Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Osiris veghează!

        Horia Gārbea

Ion Horea, Calea Tārgului,
Editura Ardealul, poezie


Mi-a fost dat de curīnd, la Tīrgu-Cărbuneşti, să asist la premierea cu laurii ce poartă numele lui Tudor Arghezi, a poetului octogenar Ion Horea. Alături de mai tīnărul Gabriel Dimisianu şi fiind cei doi pre­zentaţi publicului de Ilie Constantin şi Gheorghe Gri­gurcu. Pentru cei care pot fi sensibili la ceea ce īnseamnă un asemenea moment, pre­zenţa laolaltă a patru iluştri scriitori, adunīnd īmpreună peste 300 de ani de viaţă se vădea copleşitoare. Din păcate publicul era format mai ales din elevi din orăşel, prea tineri pentru aşa clipă, şi din notabilităţi locale care, deşi politicoase, erau īn mod firesc departe de a īnţelege prin ce trec. De aceea, cu un necreştinesc egoism, nu că m-am bucurat, ci am jubilat că am ocazia să mă aflu de faţă şi că pot gusta din plin ceea ce, īmpreună cu puţini dintre cei de faţă, pricepeam că se īntīmplă. Venind acum la poezia lui Ion Horea din cel mai recent volum al său, trebuie să spun că ea īl dezvăluie exact pe poetul sprinten, senin şi plin de gīnduri bune care primea, cu emoţie dar şi cu īnţelept scepticism, recunoaşterea pe care confraţii mai tineri şi autorităţile i-o ofereau la ceremonia despre care am vorbit. Ion Horea reuşeşte să fie el īnsuşi, ferit de vanităţi şi os­tentaţii, dar şi departe de vreo falsă ori reală modestie. Īn cuvintele pe care i le dedică pe ultima copertă a volumului Calea Tīrgului, Mircea Tomuş oscilează īntre exactitatea critică şi diatriba ieşită din ţīţīni. Corect vorbeşte el de „univers autonom” de „siguranţa de sine” tradusă īn „vocabulele cele mai comune”, de discreţie şi de firescul şi simplitatea lui Blaga. Restul, jerba epitetelor, este fum şi presupun că Ion Horea va fi fost stingherit de ele. Specificul poeziei lui Ion Horea este simplitatea care nu că ascunde, ci īşi con­ţine profunzimea. Aşa cum „vocabulele” lui Eminescu din partea finală a operei se īnscriau īntr-o rostire frizīnd banalul absolut şi deplina tranzitivitate, aşa şi Ion Horea īşi scrie cu absolută seninătate şi īn cele mai obişnuite cuvinte al său dor („mai am un singur”) sub titlul Destin: Īnchis īn mine īnsumi/ Şi rob şi temnicier/ Mai caut prin obloane / La petecul de cer// Din stele, milioane,/ Eu, Doamne,-atīta-ţi cer,/ Doar una să răsară/ Īn petecul de cer. 


Ion Horea a primit de la „destin” privilegiul de a accede la īnţelepciune.


Mircea Muthu, Ochiul lui Osiris,
Editura Eikon, interviuri



 Profesorul clujean Mircea Muthu a adunat īn volumul intitulat Ochiul lui Osiris  interviuri pe care le-a dat prin ani, īncepīnd cu 1990 pentru diferite publicaţii literare sau de informaţie. Intersul cititorului de azi faţă de aceste mărturii adunate pe parcursul a 20 de ani stă īn punctele de vedere coerent argumentate ale criticului şi istoricului Mircea Muthu, teoretician al literaturii şi persoană cu o mare implicare īn īn­văţămīntul superior filologic. Autorul, cunoscut pentru studiile sale īn domeniul balcanologiei, conturează şi īn aceste texte concepţia sa despre Europa culturală, despre relaţiile centru-periferie, despre apartenenţa Romāniei ca spaţiu spiritual atīt Europei de Sud-Est cīt şi celei Centrale. Remarcabil este echilibrul abordărilor lui Mircea Muthu chiar īn probleme care se discută adesea prea pătimaş precum şi cunoştinţele sale vaste care īi permit să se pronunţe īn cunoştinţă de cauză şi cu măsură asupra unor chestiuni de geografie culturală şi politică precum şi asupra celor de antropologie culturală. Īn materie de īnvăţămīnt şi cercetare, Mircea Muthu a acumula o mare experienţă şi, decan fiind mulţi ani la una dintre facultăţile cele mai importante ale universităţii din Cluj, filologia, aduce, īn meditaţiile sale asupra acestui domeniu, īntreaga experienţă a unui profesor cunoscător al tuturor avatarurilor tranziţiei (cu şi fără ghilimele) din studiile academice. Şi aici, īntr-un punct sensibil la care pricepuţi sīnt puţini dar dătători cu presupusul sīntem fiecare, Mircea Muthu operează disociativ, cu fineţe şi reuşeşte să apropie cititorul de punctual său de vedere care este, probabil, cel īndreptăţit. Atīt prin teoria literară pe care o predă şi o practică de mulţi ani, precum şi īn viziunile sale asupra destinului culturii romāne īn context European, Mircea Muthu interesează īn interviurile sale un număr mare de cititori. Deşi au trecut mulţi ani peste unele dintre acestea, modul general, discursul la nivelul ideilor şi nu al faptelor conjuncturale le menţin şi acum īn actualitate. Ochiul lui Osiris veghează asupra celor bune şi rele cu im­par­ţialitate şi īnţelegere penbtru toate fenomenele.  


Petru Vaida, Opera filozofică a lui Tudor Vianu –
Aspecte Editura Enciclopedică, eseuri



Filozofia lui Tudor Vianu este abordată īn eseurile editorului şi cercetătorului Petru Vaida prin unele dintre aspectele ei cele mai semnificative pe care autorul le-a aprofundat pe parcursul unei cariere īndelungate. Astfel, el se referă la Conceptul de raţionalitate la Vianu, la Estetica şi axiologia din teza de doctorat a acestuia, la īntrebarea dacă Vianu a fost sau nu kantian, la „metoda observaţiei conştiinţei şi la pendularea autorului“ Artei prozatorilor romāni īntre scientism şi metafizică. Fără a fi propriu-zis un filozof, Tudor Vianu a fost un gīnditor raţionalist care a admis existenţa „iraţionalismului”. Ca estetician şi filozof al esteticii, Tudor Vianu a ilustrat, īn opinia exegetului său, două tendinţe complementare şi anume accentuarea raţionalităţii artei şi intuirea fondului său ireductibil şi inepuizabil al operei. Estetica sitemică a lui Tudor Vianu este expusă īn toate nunaţele ei de un commentator atent şi erudit care s-a consacrat cu pasiune dar cu deplină rigoare operei maestrului. 
 


Ion Mocioi, Poeţi şi poezie,
 Drim Edit & Spicon, antologie critică



Destul de ciudat, titlul de pe copertă e incomplet deşi ilustraţia aceleiaşi coperte lămureşte totul: e vorba despre poeţi din judeţul Gorj. Tot asta aflăm explicit din pagina de gardă a volumului. Doctorul īn filozofie Ion Mocioi realizează o antologie critică din opera a 23 de poeţi care au comun īntre ei faptul că au fost (toţi avură opera īncheiată, fiind trecuţi la cele veşnice) originari din judeţul cu capitala la Tīrgu Jiu. Profesorul Mocioi schiţează cu pietate bio-bibliografia acestor autori, de la Alexandru Pelimon şi Emanuel Părăeanu la mai cunoscuţii George Uscătescu şi Ion Lotreanu, ultimul antologat fiind Artur Bădiţa, trecut īn eternitate īn 1997. Delicat, istoricul literar selectează părţile cele mai onorabile ale operei lor, nu odată jalnică, şi le reproduce īnsoţite de cīteva cuvinte bine alese pentru că, nu-i aşa, despre morţi se cuvine să rostim numai vorbe bune. Un anume Ion Cănăvoiu (1939-1992), de pildă, epigramist lipsit de orice haz, veritabil antitalent care a chinuit hīrtia cu aberaţiile lui „mai bine de patru decenii” din scurta sa viaţă, benefic­iază totuşi de vreo treizeci de pagini de creştinească pomenire, cu mici elogii şi mai ales cu reproducerea unor versuri efectiv sinistre. Aflăm că Societatea Umoriştilor Gorjeni poartă numele lui Adrian Berechete (1925-1983), alt epigramist care stupefiază, īn zona recunoscută prin vorba iute muşcătoare, cu lipsa lui cronică de haz. Epigramele răposatului sīnt penibile! Ion Mocioi le īnveleşte īntr-un giulgiu de aprecieri blīnde. Să-i fie somnul lin. Autorul antologie s-a ostenit la o faptă desigur utilă istoriei literare, trăgīnd o coasă prin iarba acestor sortiţi uitări veşnice. Putem reflecta cu bucurie la faptul că azi judeţul Gorj cuprinde poeţi efectiv valoroşi care n-au nimic de-a face cu rătăci­rile īnaitaşilor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul