Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Rezidenţă de literatură la Tescani

        

În continuarea rezidenţelor de literatură de la Tescani, Muzeul Naţional „George Enescu”, Secţia Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu şi Asociaţia „ArtistNe(s)t” lansează o nouă rezidenţă ArtistNe(s)t pentru scriitorii români.


Rezidenţa de literatură se va derula la Tescani în perioada 10 octombrie – 10 noiembrie. Se oferă cazare şi masă timp de o lună, o bursă de criză în valoare de 1.000 de lei, spaţiu pentru creaţie, acces gratuit la internet şi un excelent cadru în mijlocul naturii. Cei interesaţi să beneficieze de această oportunitate sunt rugaţi să trimită un do­sar de candidatură, care trebuie să conţină o scrisoare de intenţie, o biografie artistică şi o scurtă descriere a proiectului literar ce urmează a fi dezvoltat la Tescani. Rezidenţa de literatură este realizată cu sprijinul financiar oferit de Programul Cultural Elveţian în România. 


Selecţia scriitorilor va fi realizată de un board artistic format din Laura Manolache (director Muzeul Naţional „G. Enescu“), Gabriela Ilas (coordonatorul programului de rezidenţe „ArtistNe(s)t“ de la Tescani), scriitorul Vasile Ernu şi Cosmin Manolescu, directorul Asociaţiei ArtistNe(s)t. Dosarele de candidatură trebuie trimise electronic la adresele de e-mail artist­nest@gabrielatudor.ro şi tescani2001@yahoo.com, până cel târziu la data de 10 septembrie 2010.


Rezultatele vor fi făcute publice la mijlocul lunii septembrie. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să luaţi legătura cu dna Gabriela Ilaş, coordonator „ArtistNe(s)t“, adresă e-mail: tescani2001@yahoo.com.


Programul de rezidenţe „ArtistNe(s)t“ a fost fondat de Gabriela Tudor şi Programul Cultural Elveţian în România în 2006. Mai multe informaţii despre rezidentele „ArtistNe(s)t“ de la Tescani găsiţi în pe site-ul www.artistnest.ro.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul