Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O lună de fotbal şi un singur meci memorabil

        Constantin Stan

Vineri, 11 iunie 2010, la orele 17.00, ora României, s-au petrecut trei fapte ce vor face istorie (măcar unul dintre ele, veţi decide dumneavoastră, cei ce venţi după noi, care va fi fiind acela!): premierul României, Emil Boc, a fluierat lovitură de pedeapsă către Opoziţia care nu a depus la timp moţiunea de cenzură pentru popularele măsuri de tăiere a pensiilor, salariilor, indemnizaţiilor, în general a tot ce se poate tăia de la pătura săracă a României; un grup de muzică de cameră a început să cânte în Aula Bibiliotecii Centrale Universitare, dând semnalul începerii Galei de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, în lumina numeroaselor blitz-uri, camere de luat vederi, toate proprietate personală a celor ce aşteptau să fie premiaţi; iar în îndepărtata Africă de Sud începea Campionatul Mondial de Fotbal, organizat pentru prima dată pe continentul african. Pohta ce-o pohti don Blatter se împlini, după cum şi grăi domnia sa: iată un vis împlinit!


Rubrica mă obligă să las deoparte două dintre evenimentele cu parfum de istorie şi să mă aplec asupra şi în faţa regelui care anul acesta are culoarea locală a Africii. Ce înţeleg eu din primele transmisii, reportaje, ştiri ale agenţiilor de presă este că acest campionat mondial e simpatic. Şi lejer. La festivitatea de deschidere mi-a plăcut brambureala, din atmosfera generală îmi place de mor (Doamne, fereşte!) indicaţia pe care au primit-o fotbaliştii spanioli: „dacă vedeţi un pistol, vă aruncaţi imediat la pământ!”, din organizare salivez de plăcere la gândul că acreditările ziariştilor se dau bob cu bob, adică meci de meci, după aşteptări de ore întregi în faţa cortului, de la Televiziunea Română savurez absenţa ferestrei care să menţioneze cine cu cine joacă, scorul şi minutul (dar fotbalul şi fotbaliştii au atâta notorietate, încât orice profan care se uită în zilele astea la CM poate să desluşească rapid echipele după tricourile de rezervă cu care au intrat pe teren). Una peste alta, unul peste altul, gol pe gol sau jumătate de plin pe ditamai golul, o lună de zile Campionatul Mondial ne va ţine în priză şi, evident, în faţa televizorului. Noi, românii, ne-am învăţat să stăm la televizor la campionatele mon­diale de fotbal pentru că reprezentativa noastră de multişor nu mai încurcă lumea cu prezenţa ei la un turneu final. Aşa că, în timp ce alde Messi, Rooney şi alţi truditori continuă să joace pe miză uriaşă, noi ne adunăm din vacanţe, în cantonamente bu­tonăm pe site-uri de socializare şi o să ne bucurăm la televizor la fiecare înfrângere a Honduras-ulu: „păi, p-ăştia îi băturăm şi noi, de le-am scos fotbalul din ghete, vă daţi seama că aveam faţă de mondiale?!”. Singurul reprezentant al Ligii Naţionale de Fotbal a României la Campionatul Mondial este grecul Kapetanos. Coreea de Sud a umilit Grecia, dându-i două goluri şi ratând alte ocazii şi tare mi-e ca bravul atacant al Stelei să nu vină de-acolo cu un complex de vinovăţie: „ia uite, domnule, fotbalul e altceva decât ceea ce ştiam eu din România locului meu de muncă”.


Cine e chibiţ cu adevărat va sta lipit de televizor întreaga lună. Să vă explic de ce. În general, un campionat mondial de fotbal are multe meciuri plictisitoare (de fapt, cele mai multe meciuri sunt plictisitoare!). Finalul meciului Argentina-Nigeria a fost o mostră: se joacă la rezultat şi nu mai contează cum îl obţii. Argentinienii au pasat timp de 3-4 minute numai înapoi, au intrat în adversari să obţină lovituri libere pe care le-au bătut către propria poartă, au jubilat la fiecare out pe care, evident, l-au executat cu spatele la poarta adversă. Jenant şi plictisitor. Ultimele meciuri din grupe sunt şi mai şi: se fac calcule, se blătuiesc rezultate. Frustrant şi lipsit de onestitate, dar scopul scuză mijloacele. Un campionat mondial de fotbal are însă şi câteva meciuri de pomină, de-alea de povestit nepoţilor, pe care dacă nu le prinzi în direct - adică nu le trăieşti cu sufletul la gură -, se cheamă că nu eşti chibiţ. Farmecul este că nu ştii niciodată care vor fi meciurile alea nebune, imprevizibile, şocante, meciurile care aruncă în aer tactici, strategii, cotele pariorilor, calculele hârtiei, aducând bucuria jocului, a golului, a delirului pe teren şi în tribune. Cum nu poţi şti dacă Honduras-Brazilia, Franţa-Italia, Argentina-Anglia, Mexic-Nigeria va fi acel meci nebun, memorabil, te vei lipi de televizor ca marca de scrisoare. Nu te vei dezlipi de el, nu vei butona pe alt canal (nici măcar să vezi pe TVR Cultural Gala Premiilor U.S.R.!). Rob al aşteptărilor tale, trebuie să fii acolo când va veni el, acel meci memorabil. Istoria campionatelor mondiale m-a învăţat că totdeauna vine!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul