Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vremea antologiilor

        Cornel Ungureanu

ALINA MAZILU, POET ŞI TEATROLOG
Extraordinarul festival de teatru realizat de Constantin Chiriac la Sibiu se bazează pe o infrastructură din care nu lipsesc nici cărţile care să informeze: să definească actualitatea acestei arte. Şi relaţia ei cu celelalte arte. Între invitaţii de seamă s-au numărat mari regizori, dar şi filozofi,  personalităţi ale scenei dar şi scriitori de seamă ai momentului cultural. Spectacolele s-au desfăşurat nu doar în sălile ştiute ale teatrului sibian, ci şi pe străzi, în localităţile din preajmă: pretutindeni. Oraşul întreg a devenit scena unui spectacol – o definiţie a unei capitale culturale europene. Cea mai importantă librărie a oraşului a găzduit spectacole-lectură care se bazează pe piese care ar putea să dea şansă unor regizori, unor teatre. Ultima antologie  a pieselor prezentate în secţiunea „spectacolelor lectură” (2010) se datorează Alinei Mazilu,  germanistă şi poetă, unul dintre constructorii infrastructurii festivaliere. Şi dacă fiecare dintre piesele antologate  ar merita comentarii  largi fiindcă e vorba de dramaturgi pentru care Sibiul „îşi asumă riscul”, noi rămânem la câteva observaţii asupra Ghepardului lui Felix Mitterer. E cel mai vârstnic combatant al selecţiei. Mitterer e un scriitor austriac care a părăsit Austria, e un spirit polemic care refuză teatrul comercial, e un autor care rămâne încă între teme şi personaje pe care şi Imperiul şi le-a asumat cu mândrie. E din Austria agonică, dar iubeşte teatrul lui Gombrowicz, Ionescu şi Beckett. Îi urmează cu tandreţe. În Ghepardul o bătrână care se întoarce de la moartea soţului ei loveşte un bătrân evadat de la azil. Il aduce acasă şi începe un lung dialog. Sunt bătrâni, sunt uzaţi, nu-şi mai amintesc nimic sau îşi mai amintesc câte ceva. Încep să-şi amintească.  Un oarecare escroc apare intempestiv şi dă de înţeles că el administrează averea bătrânei. Bătrâna deţine sume imense şi numitul ar vrea să şi le înşuşească. Nu, vom afla mai târziu, el e altcineva. Şi bătrânul e altcineva: e chiar soţul bătrânei, fiindcă şi înmormântatul era altcineva. Piesele avangardei sunt rescrise, persona­jele îşi trăiesc suprizele regăsirii, a demascării. Suntem mereu lângă zilele frumoase ale eroinei lui Be­ckett, dar şi între personajele lui Gombrowicz, care se metamorfozează, fiecare, în funcţie de celălalt. Se metamorfozează, sau  poate se regăsesc într-o agonie fără sfârşit.


Între volumele îngrijite de Alina Mazilu, o atenţie deosebită merită Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă de Eugenio Barba. Nu ştiu dacă a apărut undeva  un volum care să adune toate textele fundamentale ale marelui regizor. În traducerea Doinei Condrea Derer, această eminentă italienistă, textele acestui important reformator al teatrului ne pot asigura că Sibiul  poate găzdui şi  prin cărţi, elita teatrului contemporan.


MARIAN OPREA ÎŞI ASUMĂ RISCUL
În urmă cu (aproape) douăzeci de ani eram în tabăra literară de la Crivaia cu studenţii de la Timişoara, Cluj, Bucureşti care anunţau un timp nou al scrisului. Cu o parte dintre tinerii care anunţau o vârstă nouă a scrisului. Personaj aparte în junimea literată era  poetul Marian Oprea, yoghin şi performer sportiv, mereu pregătit a da sfaturi despre lume şi viaţă. Despre marile secrete ale lumii şi ale vieţii, gospodărite de înţelepţi. Era un om liber şi a rămas un om liber, cu iniţiative mereu imprevizibile în aceşti douăzeci de ani care au trecut de la evenimentele Crivaia. Acum realizează o antologie (Bijuterii din Piaţa Abundenţei) în care  Timişoara de odinioară vrea să prindă contur. Vrea, cu alte cuvinte, să împiedece risipa şi să demonstreze că Banatul poate pune alături nume importante ale scrisului de azi. Fără îndoială, Andrei Bodiu, Robert Şerban, Rodica Drăghincescu au atras atenţia aici şi în străinătate atât prin cărţile lor cât şi prin iniţiativele care le-au creat un anume statut în cultura de azi. Andrei Bodiu s-a întors „acasă”, adică în Braşovul adolescenţei sale, unde a creat reviste şi unde, decan al facultăţii de litere, a organizat cel mai important eveniment al facultăţilor de litere din România: simpozioanele/ reuniunile facultăţii pe care o conduce, consacrate  scriitorilor de azi. Poate: scriitorilor fundamentali ai culturii române, de la începutul mileniului al treilea. A publicat cărţi de critică, romane,  de poezie – ultima dintre ele a recoltat importante premii literare. E un poet definitoriu pentru o generaţie,  ca şi pentru un timp al scrisului. Studiile sale despre generaţia ’80 atrag atenţia asupra unor scriitori din Banat ignoraţi de alte istorii ale literaturii, dar şi asupra rolului pe care poeţii de limbă germană din Aktionsgruppe Banat l-au avut în definirea fenomenului optzecist. Curajul lui Marian Oprea de a-l încadra pe braşoveanul Andrei Bodiu între timişoreni nu mi se pare excesiv. Robert Şerban propune poezii, proze, pagini de critică vii, dar atrage atenţia printr-o excelentă emisiune tv., A cincea roată. Sunt dialoguri cu oameni de artă care, transcrise în cărţi, evidenţiază o personalitate culturală remarcabilă - un  creator de relaţii literare. Poetul realizează un paradox greu  de înţeles altădată: rămas într-o provincie marginală, reuşeşte să fie unul dintre cei mai vii animatori ai generaţiei. Sau a fenomenului literar contemporan. Personalitate de vârf este Rodica Drăghin­cescu, aşezată, după succese româneşti, într-o străinătate fertilă. Scrie în franceză şi, mi se pare, germană (oricum, face parte in echipa de la Ludwigsburg a lui Traian Pop Traian, editor şi poet care defineşte, în Germania scrisului, un Centru), adaugă romane  vii şi interviuri internaţionale. Ţinteşte către o perfomanţă europenească într-o lume în care circuitele  pot fi înviorate doar  de o dinamică a prezenţei.  Poet, prozator, eseist, autoare de masive studii universitare, Simona Constantinovici, se transcrie cu imaginaţie şi inteligenţă, în romane  din care nu lipseşte nici erudiţia şi nici geografia culturală europeană. E un autor incomod prin rafinament, cruzime, ofensivă intelectuală. Editor, Adrian Bodnaru traversează, după un timp în prejama lui Şerban Foarţă, un moment al experienţelor poetice citabile. Versurile sale au densitate şi neobişnuite asumări a valorii expresive a vocabulelor rare. Într-o (in)consecvenţă ambiţioasă, capabilă de  suprize, Daniela Raţiu scrie romane-şoc, în care exploziile feminităţii propun şi descojiri dureroase, dar şi scenarii, poezii anexate unei generaţii abandonate de maeştrii modelatori. Acelaşi vitalism frenetic şi aceeaşi continuitate solidară o descoperim în versurile lui Costel Stancu, încă izolat într-o Reşiţă a valorilor literare divergente. Antologia lui Marian Oprea se opreşte asupra unor poeţi care, după  momente de succes, de ebuliţie, de întâmpinări fericite, s-au retras în enclave  protectoare. Sorin Cârjan părea că ilustrează o geografie literară a Banatului; fixat, o vreme, la Moldova Nouă, părea a fortifica un spaţiu cultural. Nu mai ştiu dacă în ultimul deceniu a mai publicat ceva. Vasile Mitu anunţa în anii ’90 o carieră fulminantă; spirit ofensiv, a optat totuşi pentru  componente religioase, pentru ceremonii şi ritualuri creştine. Pe urmă a abandonat mediile literare (sau nu sunt la zi cu evoluţia poetului?). Nici de Vladimir Petrescu nu mai ştiu nimic;  nu ştiu unde mai este, ce mai scrie după ce poeziile şi  romanele sale  traduceau cu brio  o aventură literară. Era, mai mult decât alţii, autor al avangardelor necesare. Pe Mugur Ciumăgeanu îl descopăr în revistele centrale, cu o publicistică vie, energică. Mai scrie poezii? Mai scrie Nicoleta Douca sau izolarea într-un oraş periferic (Oraviţa) a sustras-o ambiţiilor poetice? După debuturi care anunţau cariere poetice neobişnuite, Gabriela Savitski, Ana Ştefănescu sau Liana Sabău au dispărut din actualitatea literară. Sau se pregătesc de o spectaculoase reveniri? Dinu Olăraşu sau Dinu Silvian-Petre sunt cunoscuţi în lumea iubitorilor de spectacol muzical. Poezia este pentru ei posibilitatea întâlnirii cu muzica – sau adâncurile muzicale transpar şi în poezie? Gabriel Timoceanu a tipărit/tipăreşte cele mai frumoase cărţi de poezie din Timişoara. E un protector (mecena?) al literaţilor, fără a lăsa să se înţeleagă că aparţine unei importante promoţii poetice. Şi că defineşte, într-un fel aparte, această promoţie. În fine, Francisc Doda, plecat prea devreme dintre colegii săi, exprimă „lumea de dincolo” a promoţiei optzeciste.


Vor reveni în interiorul generaţiei, dispăruţii? Vor reveni sau nu vor reveni, cei prezenţi în această carte definesc un timp al poeziei. Lângă cei prezenţi, uneori cu asupra de măsură, în actualitatea literară, absenţii Sorin Cârjan, Gabriela Savitski, Ana Ştefănescu, Liana Sabău, Mugur Ciumăgeanu ne leagă de o lite­ratură vie, de o viaţă literară trăită frumos. Marian Oprea vrea să demonstreze cât de solidari au fost (rămân?) aceste nume care definesc Timişoara  anilor ’90. Şi câte pot propune ele unei istorii a literaturii de azi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul