Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

A lăsa lucrurile īn voia lor

        Sorin Lavric

Unul din termenii obscuri din cărţile tīrzii ale lui Heidegger este cel de Gelassenheit. Germanul l-a preluat de la misticii medievali īn īncercarea de a găsi un cuvīnt cīt mai potrivit pentru a surprinde acea atitudine a minţii graţie căreia subīnţelesurile ce domnesc īn lumea omului pot fi sesizate. Gelassenheit e replica lui Heidegger la epoché-ul lui Husserl, cu marea deosebire că acum nu e vorba de o suspendare a lumii din afară, ci de o distanţare de ea prin desprinderea minţii din plasa insesizabilă a obişnuinţelor vieţii. De fapt, nu de lume te distanţezi, ci de felul īn care ai perceput-o pīnă atunci. E un fel de cădere a solzilor de pe ochii orbiţi de obişnuinţă. E ca şi cum ai face un pas īnapoi din faţa lucrurilor, lăsīndu-le să fie aşa cum sīnt ele sau aproape aşa cum sīnt ele, asta dacă acceptăm că īntotdeauna lumea din afara noastră păstrează o urmă, oricīt de măruntă, a subiectivităţii. Şi numai lăsīndu-le pe ele să fie cum sīnt poţi, la rīndul tău, să fii īn tine īnsuţi aşa cum erai īnainte de īntīlnirea cu lucrurile. Tocmai īn virtutea acestei subiectivităţi nu se poate vorbi de o desprindere de lume sau de o punere a ei īn paranteze, căci lumea, la Heidegger, tot subiectivitate a subiectului este, chiar dacă e una apriorică. Mai curīnd e vorba de īncercarea de a reda lucrurilor acea minimă obiectivitate inertă, o obiectivitate īn care mintea nu a apucat īncă să pună nimic de la ea cu de la sine putere.


O retragere din lucruri cu lucruri cu tot, dar şi invers, o retragere a lucrurilor din minte. La o asemenea stare nu ajungi decīt lăsīnd lucrurile īn voia lor şi, o dată cu ele, şi mintea. Le laşi pe ele īn legea lor, dar şi pe tine īn voia ta. E precum o lăsare a tihnei să se aştearnă peste tot, şi peste lucruri, şi peste om. Pe romāneşte ar fi mai firesc să-i spui „despătimire“, numai că termenul nu surprinde dublul sens sugerat de cuvīntul german, acela de linişte coborīnd, cu egală măsură, peste oameni şi peste lucruri. De obicei, spunem că nu putem cunoaşte lumea decīt deformīnd-o. Ori acum, cu Gelassenheit, tocmai despre asta e vorba, despre lepădarea de această deformare a lucrurilor şi a omului. De aceea, traducerea cea mai corectă a lui Gelassenheit ar fi „lăsarea lucrurilor īn voia lor“, cu condiţia să subīnţelegem īn această expresie că pīnă şi subiectul uman se lasă oarecum īn voia lui īnsuşi.


Sunt oameni a căror tihnă reculeasă te face să simţi imediat că au virtutea lui Gelassenheit. Īn ciuda unei dīrzenii native şi a unei īnfruntări voluntare a vieţii, ei rămīn īn adīncul lor nişte purtători ai credinţei īntr-o rīnduială ascunsă, cu neputinţă de sesizat, o rīnduială cu statut de fatum şi cu implacabilitate de īnscris definitiv, o rīnduială īn faţa căreia toate zbaterile umane, chiar dacă par a scoate lucrurile din voia lor, nu fac de fapt decīt să le aşeze mai statornic īn aceeaşi voie. Gelassenheit e o trăire īn orizontul credinţei, o credinţă care īl face pe om să fie egal cu sine īnsuşi īn toate colţurile şi cutele fiinţei şi de aici firea senină şi echilibrată a celor care au privilegiul lui Gelassenheit.


Īn schimb, sīnt oameni īn a căror fiinţă simţi de la īnceput o primejdie, un dezechilibru, un zvon al dezastrului, o latenţă sufe­rindă a cărei manifestare, putīnd izbucni oricīnd, īţi poate declanşa imediat, printr-o molipsire spontană, o reacţie pe potrivă. Īn faţa lor te retragi repede, ca dinaintea unei prezenţe nefaste. Din rīndul acestor oameni, ce acţionează ca un catalizator al inhibiţiilor, al spaimelor şi frīngerilor noastre, se aleg prezenţele tulburătoare, adică naturile care nu au atributul de Gelassenheit.


Eminescianul Cătălin nu face parte. Tot ce poate īnsemna izbucnirea neaşteptată a unei des­cumpăniri premorbide sau surpriza unor răsturnări umorale radicale ţine de o trăsătură temperamentală de care omul dotat cu Gelassenheit duce cu desăvīrşire lipsă. Cu un asemenea om vorba se leagă repede, iar gīndurile, netulburate īn desfăşurarea lor firească, īşi urmează cursul. Cu un astfel de ins te simţi bine, aşa cum te simţi bine īn vecinătatea unui om de la care ştii că nu te poţi aştepta la nimic rău. Şi tocmai īn echilibrul acesta şi īn lipsa de vehemenţă agresivă cu care priveşte lumea stă şi marea lui slăbiciune. Genul acesta uman e prea bun, e prea cumse­cade, e revoltător de prea cumsecade. Excesul, de orice natură ar fi el, este alungat din fiinţa lui, simţul măsurii dominīndu-i atotstăpīnitor natura. Genul de om pentru care orice lucru, avīndu-şi măsura lui, trece de īndată, de cum şi-a depăşit măsura, īn contrariul lui.


De cealaltă parte, opusul insului bine­cuvīntat cu Gelassenheit are aerul taciturn şi flegmatic, o imprevizibilitate stin­gheritoare şi periculoasă, o īncordare ce īi face pe cei din jur să-l privească ca pe o problemă. De aceea, foarte puţini sīnt cei care se pot simţi īn elementul lor alături de el, căci le aduce mereu aminte, prin sincopele de care suferă, că oricīnd ei īnşişi ar putea cădea pradă unora de acelaşi fel. Iar prin vulnerabilitatea de fiinţă labilă pe care o emană, le aminteşte oamenilor că ei īnşişi sīnt vulnerabili. Iată de ce taciturnul e o prezenţă stīnjenitoare, iritantă, un cearcăn apăsător, ameninţīnd li-niştea celorlalţi. Iar ceea ce este cel mai iritant la el e imprevizibilitatea. Acum e bonom şi prevenitor, iar īn clipa următoare fie calcă īn străchini cu o nonşalanţă netulburată, fie cade pradă unui acces de revoltă din care, după ce s-a refăcut, se alege cu remuşcări strivitoare. Şi asta, fiindcă nu poate lăsa lucrurile īn voia lor. Se poate clădi o ti­pologie umană pe reazemul acestei distincţii: cei care lasă lumea īn voia ei şi cei care o tulbură mereu. Unii spre binele ei, alţii spre răul ei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul