Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Despre trecut, cu melancolie

        Monica Grosu

Deținând în palmaresul personal două premii ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Al­ba-Hunedoara (pentru roman și dramaturgie), Gheorghe Jurcă a făcut pasul spre scrierea memoriilor. Autor al mai multor romane, volume de povestiri şi, mai nou, al unor piese de teatru, scriitorul Gheorghe Jurcă ne invită, de această dată, la o lectură complementară, deschizând seria unor memorii şi confesiuni, din care au apărut deja trei consistente volume: Cheia cu uşa deschisă şi Un om cu toamna în suflet (ambele la Editura Altip, Alba Iulia, 2008), iar recent Steaua neagră a melancoliei (Editura Universul Școlii, Alba Iulia, 2010).


La o privire panoramică, cele trei volume de memorii ne oferă simbolic cheia spre aventura cunoaşterii existenţiale a unui tânăr ambiţios şi hotărât să răzbească în viaţă, ca şi în scris, fie că e vorba iniţial de jurnalistică şi abia apoi de literatură. Textul memorialistic filtrează, la modul evident, date de viaţă reală, cu elemente tipice existenţei sociale, în aceeaşi măsură în care exhibă terapeutic senzaţii, emoţii şi trăiri lăuntrice, ţinute în frâu pentru o vreme. În ce măsură scrierea memoriilor îl ajută pe autor să se debaraseze de momentele nefericite ale vieţii sale nu putem şti, dar se pare că, într-o oarecare măsură, acest experiment îi reuşeşte, altfel cum s-ar explica tonalitatea preponderent optimistă a rândurilor de faţă, încrederea în victoria binelui şi într-o răsplată ascunsă a oricărui gest în parte? De fapt, intuim în autorul din spatele rândurilor o natură echilibrată şi o instanţă moralizatoare totodată, ce îşi rosteşte cu patimă convingerile şi credinţa în destin. Memoriile lui Gheorghe Jurcă pot fi receptate, din acest punct de vedere, ca o poveste a unei înverşunate rezistenţe interioare în faţa încercărilor vieții, nu întotdeauna darnice.


Observăm, de asemenea, voluptatea cu care scriitorul se avântă în jocul scrisului şi se răsfaţă în semi-ficţiuni despre anii copilăriei, lăsându-se asaltat de amintiri ce se năpustesc tot mai vii şi tot mai acaparatoare, invadându-i sufletul şi, în ultimă fază, pagina. Uneori, viaţa memorialistului atinge un ritm sufocant şi absurd (moartea părinţilor, operaţia și pierderea fiului, arestarea soţiei), şi atunci motorul epic, veşnic grăbit, accelerează şi mai mult, înlănţuind situaţii, momente, întâlniri. Scriitura confesivă pierde în faţa avalanşei epice a întâmplărilor, căci autorul îşi doreşte, aşa cum subliniază în incipitul primului volum, înregistrarea cu sinceritate a evenimentelor trăite cândva. Intenţia de a se comunica cât mai complet este, aşadar, dusă până la capăt, asumată, aşa cum sunt asumate momentele de derută, inevitabilele compromisuri şi rătăciri ideologice, fără de care nu se putea supravieţui în redacţia unui ziar pe vremea regimului trecut.


Adevărata provocare a memoriilor lui Gheorghe Jurcă stă, după părerea noastră, în incursiunea cvasi-ficţională înspre universul patriarhal al satului, al propriei copilării, petrecute într-o familie numeroasă şi o natură de vis. În acest punct, cele trei volume se compun din descrieri şi portrete, cărora li se adaugă mici naraţiuni, aparent de sine stătătoare, dar care se asamblează foarte bine întregului. Ne surprind tablourile de natură, frumos realizate (spre exemplu capitolul Cireşii), însăşi apariţia scriitorului în lume fiind aşezată undeva la graniţa dintre adevăr şi mister, magic şi fabulos, realitate şi ficţiune: ,,M-am născut la apus de soare şi la miazăzi de Leternoaia – o pădure fabuloasă, înfricoşătoare, despre care auzisem în vremea copilăriei mele atâtea legende, mituri, întâmplări… Crângul în care venisem şi eu la masa vieţii era un ţinut binecuvântat de Dumnezeu…” (vol. I, p. 9).


Cu un vădit caracter amfibiu, astfel de fragmente se situează între biografie şi poezie, liricul conjugându-se cu dramati­cul unei existenţe adânc înrădăcinate în ma­tricea spirituală a unui sat românesc de munte. Uşor romanţaţi, anii copilăriei de la Ciuruleasa aparţin irevocabil trecutului, dar imaginea lor nu este deloc difuză, după cum nu sunt difuze nici figurile emblematice ale bunicului, mamei sau tatălui. Paginile confesive ne apar, în acest context, asemenea unor necesare exerciţii de admiraţie şi de despărţire totodată, iar cititorul nu e nimeni altul decât un re­porter, acceptat cu bună ştiinţă să asiste la tristul moment al desprinderii de trecut. Evocarea fragedei copilării e însoţită de surprinderea atentă a unor aspecte monografice, tipice satului: tradiţii de nuntă, mentalitate specifică, obiceiuri legate de sărbătorile religioase.


Demersul scriptic gravitează în jurul unei experienţe reale de viaţă, cea a unui tânăr copil ce descoperă, pentru prima oară, farmecul oraşului, îşi doreşte să stu­dieze şi face acest lucru în ciuda obstacolelor ivite în cale, lucrează ca ,,muncitor necalificat cu… diplomă”, devine jurnalist şi îşi urmează vocaţia în redacţia unor ziare din Transilvania, ajungând în cele din urmă la Alba Iulia. Temperamental, omul e marcat de un surplus de vitalitate, de o forţă interioară deloc neglijabilă ce-l face apt să dea piept cu ,,agresiunea” unei vieţi de ziarist. Ca orice memorii, şi acestea propun, în ultimă instanţă, un perso­naj, un profil de om şi scriitor, completând o imagine creată anterior.


Paralel cu amintirile memorialistului, se avansează şi ideea unui laborator de creaţie, aflând, astfel, că, iniţial, Gheorghe Jurcă a fost tentat de poezie, pe care o practica încă din tinereţe, a renunţat apoi, trecând la proză, urmând să încerce în anii din urmă şi teatrul. ,,Îmbolnăvit de scris”, cum se autodefineşte, Gheorghe Jurcă şi-a urmat impulsul, revenind asupra acestei mărturisiri: ,,m-am legat de scris ca șarpele de stâncă sau ca umbra de pom” (vol. III, p. 351).


Purtând în suflet o toamnă adâncă şi blândă, Gheorghe Jurcă se desparte de trecut, exorcizându-l prin scris.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul