Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre butoane, icuşari şi mahmudele

        Gelu Negrea


La ora când citiţi aceste rânduri, decizia Comisiei de disciplină a F.R.F. privind rezultatul final al meciului Rapid–Steaua, disputat joi şi întrerupt în minutul 73 din motivele cunoscute, se află în curs de pronunţare. Va câştiga formaţia din Ghencea cu 3–0, aşa cum prevăd regulamentele, sau – după proasta, dar îndelung exersata tradiţie românească a compromisului de tarabă – vom avea parte de rejucarea (parţială ori integrală) a partidei? Săracii judecători disciplinari, nici Hamlet n-a avut parte de o mai cumplită dilemă!...


De-o fi una, de-o fi alta, per ansamblu lucrurile nu se schimbă radical: când aproape nimeni nu mai credea, iată că lupta pentru titlu şi pentru locul al doilea în clasament s-a relansat spectaculos, oracolului din Bălceşti adaugându-i-se, pe lista marilor profeţi ai neamului nostru de suporteri, eternul bolnav de optimism Gigi Becali. Ştiu: nu de faptul că şi-a descoperit subit prin arborele genealogic niscaiva crenguţe comune cu Mafalda este suspectat pitorescul personaj, ci de infinit mai terestra îndeletnicire a apăsării pe acele obscur-miraculoase „butoane” care au mai stabilit şi al’dată ierarhii prin fotbalul românesc. Şi asta inclusiv din motivul că Becali vorbeşte mult şi multe, cotizând substanţial la propăşirea celei mai performante dintre ramurile economiei naţionale contemporane: industria datului cu părerea. Ba, uneori, chiar şi cu parul...


O.K.! Dar eu mă întorc şi zic: oare, tot din cauza hemoragiei verbale a lui Gigi ot Pipera îşi dau cu stângu’n dreptu’ ca la balamuc echipierii C.F.R.-ului din Cluj de pe la începutul returului? Numai butoanele becaliste toarnă plumb şi alte metale grele în piciorele lui Trică, Fabiani et comp.? Manevre iscusite şi criminale să se ascundă, mă întreb cam retoric, recunosc, şi în spatele impotenţei timişorenilor de a face faţă pe propriul teren celebrei, redutabilei, mâine-poimâine invincibilei Dacia Mioveni? Şi, mergând mai departe: tot de la tastaturi inextricabile şi perverse se trag evoluţiile împleticite, fără har şi fără farmecul vieţii ca fotbal, în care au devenit nişte maeştri de toată jena feroviarii din Giuleşti? Păi, cum adică, mata n-ai destul sânge-n instalaţie să baţi Gloria Buzău (ori, de pildă, şi mai rău: o divizionară B de calibrul pitic al Universităţii Cluj) şi ai tupeul să te visezi hoinărind fără viză şi fără certificat de calitate competiţională prin Europa?


Apropo: stau câteodată şi încerc să pricep, gândindu-mă la fotbaliatorii din prima noastră Ligă, ce-i mână pe ei în lupta pentru adjudecarea unui loc în cupele continentale. Setea de performanţă, dorinţa de accedere în saloanele de elită ale soccerului euro-israelian, convingerea că reeditarea serii magice de la Sevilla ’86 este posibilă? Sau doar ancestrala vocaţie de a ne afla într-o treabă care nu e a noastră, nici a urmaşilor noştri, nici a urmaşilor urmaşilor noştri atâta vreme cât cultivăm în continuare cu succes principiile, strategiile, organizarea şi apucăturile sportive made in Mioriţă laie, laie-bucălaie? Ori, poate că, de fapt, în spiritul gândirii dâmboviţene meschine şi ciupitative, singurul interes real care ne animă este să-i facem oarece la buzunare pe băieţii de la UEFA care aruncă în stânga şi-n dreapta cu valută forte, fie şi numai pentru întâmplarea intrării în anticamera performanţei. Fiindcă, să fim bine înţeleşi: pătrunderea în grupele Champions League reprezintă pentru cluburile mari ale Europei nu o performanţă şi nu un scop, ca pentru noi, ci un banal mijloc de a se afla în locul unde începe bătălia pentru mărire şi glorie. Să fie la ei acolo! La noi, aici, chestiunea se pune în termeni mai practici: îi strică investitorului naţional o injecţie de capital în icuşari şi mahmudele euro-atlantice care să consfinţească răsplata jertfei lui patriotice de a-şi face publicitate pe seama fotbalului cu gândul la un post de viceprim-ministru al Guvernului, de parlamentar sau măcar de primar de municipiu reşedinţă de judeţ? Doamne fereşte şi apără de D.N.A.!


Până când nu vom ajunge să ne însuşim în mod organic filozofia victoriei adevărate, care este doar aceea supremă, rămânem mai departe triştii prizonieri ai micilor patimi locale şi ai marilor răfuieli regionale consumate în nesfârşite războaie intestine.


Coşmarul predicţiei lui Mircea Sandu, după care, indiferent cum se va chema câştigătoarea titlului în România fotbalistică a anului 2008, ea nu va face mai mult de un punct în grupele Ligii Campionilor, îmi diminuează enorm atât interesul pentru modul în care se va soluţiona problema litigioasă a meciului Rapid–Steaua, cât şi curiozitatea privitoare la finişul întrecerii interne. Aştept, în ordine, meciul de azi cu, pardon, Rusia şi turneul helveto-austriac al Campionatului European...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul