Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un geniu māntuitor - Vasile Gorduz

        Iolanda Malamen

Retrospectiva Vasile Gorduz de la Palatul Brāncovenesc - Mogoşoaia (12 mai-20 iunie 2010), deschisă la aproape doi ani de la dispariţia artistului, este, cu siguranţă, un moment de maximă reflecţie asupra operei unuia dintre cei mai mari sculptori pe care i-a dat Romānia īn ultima jumătate de veac şi, totodată, un moment de redescoperire a unui univers unic şi tulburător. Vernisajul a fost şi el un act de sărbătorească preţuire, prin participarea unei numeroase asistenţe. Criticul, eseistul şi istoricul de artă Dan Hăulică, cel mai profund şi mai ataşat cunoscător al operei lui Vasile Gorduz, a rostit admirabile sintagme despre, „perfecţiunea neīntrecut㔠şi „exemplara acuitate de portretist”, făcīnd nenumărate trimiteri culturale, care plasează creaţia artistului printre cele mai strălucite momente din istoria artei romāneşti.  


L-am cunoscut pe Vasile Gorduz tīrziu, cīnd colţii bolii īi erau de-acum adīnc īnfipţi īn trup şi totuşi, īn chip uimitor, nu se lăsa īngenuncheat şi muncea cu rīvnă patetică īn atelierul din Pangratti. Am realizat, cu puţin timp īnainte de sfīrşitul lui, un scurt dialog (probabil ultimul), chinuitor pentru el, prin efortul pe care-l făcea ca să poată vorbi, dialog care arăta īn puţine cuvinte smerenia acestui unic artist faţă de misiunea care-i fusese dată īn lumea asta, şi anume izbăvirea imaginarului său de povara acelei perfecţiuni de neatins. Īn ultimii ani, sculptorul a trăit ca un sihastru, alături de opera sa, ca de un text sacru, repetitiv īn tra­-gismul şi limpezimea lui. De aceea, parcă tot ce se arată astăzi privirii la Palatul Brāncovenesc (un popas semnificativ, valorizat de natură şi de istoria captivantă a locurilor) stă sub semnul unei extraordinare revărsări de lumini dominatoare şi cuceritoare. Vasile Gorduz este un sculptor care, pe līngă şansa de-a te lăsa să-i priveşti lucrările cu o īndelungă şi umilită recluziune, te face să săvīrşeşti cu atingerea mīinii un gest īn plus de īncīntare. Cu fiecare pas făcut īn sălile expoziţiei, te īnsoţeşte tot timpul, hierofant care te iniţiază īn desluşirea misteriilor. L-am rememorat īn atelierul Silviei Radu, cu un perete comun cu al său, īmbrăcat īn straiele lui de uvrier, care căpătaseră un conţinut aproape tragic prin austeritate şi monotonie, preocupat să-şi regleze mişcările, cu timpul, īn decorul plin cu fascinantele sculpturi cu chipuri bizantine ale Silviei, de aceeaşi statură cu el. Nu, nu accepta să-i cedeze timpului respiraţia. Īncă lupta!


Mă gīndesc la Traian şi-mi spun: nu se poate ca ceva din duhul acelui falnic monument din bronz, aflat la Accademia di Roma, făcut īntr-o vreme a plinătăţii fizice, omagiu-metaforă al unui trecut care ne leagă pentru totdeauna de cultura latină, să nu fi lăsat o cīt de mică urmă, chiar şi īn momentele de pe urmă. Este, cu siguranţă, acea invulnerabilitate morală, pe care doar artiştii de stirpe dumnezeiască o au.


Vama Veche, paradisul descoperit cīndva de artist, tărīm care i-a dăruit decenii, piatra din care au prins viaţă atītea excepţionale lucrări, Vama Veche, paradisul care īl asalta cu īngerii dominatori ai văzduhului şi ai apelor, Vama Veche, dimensiunea apodictică a li­-bertăţii creatoare, l-a făcut să se „lăcomeasc㔠lucid şi să modeleze, asemenea unui meseriaş obedient, sub soarele care invada nisipul, zeci şi zeci de logosuri nemuritoare. Cīnd venea timpul despărţirii, o cantitate de piatră era adusă la Bucureşti, īn Pangratti, acolo unde urma să fie transfigurată īn alte noi lucrări. Vasile Gorduz, īn īnsemnările rămase de la el şi īn imaginarul pe care l-a lăsat moştenire, şi-a dovedit forţa lirică, dominatoare şi puterea extraordinară de istorisire. Īn Vasile Gorduz au locuit deopotrivă sculptorul, poetul, muzicianul şi profetul. Nu există, probabil, īn arta romānească şi, poate, chiar şi īn cea europeană un artist care să fi plăsmuit atīt de convingător aserţiunea c㠄Dumnezeu nu s-a despărţit niciodată de el”. 


Oraşul Calais şi-a exprimat nemulţumirea īn faţa monumentul „Burghezii din Calais” al lui Rodin, fiindcă ilustrul sculptor nu crease sfinţi īn piaţa publică, ci figuri patetice şi nu căutase funcţia sculpturii religioase, ci eroismul celor şase ostatici voluntari, care s-au oferit morţii, sculptaţi īn atitudini din cele mai diverse şi expresive, īn imanenţa cumplită a sfīrşitului. Trebuie spus că Marea Neagră, Bucureştiul, Bistriţa, Roma, Montrealul, Sevilla sunt spaţii īn care monumentele lui Vasile Gorduz transmit, pe līngă virtuţi sculpturale remarcbile, şi un duh creştin de īnaltă spiri­­tualitate.


Indiferent de tema abordată, Vasile Gorduz omagiază cu simţul mărturisirii, această omagiere nefiind una expectativă, ci una făcută din interiorul lucrurilor şi al gesturilor, adesea cu o năruire simbolică şi fragilă a discursului, ceea ce dă un plus de copilărire gravă.


Caracterul portretelor (personalităţi ca: Alin Gheorghiu, Petre Ţuţea, Eminescu, Ioan Alexandru, Mircea Vulcănescu ş.a.m.d. - unele legate de domenii culturale sau sacre, altele evocīnd prietenii sau fugare modele), substanţa lor şi modalitatea de a sublinia īn cadrul spaţiului raţiunea lui a vedea şi a fi, la nivelul sentinţei artistice, fac din ele o parte profundă a operei sale. Triumful limbajului liric, īn dimensiunea lui hieratică, devine un crez şi o emblemă. Īnfiorată, privirea descoperă arheologii şi erodări carnale, aserţiuni şi energii ale materiei izvorītoare de emoţii.  


„Sculptorul grec e un poet, un fiu visător al lui Platon”, afirma Zola, acum mai bine de un secol. Din visare, Vasile Gorduz, acest fiu al Moldovei, a născut o operă sculpturală care poate sta, oricīt de invocată ar fi exigenţa, alături de marea sculptură a lumii.  


Natură nativ religioasă, Vasile Gorduz a mīntuit fiecare lucrare cu revelaţiile şi reve­riile sale, absorbit, o dată cu naşterea lor, de fastul unei lumi a mărinimiei spirituale.  Hi­merele poartă cu sine pruncii, ca pe nişte simboluri ale iubirii vitale, sau deschid setea de mişcare, cu o mecanică primitiv-duioasă a gesturilor. Asociată cu un animăluţ domestic, umilinţa iese de sub mīna sculptorului ca un poem desăvīrşit. Rugăciunile īn piatră sunt prezenţe zămislite de o intensă iubire şi bucurie a firii. Impresionantă compoziţia din bronz „Conversīnd cu iarba”, un cap īncremenit tragic cu obraji lipiţi de ţărīnă, līngă o talpă stranie şi dominatoare. Un sacrificiu pe care istoria l-a reţinut īntru eternitate şi căruia sculptorul īi dă dimensiunea halucinantă a unui strigăt cu ecouri neliniştitoare. O lucrare memorabilă, plăsmuită cu o vigoare tăioasă, ce copleşeşte şi obsedează. Istoria noastră, cu multe şi nemiloase labirinturi face din sfīrşitul Brāncovenilor o temă care naşte, iată, una dintre capodoperele lui Vasile Gorduz.


Din loc īn loc, pe pereţii expoziţiei sunt panotate fotografii evocatoare, mici schiţe, eboşe şi adnotări. Toate arată un Vasile Gorduz minuţios concentrat pe uneltele şi materialele cu care aspiră să īntrupeze imaginarul tainic şi miraculos. Păsările poartă īn trup un saţiu al infinitului, un saţiu care se răsfrīnge luminos īn afara timpului, sau sunt īncremeniri structurate felurit, de la placentar la maturizarea creatoare cu elemente supradimensionate rebarbativ, un mod de a trasa o minimă mărginire īntre real şi fantastic.  


„Spaţiul este īnsăşi experienţa omului”, spunea, dacă memoria nu mă īnşală, Baudelaire, īn ale sale „Curiozităţi estetice”, adevărate bijuterii critice vizavi de artă. Parafrazīnd, la Vasile Gorduz, spaţiul este popasul luminării şi al dialogului cu imaginarul, pe care opera acestui ascet al pietrei şi al bronzului l-a slujit cu rară şi dignă cunoaştere.


Īnchei cu o adnotare scrisă de artist pe un petic umil de hīrtie: „Sculptura īncepe prin a se naşte şi termină prin a fi pipăită. Direct. Dar mai ales pipăită cu privirea. Tot direct”.


Ce vreţi o invitare mai ceremonios-pură şi mai neīngīmfată, de a vedea retrospectiva acestui mare sculptor!

Trebuie spus că retrospectiva Vasile Gorduz a putut fi realizată şi datorită implicării nobile şi neobosite a Silviei Radu, ea īnsăşi sculptor de primă valoare al ultimelor decenii.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul