Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Criza lor împotriva crizei noastre sau contra-revoluţia fără revoluţie

        Bogdan Ghiu

Limbajul nu este reproductiv, ci productiv. Nu numai că nu putem gândi în afara limbajului, ci, nu „prin intermediul” limbajului (concepţie instrumentală falsificantă), ci în mediul lui apar lucruri de negândit. Nu numai, deci, că nu putem gândi decât în (nu prin) limbaj, dar, mai mult (şi altfel) decât atât, limbajul depăşeşte gândirea însăşi, trebuie privit ca mediul unui fel de gândire suplimentară, în plus, alăturată, o altfel de gândire „obiectivă”, un surplus de gândire: sinapse la vedere, „asociaţii libere”. „Textualismul” unei gândiri „externe”, fără subiect, din care avem de ales, pe care n-o avem decât de cules.


Uneori, limbajul trebuie pus/lăsat să gândească. Trebuie să te pui, atunci, în slujba limbajului, cu deplină modestie şi eficacitate. Trebuie să asculţi limbajul, să fii atent la limbaj, la productivitatea şi la producţiile lui. Trebuie să însoţeşti gândirea limbajului.


 Criza lor, criza noastră. 
 Criza lor este criza crizei noastre.
 Criza lor, este de fapt, o contra-criză.
 Contra-criza e primă, nu derivată.


Asta simţeam, asta gândeam acum mai bine de un an, când am început să scriu că nu trebuie să ne lăsăm „făcuţi” de nişte şmecheri mondiali care au provocat, au înscenat, au creat, au complotat actuala criză tocmai pentru a-şi acoperi furturile şi, de fapt, cu intenţie sau doar ca efect, pentru a salva capitalismul de la permanenta criză finală: o criză financiară pentru a evita, a înăbuşi din fa­şă, cum se spune, o criză so­cia­lă, politică globală, adică reversul, reacţia firească, naturală la globalizarea economică, devenită câmp de producere şi de propagare a crizei.
Criza a fost un complot spontan, de „habitus”, al unei caste-tagme care cu asta s-a obişnuit să se ocupe tot timpul: cu punerea celorlalţi în criză înţeleasă ca „business”. Capitalismul este în mod pozitiv, productiv criză, procedează prin provocarea continuă de micro-crize. Un plan de afaceri nu este decât un plan de bătaie, un plan de luptă pentru înfrângerea celorlalţi competitori, mai mult, dacă se poate: pentru eliminarea lor de pe piaţă, pentru suprimarea pieţei înseşi.


Capitalismul, în naturalitatea şi naturaleţea lui, provocare conştientă de crize, de războaie, de fapt blocarea luptei, eliminarea competitorilor, aservirea lor înseamnă.


Actuala criză nu devenită, ci din capul locului plănuită pentru a fi mondială, este, de fapt, o contra-criză menită a masca criza de fond, criza de structură, pozitivă, continuu-finală, care este, care înseamnă, nu doar în sens marxist, ci, poate, mai mult într-un sens clausewitziano-nietzschean, capitalismul. Capitalismul în­seamnă cine pune primul şi cât mai durabil, definitiv dacă se poate, în criză pe ceilalţi. Capitalismul este cre­a­ţie continuă, naturală şi pozitivă de crize.


Or, actuala criză provine tocmai dintr-o hiperspeculare, dintr-o exacerbare a acestui fond structural de criză care este capitalismul: criză pe fond de criză, actuali­zare la maximum a crizei virtuale care este capitalismul, a tuturor resurselor sale de criză.
Când se termină războaiele, începe pacea, încep crizele.


Criza actuală este un război declanşat în termenii şi pe fondul „păcii” capitaliste, care, într-un anumit sens, culmea, idealizat, este războiul tuturor împotriva tuturor. Elogiul pieţei nu este, de fapt, un elogiu al impro­babilei, facticei „stări de natură”, imaginate ideologic tocmai pentru a exprima natur(e)alitatea capitalismului?


Nu există, de fapt, „capitalism”. „Capitalismul” este viaţa socială însăşi, legiferarea, juridicizarea „sălbăticiei”, a „naturii”.
Actuala criză este, de fapt, o contra-criză. Această criză a fost imaginată şi practicată o dată pentru a acoperi furturile imense, deci o criză primă, şi, a doua oară, pentru a împiedica eventualele reacţii contra-critice ale societăţii: blocarea, dezarmarea adversarului înainte de pornirea luptei.


Deşi se poate vorbi de un complot, nu este vorba de un complot special, ieşit din comun, ci de prelungirea sau de exacerbarea, de mobilizarea excepţională a re­surselor unei stări fireşti, naturale, continue a capitalismului: starea de conflict, mai mult, încercarea de anihilare a adversarilor, deci a posibilităţilor oricărui tip de conflict, prin conjuraţie continuă (trust).


Actuala criză este menită să prevină criza, s-o împiedice, este o contra-criză provocată tocmai pentru a ascunde toate crizele autentice şi toate eventualele contra-crize.


Nu există criză, nu există decât contra-criză. La început a fost contra-criza, ca plan global natural împotriva crizelor pe care abia noi, doar noi, societatea, le-am putea provoca. 


Criza e contra-revoluţie – fără revoluţie!


Căci, deşi nu mai există proiecte revoluţionare, deşi proiectele revoluţionare au fost, sub titulatura de „socialism real” sau de „comunism real”, descalificate, eliminate, tocmai pentru că nu mai există revoluţie, contra-revoluţia poate acţiona liber.


Capitalismul actual este contra-revoluţia în absenţa oricărei revoluţii.


Societăţile sunt pacificate cu nimicuri, cu mărunţişuri. Vechea lume devine Noua Lume Nouă, suntem noii indieni, noii americani, cărora ni se fură aurul (viaţa) pe nimic, în schimbul unei producţii continue de gadgeturi, susţinută de o pletoră de „industrii creative” al căror scop şi a căror misiune este tocmai aceea de a simula şi de a anihila revoluţia, critica, criza (de a aco­peri criza care este capitalismul cu contra-crize autoproduse) printr-o continuă materializare a nimicului, prin­tr-o continuă concreţionare şi vânzare a nihil-ului. Nihil-ul este pozitivat, este produs ca marfă tocmai pentru a fi castrat, dezamorsat, pentru a-i fi suprimată negativitatea, forţa de negaţie. În asta constă producţia capitalistă de mărfuri: dezamorsarea negativităţii nimicului prin pozitivarea lui, prin producerea lui ca nimicuri.


Preluare, simulare, dezamorsare a „revoluţionarităţii” prin „contra-revoluţionaritatea” capitalistă de mărfuri, „revoluţie permanentă” pe piaţă, de gadgeturi.


 Producţia de mărfuri, devenită producţie de gadgeturi, nu de resurse şi de unelte de existenţă, este, azi, contra-revoluţia continuă – fără revoluţie!


Blocarea dialecticii prin ante-punerea anti-tezei. A face teza, ca anti-teză, imposibilă.


Capitalismul e revoluţia. Capitalismul a trebuit să devină contra-revoluţionar (adică permanent „creativ”) tocmai pentru a dezamorsa negativitatea politică, pozitivând-o şi producând-o economic în fluxuri obligatoriu continue, fără întreruperi prin care negativitatea să se poată, natural, de la sine, reface, reveni la ea însăşi.


Aceasta este damnarea capitalismului actual: trebuie să producă continuu, să imagineze continuu ni­micul, pentru ca acesta să nu-l distrugă.
Să producă contra-crize care să facă imposibilă Criza.


Să nu mai vorbim de criză. Ceea ce trăim este o contra-criză economică, creată in vitro în mediul pur semiotic-virtual financiar, pe care politicul încearcă (şi, până una, alta, reuşeşte) s-o „paseze”, la fel ca orice marfă, societăţii: noi urmează să dăm corp, să corporealizăm, făcând-o să (se) facă istorie, o criză creată în laborator – ca un virus. Un virus pur electronic, pe care noi trebuie să-l „biologizăm”, căruia suntem mânaţi politic să-i dăm bios, viaţă, ajutându-l să devină pandemie.


Adevărata criză abia ar urma să fie imaginată.


Noi trebuie să imaginăm criza, împotriva contra-crizei-complot.


Cum însă, în ce sens?


Tocmai aici, esenţial şi inovator, mai e de gândit: „revoluţionare” a însuşi conceptului istoric (avortat) de revoluţie, capturat, confiscat, recodificat de către capitalism. Voi încerca să mai gândesc. Practic, nu e nimic special de făcut. Ca în cazul oricărei revoluţii, şi exact aşa cum face capitalismul actual cu noi, armele sunt situaţia, armele le creează adversarii, armele nu trebuie decât cucerite, luate, transferate, întoarse.
Răsturnare a falsei pozitivităţi (fără fundament) a mărfurilor care nu mai corespund decât unor nevoi create, inventate, redarea negativităţii prime, originare a nimicului, împotriva căreia, de la începuturi, luptă umanitatea, capitalismul însemnând, din acest punct de vedere, tocmai o astfel de luptă civilizatoare, de rezistenţă, împotriva nimicului originar şi pe fondul lui, devenită însă, inevitabil, complice, producătoare de nimic în replică capabil să se replice automat.


Luptând mereu mai „creativ” împotriva nihil-ului originar, capitalismul a ajuns să re-creeze, să-l producă.


Trăim într-o contra-revoluţie continuă (producţia de mărfuri şi extinderea ontologiei mărfurilor la toate domeniile vieţii), care face imposibil orice proiect revoluţionar.


Condiţiile s-au inversat, revoluţia este imposibilă în termenii ei istorici: criza lor împotriva crizei noastre sau contra-revoluţia continuă de piaţă fără revoluţie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul