Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ideea lui Noica

        Sorin Lavric

„Regula realului este unda“, spune Noica, īn Douăzeci şi şapte de trepte ale realului. Mai tīrziu, reformulīnd această idee, Noica avea să spună că regula realului este abaterea de la undă, adică de la modelul ei. Ca regulă a realului, unda este „concentraţie īn expansiuni“, expresie ce anticipează modelul pulsatoriu al fiinţei din Tratatul de ontologie. Fiinţa e pulsaţie, este concentraţie şi expansiune, sistolă şi diastolă. Unda este „fiinţă īn devenire“, adică ceea ce se va numi mai tīrziu „devenire īntru fiinţă“. Şi tot unda este „Unu şi Multiplu“ deopotrivă, adică un Unu-Multiplu, temă ce revine obsesiv de-a lungul a multora din cărţile lui Noica. Iar, īn final, unda este „vehicul cu drum cu tot“, expresie care sugerează īntocmai ideea şenilei din Scrisori despre lo­gica lui Hermes.


S-ar putea crede că termenul de undă este un simplu leit-motiv la care Noica a revenit iarăşi şi iarăşi numai pentru că īn ea, īn undă, gīnditorul īşi vedea confirmat un gīnd propriu. Īn realitate, lucrurile stau de-a-ndoaselea: unda nu este o confirmare, printre altele, a unui gīnd propriu, ci unda este chiar sursa şi prototipul intuitiv al gīndirii ontologice a lui Noica. E o greşeală să se creadă că Noica a avut mai īntīi o viziune ontologică proprie pe care apoi şi-a văzut-o adeverită īn modelul undei, ci pur şi simplu acest model i-a sugerat filozofului romān un mod aparte de a privi lumea. Toţi filozofii privesc aceeaşi lume, dar foarte puţini ajung să o privească numai cu ochii lor. Iar Noica chiar a reuşit acest lucru: să privească lumea numai cu ochii lui, nu prin delegaţie şi nici prin intermediari.


Pīnă la „īntīlnirea“ cu unda, gīndirea lui Noica era preocupată de tot şi toate, interesul filozofului romān cuprinzīnd o diversitate copleşitoare de teme (istoria filozofiei, ştiinţe, filozofia culturii ş. a. m. d.), dar o diversitate pe care Noica, lipsit fiind īncă de un gīnd călăuzitor, nu o putea pune īn ordine: īi lipsea un criteriu de reducere a diversităţii la unitate, īi lipsea acea reprezentare intuitivă de bază la care să poată reduce orice altă imagine a unei realităţi particulare. Dar odată găsit un criteriu de orientare, adică o imagine-prototip, devălmăşia diversităţii avea să se transforme repede īn ordine. E ca atunci cīnd, după ce ai strīns o cantitate copleşitoare de cunoştinţe a căror dezordine şi felurime seamănă cu un haos teoretic, dai la un moment dat peste un punct de vedere ce aruncă brusc o lumină unificatoare asupra acelui haos. Din momentul acela, gīnditorul nu mai caută la īntīmplare, rătăcind de la un gīnd la altul şi oscilīnd de la o interpretare la alta, ci īnţelegerea lui este ghidată, este ţintită, ochiul filozofului izbutind să vadă o ordine acolo unde, cu puţin timp mai īnainte, nu putea să vadă decīt un hăţiş inex­tricabil.


Că o ontologie are ca punct de plecare o imagine intuitivă de tip fizic nu este cītuşi de puţin un semn de rău-augur īn privinţa valorii acelei ontologii. Nici un filozof nu şi-a căpătat viziunea ontologică stīnd „īn aer“, contemplīnd esenţe transcendente şi idei imponderabile, ci pur şi simplu a privit lumea prin prisma unei imagini pe care, din punctul lui de vedere, el a considerat-o cea mai īn măsură să redea structura şi dinamica lumii acesteia. Īn Ştiinţa logicii, Hegel prezintă doctrina esenţei avīnd necontenit īn faţa ochilor imaginea intuitivă a două oglinzi ce se reflectă una īn alta, cum tot astfel, īn Fenomenologia spiritului, raportul dintre două conştiinţe este prezentat după modelul aceleiaşi imagini intuitive. Că fiecare lucru (conştiinţă) se reflectă īn celălalt şi este o unitate alcătuită din el īnsuşi şi contrariul său poate fi īnţeles cel mai uşor pe baza raportului dintre două oglinzi puse faţă īn faţă, cīnd fiecare oglindă este alcătuită din ea īnsăşi şi imaginea reflectată a celeilalte oglinzi. Numai că Hegel nu dă īn vileag acest model intuitiv, cel puţin nu īn cărţile pe care le-am pomenit, īn schimb o face īn mod explicit īn volumul II din Enciclopedia ştiinţelor filozofice (Filozofia naturii), dar o face lăsīnd impresia că se dezice de acest model, sub cuvīnt că regresul la ne­sfīrşit este inevitabil. Atīta doar că Hegel, cu toate că repudiază acest model intuitiv, īl foloseşte de fapt din plin, dar subreptice, īn toate cărţile lui.


Rolul celor două oglinzi īn gīndirea lui Hegel va fi preluat, īn filozofia lui Noica, de către undă. Īn schimb, dacă īn cazul lui Noica modelul intuitiv al lumii nu este unul ondulatoriu, atunci expresii precum „īnchiderea care se deschide“, „deschiderea care se īnchide“, „curgere staţionară“, „devenire staţionară“, „cīmp de determinaţii“ şi „limitaţie care nu limiteaz㓠nu au nici un īnţeles. Ele par născocite de o minte care, suferind de morbul paradoxurilor gratuite, a ţinut cu orice preţ să dea naştere unor expresii oximoronice. Nimic nu īntrece īn absurditate o expresie ca „īnchiderea care se deschide“, dar din momentul īn care vezi lucrurile cu ochii lui Noica şi poţi răspunde la īntrebarea: Cine se īnchide pentru a se deschide din nou?, din acel moment expresia īncetează de a mai fi absurdă. Orice expresie contradictorie īn sine īncetează să mai fie contradictorie dacă priveşti cele două părţi ce se contrazic īn succesiune, adică īntr-o desfăşurare īn care o parte urmează celeilalte. Abia apoi poţi să priveşti părţile drept entităţi coexistīnd simultan, īnţelegerea paradoxului fiind astfel cu neputinţă.


Este greu de spus cīnd anume preferinţa speculativă a lui Noica, fixīndu-se definitiv pe reprezentarea undei, a preschimbat-o īntr-o veritabilă grilă de interpretare a lumii. Īn cărţile din perioada interbelică referirile la undă lipsesc sau, dacă sīnt totuşi prezente, ele par mai degrabă rodul unor simple coincidenţe, ce nu te pot īndreptăţi să crezi că atunci, īntre cele două războaie, Noica īşi conturase deja viziunea ondulatorie asupra lumii. Cel mai probabil este ca Noica, īn anul petrecut la Berlin (1940–1941), ca cercetător la Institul Romāno-German, să fi dat peste cărţi de filozofia ştiinţei sau peste tomuri de popularizare a fizicii, īn urma lecturii cărora să fi trăit el īnsuşi revelaţia revoluţiei pe care ştiinţa fizicii o provocase asupra viziunii umane despre univers. Se prea poate ca atunci să se familiarizat cu teoria relativităţii, cu problema naturii duale a luminii, cu teoria cīmpului electromagnetic sau cu ştiinţa geneticii. Oricum ar fi, că īnrīurirea pe care Noica  a suferit-o īn urma īntīlnirii cu ştiinţa contemporană avea să fie una adīncă şi de lungă durată o dovedeşte amănuntul biografic că Noica, chiar şi īn anii tīrzii de la Păltiniş, citea cu aviditate revista Science et vie, ţinīndu-se la curent cu ultimile noutăţi din domeniul ştiinţelor. Īnclin să cred că gīndul de a folosi unda ca prototip interpretativ i-a venit lui Noica īn perioada berlineză, dovadă că Pagini despre sufletul romānesc, carte pe care Noica, la cererea părţii germane, o proiectase iniţial ca pe o lucrare de istorie a filozofiei ro­māneşti, are īn paginile ei primele şi cele mai explicite referiri la problema undei. De pildă, din toate gīndurile autorilor pe care īi comentează Noica īn această carte, filozoful nu reţine decīt unul singur, cel legat de undă, de vibraţie, de ritmica universului şi de ondula­ţiile lui? Explicaţia nu poate fi decīt una singură: ceea ce reţii de la un gīnditor sīnt ideile care te preocupă mai īntīi pe tine. Este cazul clasic de regăsire a propriilor intuiţii īn paginile altora, regăsire īn urma căreia, din tot ce a spus un gīnditor, īn minte ţi se īntipăresc numai acele gīnduri cu care tu īnsuţi poţi intra īn rezonanţă. Şi Noica tocmai asta a făcut, a păstrat īn minte referirile la un concept de care el īnsuşi se simţea preocupat. Dacă un Conta, un Pārvan sau un Constantin Rădulescu-Motru au avut ceva personal de spus īn cultura romānă, īn nici un caz trăsătura distinctivă a contribuţiei lor nu stă īn reflecţiile pe care ei le-au scris pe marginea undei şi a formelor de energie ale lumii. Şi totuşi, pentru Noica, singurele gīnduri ale acestor autori ce meritau interes erau cele ce făceau aluzie, īntr-o formă sau alta, la undă. Unda devenea, pentru Noica, ipostaza privilegiată a trecerii materiei īn spirit, dar o trecere ce nu implica o deosebire de natură īntre lumea materiei şi cea a spiritului. Ideea lui Noica s-a născut din intuiţia undei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul