Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O campioană adevărată

        Constantin Stan

Titlul l-am ales īncă īnainte ca pe teren să se decidă campioana mondială 2010. Pentru că Spania şi Olanda au meritat nu numai să fie īn finală,dar oricare dintre ele ar fi meritat să devină regină a lumii la acest turneu final făcut parcă pentru ele sau ele impunānd acest mers care le-a convenit de minune.


Nu a fost o bijuterie de Campionat Mondial. Niciun meci nu va rămāne īn memoria noastră, bun de povestit nepoţilor. Poate ar fi fost acel Germania-Argentina 4-0, dacă scorul s-ar fi īnregistrat măcar īn semifinale. Īn fazele mai de īnceput ale competiţiei sincope de-astea sunt destule. Īn puţine momente, fotbaliştii au lăsat deoparte tactici, strategii, jocul la rezultat şi ne-au bucurat cu fotbal adevărat. La impresia artistică, preferinţa mea se duce către tānăra echipă a Germaniei şi către Uruguay care m-a īncāntat tocmai īn cele două jocuri – decisive, din păcate pentru ei – pierdute cu acelaşi scor 2-3, īn semifinale şi īn finala mică. Īn rest, multe dezamăgiri: Franţa, Italia, Anglia – obosite, dezbinate, dependente de strălucirea cāte unui jucător, Brazilia – indolentă sau fără condiţie fizică, incapabilă să joace fotbal mai mult de 30 de minute, Argentina – o formaţie după chipul şi asemănarea antrenorului Maradona – după sclipiri de geniu, momente de īnfumurare care au aruncat-o īn penibil. Dintre team-urile de pluton nu a ţāşnit nimeni să producă revelaţia turneului final: Grecia, Serbia, Danemarca – nişte anonimi care au venit, au jucat ce-au putut şi-au plecat acasă, dar care, sunt sigur, se vor mai califica şi altădată.


Olanda a schimbat prin generaţia lui Johan Cruyff faţa fotbalului mondial. Şi a pierdut īn acea vreme două finale, īnfruntānd de fiecare dată echipa ţării gazdă a Mondialului. Olanda īnsă a continuat să producă fotbal şi fotbalişti īn laboratoarele de copii şi juniori neobsedată de rezultate nici la nivel de cluburi, nici la nivel de echipă reprezentativă. Modelul olandez a fost dus de Cruyff la Barcelona. Şi Barcelona, chiar dacă anul acesta nu a ajuns īn finala Ligii Campionilor, domină fotbalul european atāt ca imagine, ca strălucirea a jocului cāt şi ca organizare şi rezultate. Abia acum la acest turneu final s-a văzut mai bine ce se petrece la Barcelona: 6-7 jucători ai săi au fost īn primul unsprezece al naţionalei devenite campioana mondială. Aşadar, dincolo de sumele de transferuri care au luat ochii şi minţile multora, la Barcelona, nucleul este unul al jucătorilor autohtoni, pe cāt posibul crescuţi de club sau oricum luaţi de la vārste fragede spre a fi crescuţi, educaţi, integraţi īn spiritul clubului. Iar acest spirit este unul al fotbalului dăruit, total, cu jucători polivalenţi, care alternează ieşirile la rampă spre a decide un meci. Īn finală, cel mai bun atacant al spaniolilor a fost fundaşul dreapta Sergio Ramos, īn semifinale fundaşul central Puyol a marcat golul decisiv, după ce īn fazele anterioare David Villa īnscrisese de cinci ori făcāndu-şi datoria de centru atacant. Fotbalul spaniol nu are posturi şi nici prejudecăţi; văzāndu-i la intonarea imnurilor īţi dădeau senzaţia unei alăturări comice cu Iniesta jumătate de metru şi Alonso cāt stāl­pul de curent electric. Ei şi? Iniesta rezistă atacurilor dure de la mijlocul terenului, īn timp ce Alonso rafinează baloane cu o tehnică aproape impecabilă. Spania, campioana europeană acum doi ani, este campioana mondială a acestui CM Africa de Sud 2010, avānd un parcurs excepţional īn ultima perioadă: o singură īnfrāngere īn vreo 25-30 de meciuri. Şi dacă s-ar fi adunat rezultatele, Spania tot ar fi fost pe primul loc, după cum o arată şi clasamentul FIFA: cu acest ultim joc cāştigat ibericii au trecut pe primul loc. I se poate reproşa Spaniei tocmai ceea ce a impus de ceva vreme: un joc care nu dă mingea adversarului, ţesătura continuă de pase, tocarea continuă pānă cānd adversarul cedează. Cele mai multe rezultate īnregistrate de spa­nioli la acest turneu final au fost de 1-0. 1-0 nu este un scor care să facă deliciul tribunelor, dar, cānd el se repetă, este un scor care dimensionează forţa şi īncrederea pe care o ai, arată că tu ai condus permanent jocul şi că era o chestiune de timp pānă cānd celălalt va ceda.


Olanda pierde a treia finală. S-a văzut din faulturile repetate şi jocul obstrucţionist din primul sfert de oră că Olanda are teamă de iberici, că a intrat pe teren īntāi cu gāndul să nu-I lase să joace şi abia mai apoi, dacă se va putea, să joace ei. Nu au putut decāt īn foarte rare momente şi pentru că Roben a fost mai degrabă nervos decāt concentrat la joc, iar Sneijder nu s-a văzut aproape deloc. Le-a lipsit olandezilor şi un vārf aflat īn formă: Van Persie a fost arţăgos doar la mijlocul terenului ca un mijlocaş defensiv, atingānd rar careul advers īn postura de atacant.
A fost un turneu final nestrălucitor, lung şi obositor pentru echipe şi fotbalişti. Probabil din el vor rămāne: vuvuzelele, uluitoarea precizie a arbitrilor de linie īn semnalarea ofsaidurilor şi traiectoriile ciudate ale balonului Jabulani. Spania – campioană mondială va părea multora o normalitate după ce peste mulţi ani se vor consulta statisticile: de multă vreme, se va spune, Spania domina fotbalul mondial.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul