, pe de altă parte, atrag clientela. Dacă mari familii de investitori, ca Donald Trump, lucrează de generaţii cu aceleaşi firme americane de arhitectură, noii veniţi pe piaţă recurg la arhitecţi mai puţin convenţionali. Astfel, Bernard Tschumi a fost invitat să construiască un imobil de apartamente în Lower East Side din Manhattan, cartier mai puţin elegant al oraşului, cu o populaţie amestecată.


Turnul albastru este o construcţie de beton, înaltă de 55 de m, cu 18 etaje, cuprinzând 32 de apartamente. Restricţiile impuse de terenul limitat au impulsionat inventivitatea formală a arhitectului. Turnul este bombat asimetric la mijloc, surplombând un centru comercial, de la care au trebuit achiziţionate „drepturile aeriene“. Pereţii cortină sunt „pixelizaţi“ cu panouri de sticlă gri şi albastre. Nuanţele ferestrelor simbolizează eterogenitatea etnică a cartierului. Multe apartamente au geamuri oblice, de la planşeu până la tavan, în camera de zi. Acestea oferă locatarilor privelişti mirifice. Unii se bucură de o bună perspectivă asupra Wall-street-ului şi a lui Empire State Building, alţii văd East River şi podul Williamsburg. Construcţia are câteva avantaje practice importante. Un panou de sticlă din trei este rabatabil, astfel încât geamurile pot fi spălate din interior. Turnul contribuie la schimbarea la faţă a cartierului, erijându-se în simbol al vitalităţii sale. Aici nimeni nu se teme de turnuri, ci de plictiseală, după cum nimeni nu se teme de viitor, ci de stagnare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul