Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

N-a dansat decāt o vară

        Constantin Stan

Peste ploi, fenomene extreme, inundaţii, furtuni, caniculă ucigătoare şi ravagiile sociale ale crizei, dispariţia Mădălinei Manole a fost mană cerească pentru presă, īn special pentru televiziuni. Ingredientele senzaţionalului au fost livrate īn chiar producerea şi contextul faptului - sinucidere, chiar īn ziua de naştere, la o vārstă care īncă produce emoţii, īn preajma relansării sale ca artistă. Tragismul morţii vine din caracterul său implacabil. Orice este reparabil pe lumea asta īn afara morţii - prieteniile, familiile, iubirile se fac şi se desfac, momentele de tristeţe şi de bucurie au o aceeaşi curbă a producerii şi stingerii lor, desfăşurāndu-se uneori sinusoidal şi, deci, aproape plictisitor. Moartea īnchide şi şterge tot. Şi e greu să ne obişnuim cu ea. Chiar dacă trăim zilnic cu ea, ne īmbărbătăm spunānd că este doar o parte a ciclului natural al vieţii, că nici viaţa nu ar exista dacă nu şi-ar conţine negaţia etc., etc., etc. Moartea ne pune īn faţa definitivului. Cu dispariţia cuiva de lāngă noi, percepem că, definitiv şi fără nicio putinţă de a mai repara, reface, relua ceva din ceea ce a fost, am pierdut o bună parte a propriei noastre vieţi. Oricāt ar părea de ciudat, suntem profund ataşaţi de rutina zilnică, de obişnuinţele existenţei noastre. Puşi īn faţa realităţii că trebuie să ne creăm altele pentru a putea trăi mai departe, noi suntem speriaţi, panicaţi, debusolaţi. Mereu şi mereu, omul este nepregătit pentru moartea celor din jur, mai ales a celor dragi din jurul nostru, şi mai ales profund nepregătiţi pentru propria moarte. Nu suntem pregătiţi nici să o primim, nici să o īnţelegem şi nici măcar să vorbim despre ea.


Media a oferit unul dintre cele mai jalnice spectacole īn aceste zile. Un număr impresionant de legi, cutume şi norme de bun-simţ au fost călcate īn picioare, īn primul rānd, prin gonflare. Pe fiecare detaliu s-a pus lupa senzaţionalismului care l-a mărit pānă la monstruozitate. Şi-au dat cu părerea despre sinucideri, normele Bisericii Ortodoxe privind slujbele de īnmormāntare, procese psihice profunde, condiţia artistului, viaţa şi mariajele Mădălinei Manole toată puzderia aia de băgători de seamă prezenţi la televiziuni oricānd şi vorbind despre orice. Tăcerea prin declinarea competenţelor īntr-un domeniu sau altul este un semn al bunului-simţ. Romānii chemaţi să vorbească la televizor nu au bun-simţ. Ce treabă are doamna doctor de ochi cu credinţa şi cu atitudinea Bisericii Ortodoxe privind sinuciderea? Ce relevanţă avea motivul divorţului de primul soţ (şi el răposat, Dumnezeu să-l ierte şi pe el!) pentru ca doamna avocat să ofere amănunte pe care un avocat şi un duhovnic ar trebui să le ferece bine īn numele bunului-simţ? Şi de ce era nevoie să se supraliciteze pānă la penibil valoarea artistei? De fiecare dată cānd moare cāte-un artist, cioclii televiziunilor descoperă īn el o mare valoare, cel mai iubit fiu al naţiei, o pierdere ireparabilă pentru cultura romānă. Fac aici o paranteză: presa lumii are un departament important īn redacţii de ferpare. Sunt fişate sute, mii de personalităţi şi fiecare detaliu şi informaţie sunt riguros verificate. Mai ales īntr-un necrolog, jurnalele nu īşi pot permite să ofere informaţii greşite şi aprecieri īnregistrate sub imperiul emoţiilor imediate.
 
Imediat după ce se decretează brusc şi, probabil, de către aceiaşi care ar fi trāntit artistului uşa īn nas īn timpul vieţii acestuia valoarea inestimabilă, se duc discuţiile spre teme politice şi sociale, se delirează despre condiţia artistului īn Romānia. Şi apar alţi şi alţi invitaţi speciali care şi ei au păţit la fel, au fost sau sunt nedreptăţiţi la fel etc.


Decenţa, bunul-simţ ne invită să nu intrăm - nici măcar să nu ne ambiţionăm să intrăm - īn intimitatea gāndurilor, trăirilor unui om care nu şi-a mai putut duce viaţa. Imposibilitatea de a nu mai putea fi īmpăcat cu tine īnsuţi se produce īn timp şi are īn componenţa sa fapte, trăiri, spaime, aşteptări, frustrări pe care, adesea, nici cel īn cauză nu le-ar putea numi. Dacă le-ar fi putut numi, le-ar fi conştientizat, le-ar fi adus la lumină, le-ar fi analizat şi, poate, s-ar fi īmpăcat cu ele. Printre altele, s-a spus că Mădălina Manole suferea că nu mai avea succesul de odinioară. Cāt timp am condus o revistă cu un uşor accent de mondenitate, am īntālnit şi intervievat oameni ce cunoscuseră gloria. Fuseseră, cei mai mulţi, fericiţii beneficiari ai conjuncturilor excepţionale. Străluciseră o perioadă şi viaţa īi reīntorsese către ceea ce erau ei īnainte ca şansa să le surādă. Cei mai mulţi conştientizaseră că gloria lor se născuse din īntāliniri fericite. Nefericiţii nu se īmpăcau cu pierderea strălucirii de odinioară şi revenirea lor īn rāndul oamenilor obişnuiţi. Cānd şansa ne pune māna īn cap, credem că meritul e al nostru. Cānd ea ne părăseşte, de vină sunt ceilalţi. Şi, totuşi, nimeni sau mai nimeni nu īşi ia viaţa din această pricină. E greu de suportat, dar nu imposibil!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul