Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Criza ca stare de excepţie permanentă

        Bogdan Ghiu

1
Spuneam în articolul de săptămâna trecută despre capitalism, glosând liber în jurul conceptului de „distrugere creatoare” al lui Schumpeter, cum că ar fi integrat, interiorizat, automatizat, „normalizat”, „pacificat” revoluţia, violenţa, distrugerea, „dezamorsându-le”, că va fi fiind dintotdeauna tocmai această operaţiune de „magie socială” (cum i-ar spune, în alte contexte, Durkheim şi Bourdieu) şi că, din acest punct de vedere, se poate vorbi de un umanism capitalist paradigmatic chiar.


Şi mai spuneam: Capitalism  Criză. A te comporta liber şi responsabil capitalist, pe piaţă, poate fi interpretat ca un mod de a încerca să-i pui în permanenţă pe ceilalţi în criză, tinzând, entropic, să-i dezarmezi, să „pacifici” piaţa, să blochezi însăşi concurenţa. La nivel banal, cotidian micro, Capitalism  Criză.


Când lucrurile au trecut de la micro la macro, când comportamentele suportabile şi, să zicem, sănătoase, nedăunătoare individual, deci colectiv, se poate spune, social impersonal (deşi fiecare membru al acestei fraze este, în sine, o ipoteză enormă), au trecut, să zicem, prin realizarea prin ducere la limită a încă unei tendinţe irepresibile a capitalismului, fraternă cu cea spre monopolizare, aceea spre globalizare, când agenţii capitalismului, deci, din una cu indivizii sociali, au devenit nişte entităţi fantomatice transstatale, transteritoriale, adevăraţi monştri transgenici, transcategoriali, transversali, criza a devenit mondială, irezistibilă.


Capitalismul avansat criză a categoriilor; transcategorialitate.


Prin trecerea monstruoasă, singura cale posibilă însă, capitalismul a exportat „criza” de la nivelul „benign” individual-social la nivel planetar, conferindu-i implicit o forţă irezistibilă. Din el însuşi, capitalismul a construit bomba atomică, s-a construit pe sine ca bombă atomică (cu rază planetară de acţiune, de acoperire), şi acum s-a aruncat în aer, în mijlocul nostru, al tuturor. Nu este aceasta imaginea, dacă nu definiţia prin excelenţă a teroristului contemporan? Ba da.


Capitalism contemporan  Terorism.


(Comunismul? Capitalism altfel, cu atât mai rău.)


2
La doi ani de istorie-criză şi de aşa-zise politici de anticriză (ca şi cum ne-am putea permite să ne dorim să ne întoarcem înapoi, adică exact acolo de unde am venit cu criză cu tot!), este clar că trebuie să creăm şi să adoptăm alt discurs, un nou discurs despre criză.
„Criză” a devenit (deşi va fi fost de la început) un termen nepotrivit, un concept-ecran. Adevărata criză este cea epistemică, a conceptelor şi a schemelor de percepţie, de gândire şi de exprimare pe care „criza”, de fapt, le critică. A nu accepta critica obiectivă, „în lucruri”, care e „criza” înseamnă a te face complice la criză şi, mai ales, mesianic parcă, a înfăptui, a săvârşi, a opera şi a materializa mesajul performativ, „actul de limbaj” al „crizei”: abia noi, ţintele şi victimele „crizei”, creăm, realizăm, prin pasivitate şi lipsă de imaginaţie a contra-crizei, criza. Noi facem „criza” să devină cu adevărat Criză.


Termenul „criză” numeşte şi este folosit politic pentru a instaura visul dintotdeauna al politicii: sta­rea de excepţie prelungită, permanentă.
„Criza” este o suspendare a dreptului şi o legiferare excepţională, „de necesitate”, „de criză”. Printr-un tur de forţă şi printr-un truc (truc de forţă) în doi timpi (şi trei mişcări), „criza” a fost transformată politic în lege, în normă, dar, aparent contradictoriu, ca stare de excepţie de la lege şi de la normă, ca suspendare, tocmai, a legii şi a normelor. Ca program de guvernare antidemocratică. Democraţia e costisitoare, şi trebuie făcute economii! De criză!


Din acest punct cinic de vedere, eu nu aş critica, ci aş elogia, mai degrabă, puterea de la Bucureşti.
„Criză” este, deci, un termen nepotrivit, un concept-ecran. Capitalismul e criză. „Piaţa” nu mai poate susţine capitalismul – şi n-o mai face de mult, poate nu a făcut-o niciodată.


Nu este vorba de nicio „criză”. Nu este criză, criza este modul actual (monstruos, trans-) al capitalismului (devenit global).
Care nu face decât să-şi însceneze moartea pentru a retrage (cum spuneam săptămâna trecută), pentru a încasa banii pe asigurare, cumpărând întreaga societate, devenită societate anonimă pe acţiuni. Truc de forţă!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul