Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Delir cultural la Sibiu

        Mircea Ghiţulescu

Festivalul, celebrul Festival de Teatru de la Sibiu, ce modifică viaţa oraşului, dar şi a mii de teatralişti din lumea întreagă la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, a devenit o caracatiţă culturală ce înhaţă toate domeniile aparent înrudite. Nu numai spectacole de teatru dramatic ci şi muzică, lansări de carte, simpozioane savante, spectacole-lectură, manifestări de stradă, acrobaţii pe blocuri etc. Mai elocvent decât orice îşiruire este penultimul comunicat  lansat de Ruxandra  Predescu „piarista” acţiunii din care cităm  în stilul lui Caragiale din schiţa La Moşi: Pippo Delbono, Poveşti de iunie, Mircea Dinescu,  Femeile din secolul trecut, „care a şi cantat, spre încântarea doamnelor prezente”,  Depeche Dance, Teatrul Odeon,  Di­recţia 5,  Carros de Foc, Spania,  Vulturul Sofia, alături de domnul Emil Hurezeanu, Teatrul de Comedie, Femeia care şi-a pierdut jartierele, Silviu Purcărete, Zdob şi Zdub, Piraţii, Aspiraţii, un spectacol al Hangzhou Yue Opera Troupe, China  ş.a.m.d.  În zece zile poţi întâlni la Sibiu, pe stradă sau în sălile de spectacol, celebrităţi mondiale şi vorbitori români de la Eugenio Barba, celebrul teoretician şi regizor italian, la Mircea Dinescu, de la Matei Vişniec nu mai puţin celebrul dramaturg, la profesorul Georges Banu de la Sorbona. Cu puţin noroc, te poţi întâlni la un spectacol-lectură şi cu Mihai Şora, însoţit de o tânără doamnă, ba chiar şi cu Ion Caramitru dacă  te nimereşti în 5 iunie 2010 după-amiază la Terasa Frieda. Mai greu este să te vezi cu Constantin Chiriac, creatorul tuturor evenimentelor. Doar dacă mergi la spectacolul cu Turandot, unde joacă rolul lui… Hitler pentru că aşa vede povestea chinezească  a lui Carlo Gozzi domnul  Zholdak din Kiev.


 Sibiul era invadat de japonezi prezenţi cu nu mai puţin de patru spectacole, între care  două de tip european: Oedip Rege de Sofocle şi Metamorfoza de Franz Kafka. Deşi nu este un concurs cu premii (nici nu avea cum), noi ne permitem să acordăm câteva  premii  de teatru pentru că nu ne costă nimic. Premiul întâi merge la Teatrul Naţional Sibiu cu un spectacol vechi şi bun ca vinul: Electra de Mihai Măniuţiu, nu numai fabulos director de scenă, ci şi autorul unui scenariu decantat, compus după tragediile lui Sofocle şi Euripide. Prima versiune (cu Mariana Presecan în rolul titular) a fost creată la Teatrul de Stat din Oradea cu mai mulţi ani în urmă, dar versiunea de la Sibiu este dacă nu sublimă, în orice caz, sublimată. Măniuţiu a eliminat cu brutalitate detaliile (din fericire, nu şi frumoasele versuri sentenţioase ale tragicilor greci), astfel încât Electra devine o sinteză a răzbunării. Este finalul tragediei Atrizilor. Regina Clitemnestra (Ioana Crăciunescu) l-a ucis bestial pe soţul ei, Agamemnon,  întors victorios din război, şi trăieşte cu Aegist. Pretinde că este o pedeapsă pentru sacrificarea fiicei lor Ifigenia pe altarul războiului troian. Electra (aceeaşi istovită Mariana Presecan) îl aşteaptă pe Oreste, fratele ei, să se răzbune. Ca să elimine orice bănuială, Oreste răspândeşte zvonul că ar fi murit şi chiar trimite Electrei o urnă cu cenuşa lui, urnă care va juca un rol semnificativ în spectacol. Un praf fin, pe care îl calcă în picioare grupul ce reprezintă corul antic. Scena este vidă, vorba lui Peter Brook, dar efectele sunt maxime. Cele două omoruri rituale (Cli­temnestra şi Aegist) sunt înfricoşătoare acompa­niate de taraful din Iza (unii numeau spectacolul Electroliza). Muzica din Oaş te integrează într-un fond criminal străvechi european, de care nu ai scăpare.


Spectacolul elitist al lui Eugenio Barba cu un fragment din Procesul de Franz Kafka, intitulat Închisoarea de oase (Odin Teatret, Suedia) nu are cum să piardă locul al doilea. Inamic al publicului, Barba te lasă mult să aştepţi în picioare înainte de deschidere „ca să se vadă cine este şeful”. E adevărat, te invită la „Cina cea de taină” unde se prepară trădarea lui Iisus Cristos,  dar te serveşte cu pâine, vin şi măsline. Cine dorea să devină actor în spectacolul lui Barba nu avea decât să bea vin şi să mănânce pâine cu măsline. Cine nu, nu. Două  „mese lunge” cu 24 de scaune şi 24 de lu­mânări, iar între ele un spaţiu de joc unde actori internaţionali foarte bine antrenaţi pe actorie,  muzică şi instrumente îţi arată ce înseamnă să stai toată viaţa în faţa uşii.


Pentru locul trei - recitalul lui Moustapha Aouar (Le Thčâtre de la Gare, Paris) pe versurile lui Matei Vişniec din volumul Oraşul cu un singur locuitor (o  ediţie bilingvă, tocmai a apărut la Muzeul Literaturii Române) nu are contracandidaţi. Nimic mai plictisitor decât un recital de versuri, nimic mai spectaculos decât recitalul lui Mustapha Aouar. Versurile lui Matei Vişniec se transformă în replici teatrale pe care actorul le răsuceşte, le  fredonează, apoi le cântă şi, în cele din urmă, le dă sonorităţi guturale comice şi groteşti.


Văd pe locul al patrulea pe japonezii de la Mo­de Theater Company, cu o adaptare după Metamorfoza realizată de regizorul Osamu Matsumoto, specialist în Kafka după dramatizările cu Procesul, Castelul şi America. Foarte priceput în domeniul teatrului european, Matsumoto construieşte spectacolul pe trei stiluri culturale:  absurdul evre­iesc praghez al lui Kafka, tehnica acrobatică şi sacadată a actorului japonez şi muzica românească esenţializată. Povestea comis-voiajorului Gregor Samsa care se transformă peste noapte într-un gândac respingător este pe cât de atroce, pe atât de înduioşătoare. Nu ştii, însă, în spectacolul japonez, dacă Gregor a devenit cu adevărat un gândac sau aşa este văzut de ceilalţi. Oricum, actorul nu se transformă, fiind la fel de credibil ca om şi ca in­sectă. În final, va fi ucis şi tranşat de menajera interpretată de un foarte bun actor în travesti al cărui nume ne rămâne pentru totdeauna necunoscut.


Merita un loc mai bun Faust, interpretat de georgienii de la Basement Theatre, conduşi de Le­van Tsuladze. Ei joacă doar prima parte din Faust, până la scena cu Margareta/Gretchen din închisoare. Este primul spectacol cu marionete minuscule în care vocea actorilor este separată de corp. Senzaţia este fascinantă: mânuitorii îşi văd de trea­ba lor şi trei actori la pupitru cu microfoane le împrumută vocile şi se sincro­nizează perfect urmărind mişcările păpuşii. O doamnă din mijloc interpretează la nivel de performanţă nu mai puţin de  patru roluri. 
Festivalul de Teatru de la Sibiu se îndepărtează de teatru, apropiindu-se de forme de artă secundare, dar se apropie  din nou de el tocmai prin îndepărtare. Adică te sileşte să te întorci la teatru după ce vezi atâtea şi atâtea năzbâtii.


Ce să mai spunem de revista Euphorion care ţine pasul cu un număr tematic despre Teatrul între clasic şi modern?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul