Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte străduţe

        Valeria Sitaru

INTRAREA ALGELOR



Īn cartierul Tei s-a strecurat printre blocuri un drumuleţ verde-albastru. Intrarea Algelor ar putea deveni, īn scurt timp, unul din punctele de atracţie al neoturismului romānesc. Această alee (sau drumuleţ īnchis) a fost botezată pe cānd Marea Neagră mai avea un pic şi se izbea de dunga hărţii bucureştene. Vizionari din partidul vremii parcă şi vedeau cum vin algele criptogame, pe ascuns, rapid, cum se agăţau, se infiltrau, se-nşurubau pe Canalul Marea Neagră-Dunăre-Bucureşti-etc., cuprindeau īntreaga ţară-continent-planetă, īnverzeau pānă şi lumina soarelui, de-o ciugulesc gāştele ca să facă ouă de aur, nisipurile luau forma unui covor de colonii gelatinoase, fără rădăcini, fără sistem vascular, apele se umflau uimite, covorul se deschidea şi, din el, tāşneau ochi de meduze. Moi. Translucizi. Mortali. Ţara, continentul, globul se rotunjeau definitiv sub forma unei bariere de corali. Plină de rechini. Vizionarii au decis spontan: 1989. Revoluţie. Şi lucrările la canalul Marea Neagră-Marea Nordului s-au oprit. Numele intrării Algelor a rămas.


Algele sunt nişte vegetale despre care unii spun că seamănă cu un scuipat căzut din cer. Alţii spun că dau starea de sănătate a lumii, luciul transparent al aerului curat, uleiul vegetal pentru motoare diesel... Poate că ele, algele, sunt ultima speranţă a săracilor şi a bolnavilor.


Se povesteşte că, pe vremuri, algele Galodium erau ţinute sub secret, undeva īn somnorosul Tibet. Unui doctor din Pucioasa i s-a uscat māna şi, aflānd de algele miraculoase, a pornit-o spre Tibet. A furat cāteva firişoare şi le-a strecurat īntr-o sticlă cu lapte de capră. Algele au īnceput să crească. Laptele a fermentat. Sticla s-a spart. Un ciob i-a străpuns māna moartă. Din venă i-au ţāşnit picături de sānge pe care le-a şters cu agele umflate-n lapte. Cāt ai spune wow!, māna a īnviat, doctorul a intrat īn transă şi, acolo, i s-a arătat o capră cu gura īn formă de ventuză care sugea alge dintr-o sticlă de votcă. Cānd s-a trezit, a făcut şi el precum capra, dar nu şi-a mai amintit niciodată trecutul vieţii lui. De-atunci, scrie poveşti cu māna cea moartă şi īnviată despre Tibet, alge, fotosinteză şi cum să evităm la modul global īncălzirea. Cu ajutorul cuvintelor, poţi să faci ce vrei, gāndea el. Pe cap purta o căciuliţă cu coarne de capră. Poţi chiar să behăi. Numai cine eşti nu poţi să scrii.


Unele alge produc tulburări neuropsihologice care afectează memoria, atenţia, judecată. Sunt to­xice. Dar pot fi şi un condiment de lux. Pot chiar să tonifice organismul īn perioade de foamete. Sunt paradoxale. Cei care mănāncă alge la Las Vegas văd magnifice construcţii, instalaţii cu vertij, Obama etc. Cei din zona intrării Algelor văd Bucureştiul port la Marea Neagră, o Eba, Las Palavras.


Ca-ntr-un joc de caleidoscop, o mică plimbare pe intrarea Algelor poate transforma realitatea īn vis. Dacă ai curajul să spui: yes, we can, orice baltă din faţa blocurilor ia forma unei piscine dintr-o vilă a familiei Di Medici. Camerele din minusculele apartamente se dilată. Obiecte descleiate se transformă īn mo­bile de epocă. Balcoanele īnchise se umplu de păsări exotice.  Chiar dacă apa caldă se opreşte, pereţii rămān mucilaginoşi, cu brobonele dulcicole. La robinet curge nisip fin de plajă. Marea Neagră invadează mintea cea de toate zilele. Acolo, printre neuroni, algele se-nmulţesc, cresc, se umflă, ţāşnesc... Sunt plante primitive, simple sau ramificate, sunt plante care ascund rechinii. Au spori de rezistenţă la orice condiţii de viaţă. Zona unde vin algele poate deveni o mare atracţie pentru turiştii lumii interesaţi de natură īn starea pură. Natura şi cultura extremă a algelor. Īmpachetări cu alge, uleiuri de microalge, tratamente algezice, stimulări, regenerări, relaxare şi senzaţii tari, cāini comunitari, circulaţie algorutieră, haos, sulfuri, acizi, palmieri asfixiaţi, creieri cu clăbuci.


Se pare că acum vreo două miliarde de ani cerul era portocaliu. De la dioxidul de carbon. Algele l-au māncat şi cerul s-a colorat īn albastru. Sau roşu invaziv. Spre apus. De aceea, intrarea Algelor e un simbol īn viaţa ţării noastre: „unească-se duşmanii cāt vor vrea, noi tot Canale ţării īi vom da”. Canale cu alge şi terminale pentru containere. Şi-acolo, īn containere, noi. Viitorul de nescris al neamului sau neoturismul romānesc. Pentru că numai cine eşti nu poţi să scrii, vorba unui amnezic.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul