Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Darts

        Critias

Dreptul constituţional de a fi ridicol


● De la un timp, am impresia că eu, unul, nu mai pricep nimic din ce se-ntāmplă prin ţara noastră cea romānă! După ce a fost plimbat pe la Parchet cu cătuşe la membrele superioare īn chip de Gigi Becali II, Dan Diaconescu a luat-o razna rău de tot. Omul negru se visează preşedintele Romāniei, desemnează prim-miniştri, se (z)bate, īmpreună cu poporul, pentru atenuarea efectelor inundaţiilor din Moldova, īşi face o campanie electorală deşănţată cu spectacole ma­neliste şi coruri de lăudători virusaţi la cerebel şi nimeni nu-i dă o palmă peste īngusta frunte sau nu-i toarnă īn freza colilie o găleţică cu apă rece ca să-l trezească la realitate.


Sigur, orice persoană are dreptul constituţional de a fi şi ridicol, şi penibil, şi Doamne fereşte de mai rău! Nimeni nu poate opri, prin mijloace legale, un ins să se dea īn spectacol, să-şi exhibe public frustrările şi să tropăie prin piaţă cu năframa iluzorie a parvenirii politice īn vārf de băţ electoral.


Sigur, de-a lungul şi de-a latul celor două decenii de libertate şi democraţie made in Dāmboviţa, pe listele de candidaţi la Preşedinţia acestei ţări bătute de soartă s-au mai vānturat tot felul de specimene bizare, de la vraciul Constantin Mudava, contele Zambra Iosi­pescu la Nati Meir, Graziela Bārlă şi retur. Dincolo de pitorescul dusului cu pluta nădejdii pe apa Sāmbetei şi a celorlalte zile ale săptămānii, ei n-au īnsemnat, fireşte, mai nimic, lumea s-a distrat şi-apoi i-a uitat, căci şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti. Da, dar ei n-au avut īn spate forţa de persuasiune a unei televiziuni, ca īn cazul lui Dan Diaconescu! Televiziune pe care, īntr-un moment de slăbiciune, au cam cau­ţio­nat-o, prin prezenţa lor intempestivă, cāţiva oameni grei din establishmen­t-ul politic campo-danubian (īntre ei nu­mă­rāndu-se domnii Traian Băsescu şi Emil Boc, doam­na Elena Udrea, dar nu nu­mai…) şi care s-ar putea să joace, īn viitoarele evo­luţii de pe scena publică naţională, un rol mai important decāt vrem să credem. Rādem noi, rādem văzānd aroganţa insipidă cu care Dan Diaconescu afişează pe micul ecran OTV – televiziunea poporului, dar să nu ne trezim īntr-o bună di­mineaţă cu rāsu-n gāt, c-am mai zāmbit subţire cu gura pānă la urechi şi la ava­tarurile Elodiei, la exhibiţiile Magdei Ciumac sau ale lui Ogică şi la tot soiul de alte asemenea parascovenii şi, după numai vreo doi ani, aproape toate televiziunile din Romānia s-au otevizat en gros şi en detail de-ţi vine să īnghiţi telecomanda cu antena parabolică cu tot atunci cānd faci prostia să zapezi prin aria de acoperire a canalelor romāneşti.


Deie Cel de Sus să mă īngrijorez  aiurea de perspectiva Dan Diaconescu preşedinte, dar pe voi, deştepţii, vă sfătuiesc să nu uitaţi că īn momente de criză, cel mai bine prind la cei mulţi şi īnfricoşaţi de sărăcie sloganurile popu­liste de doi bani şi mistica salvatorului providenţial.


 Oricum, eu mi-am făcut datoria: dixit et salvari animam meam, cum grăit-a odinioară profetul Ezechiel (scuzaţi īnvecinarea…).


● Ştiu că nu e momentul cel mai potrivit pentru reproşuri, dar nu-mi pot reprima impulsul de a mă īntreba (neretoric) īn aceste zile cānd s-ar părea că dezastrul din Moldova tinde să-şi mai ostoiască furia: nu cumva inundaţiile catastrofale care au făcut peste 20 de victime omeneşti are vreo legătură şi cu tăierea sălbatică a zeci de mii de hectare de pădure pentru „restituirea” cărora domnul Vasile Lupu (vi-l mai amintiţi cum defila prin Parlament cu iţari şi cu cojocel de miel bārsan?!) a dezvoltat o sārguinţă deloc dezinteresată?


Şi, īn aceeaşi ordine de idei, nu cumva postdecembrista isterie anticomunistă (nici ea foarte inocentă) orientată, īntre altele, către diabolizarea cu orice preţ a proiectului ceauşist de sistematizare a aşezărilor rurale a dus la instaurarea unei dezordini păguboase īn materie de construcţii? Autorităţile locale (inclusiv cele din Bucureşti) au admis să se ridice case (cu varianta: blocuri turn) fără obligato­riile autorizaţii de construcţie, fără avize legale şi fără necesarele expertize tehnice, pe unde şi cum i s-a năzărit fiecăruia, pentru că, vezi Doamne, ne cuceriserăm libertatea de a face toţi laolaltă şi fiecare-n parte ce ne taie capul. Păi, uite că nu prea ne taie īntotdeauna la ce trebuie!...


Ţipăm pe toate drumurile īmpotriva statului de tip intervenţionist, īnsă, cānd ne loveşte necazul, ţipăm şi mai tare că statul nu face şi nu drege – adesea, īn locul celor care aveau ei īnşişi datoria să nu stea cu māinile-n sān. Cu părere de rău spun, dar am văzut īn aceste zile prea multe māini īntinse a milogeală şi prea puţine braţe īn luptă cu vicisitudinile naturii ostile! Dacă măcar de-acum īnainte raportul va fi invers s-ar putea să avem parte, īn viitor, dacă nu de bucurii acvatice, măcar de mai puţine lacrimi.


● Aflu dintr-un ziar că ultima ediţie a emisiunii Un show păcătos (oroarea aceea frivolă, vulgară, trivială, obscenă, de prost gust şi cum mai vrem să-i zicem) a fost lider de audienţă la nivel urban, fiind urmărită de 164.000 de persoane cu vārste cuprinse īntre 15 şi 54 de ani.


Trec peste faptul că nişte părinţi inconştienţi lasă adolescenţi de 15-16 ani să se zgāiască la cumplita deversare de mizerie umană care dă īn clocot pe ecranul Antenei 1 atunci cānd īn platou descind Dan Capatos, Mircea Stoian şi invitaţii lor – pseudovedete care se lasă batjocorite şi umilite cu sadism de machiavelicul cuplu. Continui īnsă să plutesc īntr-o stare de perplexitate neputincioasă şi să mă īntreb siderat cum e posibil să genereze audienţe apreciabile o emisiune cu titluri de genul: Monica Columbeanu riscă puşcăria, Bianca bătută de Bote, Bianca pe perfuzii, īn direct sau Răzbunarea Oanei Zăvoranu ori cu prezenţe de calibrul greţosului travestit care-şi zice Madame Clarence, ca să mă limitez la unul dintre cele mai deplorabile exemple. Cāt cinism trebuie să zacă īntr-un individ ca Dan Capatos, care nu e nici pe departe tāmpit şi nici inconştient, ca să se bălăcească, săptămānal, īntr-o baie de dejecţii verbale şi etice, pro­fitānd fără ruşine de primitivismul de gān­dire, mahalagismul endemic, foamea de scandal şi sărăcia cu duhul a unor concetăţeni ai săi? Totuşi, pānă cānd şi pānă unde suntem dispuşi să mergem, la rāndul nostru, cu aplecarea spre nepăsare şi compromis?


Dacă libertatea presei a ajuns să īn­semne Un show păcătos, atunci să-mi fie iertată vorba cea proastă, dar mai bine lipsă!


● ...Dar de ce să mă mai mir de insa­nităţile de pe Antena 1 cānd Aurelian Giugăl – un băiat citit, un intelectual, cum ar veni – e īn stare să contrapună īntrebării lui Adrian Marino din Viaţa unui om singur: pe ce considerente este Gică Hagi o vedetă mediatică, respectiv, cāte cărţi a citit fotbalistul īn cauză de are o aşa priză la public? un raţionament funambulesc de tipul: Era atāt de naiv Marino īncāt să creadă că cei care īşi fac veacul prin biblioteci pot aspira la statutul de vedete media?  (Şi de ce nu? – n.m.) Dacă ne-am imagina un dialog suprarealist, atunci ne-am putea īnchipui cum Hagi l-ar īntreba pe Marino cam cāte pase de gol a dat pentru a aspira la statutul de adulat de presă.


Pardon? Am citit bine?


Pentru că nu vreau să-l supăr pe bravul publicist, spun doar atāt: domnule Gingăl, ai pierdut o excelentă ocazie să taci filozofic!                                                                                                  

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul