Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Jocul de(-a) cuvinte(le) şi arborele genealogic

        Gelu Negrea

Chiar dacă, matematic, segmentul consacrat literaturii în cel mai recent număr al revistei editate de Fundaţia Culturală Română este egal cu acela dedicat politicii (câte nouă pagini fiecare), tonul ansamblului pu­blicaţiei îl dau articolele din această ultimă categorie semnate de Claude Karnoonh (Anticomunismul – boala capitalismului senil – I, traducere din franceză de Teodora Dumitru), Vasile  Sebastian Dâncu (Marketingul noilor haiduci – I), Dumitru Radu Popa (Obama furioso...), George Apostoiu (Democraţia şi proasta guvernare), Mihaela Grancea (Un pic de vulgată. Sfârşitul capitalismului?) şi Constantin Stoiciu (Mizericordia).


Indiferent că ne place sau nu unghiul de abordare a problematicii politice contemporane şi poziţia ideologică a autorilor articolelor, aşa cum transpare ea din textele amintite, curajul provocator al revistei Cultura de a face, din această perspectivă, o figură aparte în publicistica românească actuală se cuvine salutat şi apreciat. Nu cu verdicte resentimentare şi profesoral-definitive (Comunismul a murit pentru totdeauna!) şi nici cu hăulite optimiste şi necenzurate (Urcă omenirea spre capitalism în zbor!) se edifică o dezbatere veritabilă, ci cu argumente obiective şi echilibrate, chiar atunci când sunt hrănite subteran de impulsuri polemice.


Din tronsonul literar al revistei, reţin atenţia cronica nuanţată şi comprehensivă a lui Daniel Cristea-Enache la volumul Despre idei & blocaje de Horia-Roman Patapievici şi grupajul care îl are în centru pe José Sara­mago, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură dispărut de curând: Istoriile Istoriei şi certitudinile literaturii de Rodica Grigore şi José Saramago şi cultul rădăcinilor de Constantin Coroiu.


Realizatorul TV Cătălin Ştefănescu a început o colaborare care promite cu revista condusă de Andrei Pleşu. Din nefericire, titlul de rubrică sub care el îşi postează articolele este total lipsit de inspiraţie şi de un umor îndoielnic: Fără doar şi coate. Nu e singura dată când voluptăţile jocului de(-a) cuvinte(le), căutat cu orice preţ, se soldează cu rezultate precare. Nici Gazela de perete a lui Şerban Foarţă nu străluceşte prin ingeniozitate, şi nici Craii de burtă veche semnat, precum la Academia Caţavencu, Amicul Dejun.


Noroc că textele articolelor, de cele mai multe ori, salvează totul!



Coperta numărului 25/9 iulie a.c. al revistei recomandă, în primul rând, sub genericul Delavrancea revizitat, eseul lui Mihai Zamfir Complexele avocatului de succes. Mărturisesc că m-am apropiat cu oarecare temere de text pentru că în memorie îmi stăruia o altă „revizitare” operată de domnul Mihai Zamfir acum câteva luni tot în România literară, în urma căreia Alexandru Odobescu ieşea rău de tot şifonat, consideraţiile autorului articolului privind opera scriitorului (aproape în totalitate negative) bazându-se pe argumentul bulversant al succesului său social. Or, cum chestia cu succesul era reiterată şi în titlul eseului cosacrat lui Delavrancea, apropierea mea prudentă de noua revizitare devenea justificată. Din păcate, nu m-am înşelat: se pare că Mihai Zamfir are un cui viguros împotriva scriitorilor care au reuşit în viaţă şi care, potrivit opiniei d-sale „şi-au valorificat atuurile sociale pentru a-şi construi un nume în literatură” (în această categorie intrând, pe lângă amintitul Odobescu, şi Duiliu Zamfirescu). Dar dacă lucrurile au stat, cumva, şi viceversa?


Şi apoi, reprezintă oare un motiv de minimalizare a meritelor literare ale unor autori simplul fapt că ei fie au avut o stare materială prosperă (Odo­bescu), fie au ajuns în timpul vieţii la ranguri şi demnităţi notabile ori în fotoliile Academiei Române (Delavrancea şi D. Zamfirescu)? Nu este domnul Mihai Zamfir prizonierul în exces al viziunii romantice asupra nefericirii artistului ca o condiţie a excelenţei artei sale?


Obsesia necrofilă a lui Marius Oprea, hotărât să scoată din morminte de acum 50-60 de ani adevăruri is­torice de care arheologul şi, mai nou, scriitorul cu acelaşi nume este, de altfel, convins cam de multişor poveste, poate intra, uneori, în relaţii dintre cele mai bizare cu (i)realitatea imediată. În reportajul Raiul lui Şuşman, publicat în nr. 274(532)/8-14 iulie 2010 al revistei Observator cultural, Marius Oprea se foloseşte de pretextul relatării deshumării unui personaj controversat din Răchiţele–Cluj pentru  a-i plăti niscaiva poliţe premierului Emil Boc, dat fiind că acesta l-a demis puţin de la conducerea fostului Institut de Investigare a Crimelor Co­munismului. Care e culpa lui Emil Boc în daravela de la Răchiţele? Simplu: faptul că, dintr-o fatală încrengătură de arbore genealogic, este văr primar cu preotul Teodor Boc din localitate, cu care domnul Oprea are ceva neclar de împărţit.


Mă rog, e şi ăsta un mod de a face cercetare arheologică şi publicistică militantă...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul