Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Starea pacientului media

        Ana-Maria Nistor

Fişă întocmită în urma buletinului de analize din perioada 1-7 septembrie a.c. Starea pacientului - aceeaşi; aparent normală. Precizăm că acesta se află între grile, obosit după vacanţă, obosit la gândul că vine toamna. Obosit.


Cu toate acestea, prezintă un uşor entuziasm, îndeosebi la început de weekend şi uneori în prima parte a zilei. În acest interval orar, numit „matinal”, pacientul reface traseul de cu o zi înainte, mai pe scurt, dar nu pentru a accentua anumite întâmplări din ajun, nici pentru a le arăta dintr-o altă perspectivă, ci pentru a acoperi golul de conversaţie de la prima oră. De altfel, nevoia cronică de repetiţie este simptomul cel mai pregnant din ultima perioadă. În limbaj de specialitate, ea se mai cheamă şi reluare, înregistrare veche, arhivă sau conservă. Este remarcabilă dezinvoltura pacientului media atunci când aduce în prim-plan lucruri depăşite, banale sau, pur şi simplu, proaste. De dimineaţă până noaptea târziu, aproape în toate zilele săptămânii, timpul este umplut cu filme de serie B, C, D..., cu „reportaje la zi”, al căror grad de noutate a expirat demult, cu emisiuni de calitate îndoielnică. Sunt preferate reality-show-urile regizate amatoriceşte şi divertismentul fără sare şi fără piper, dar amar fără voie. Ca şi bolnavul de faţă: fără voie. Din nefericire, aceste manifestări numite de pacient „emisiuni de prime-time” seamănă atât de tare între ele, încât se pot confunda cu uşurinţă peri­oade, personaje, subiecte, posturi şi postúri. De aici, probabil, nevoia imperioasă de repetiţie până la epui­zare (care, se ştie, este mama clarităţii şi a învăţării). Chiar şi atunci când tabietul reluărilor este spart de o „ştire bombă”, de un „reportaj senzaţional”, pacientul nu se destabilizează. Va trece rapid noutatea apărută inopinat în şirul „lucrurilor de reluat” şi va acţiona în consecinţă.


Un alt simptom care, aparent, anulează efectele celui precedent este curiozitatea morbidă. Spun „aparent” pentru că nu face decât să întărească manifestarea primului. Pacientul pare că scormoneşte fără încetare prin realitatea împresurătoare în căutare de lucruri noi şi interesante, care să informeze şi să modeleze comportamente. De fapt, este o muncă de Sisif, care nu se abate de la aceeaşi traiectorie, căutând şi scoţând la iveală elemente dintr-o singură categorie. Ipostaze de viaţă privată, detalii intime, amănunte indecente sunt aliniate, combinate şi arătate cu mândrie. Deliciul descoperirii unui secret jenant, a dezvăluirii micii atrocităţi de familie, a unui hobby ciudat sau a comportamentului deviat nu sunt întrecute decât de dragostea pentru reluare.


Până aici, diagnosticul ar fi fost simplu. Dar nu ne putem grăbi, pentru că intervine un aspect important, care ne obligă să reconsiderăm starea generală a pacientului media. Trecerile bruşte de la bucurie la criză de nervi şi dramă cu accente de tragedie fac tabloul clinic mai dificil de interpretat. În mod curent, aceste manifestări schizoide necesită un tratament şoc, prescris de urgenţă şi de lungă durată. Aceasta în cazul în care reacţiile sunt conforme cu faptele petrecute. În cazul de faţă însă, lucrurile stau exact pe dos. Atunci când avem de-a face cu întâmplări dramatice, precum remanierea unor miniştri, impozitele crescânde, efectele crizei, proasta guvernare, pacientul ori are o bucurie răutăcioasă, ori transformă totul într-un vodevil. La orice oră, pe orice post, el stă şi face bancuri proaste. Cu accent pe „stă”, singura activitate fiind râsul, tot în reluare. În schimb, atunci când se iveşte un fapt banal, o întâmplare obişnuită cu oameni obişnuiţi, pacientul are tendinţa de a transforma totul într-o tragedie naţională (sau măcar o dramă), prezentată zile la rând, în serial. Exemplele abundă şi sunt la îndemâna oricui. Totuşi, pentru studiul celor interesaţi, amintim: euforia provocată de mărirea TVA şi tăierea salariiilor versus drama fără sfârşit - Mădălina Manole; sărăcie, case distruse de inundaţii versus cu cine se însoară burlacul Bote?; apocalipsă fiscală versus iubirea face farse cu Ion Dichiseanu în rol de viitor ginere.


Diagnosticul, în atare condiţii, e greu de stabilit. S-ar fi putut crede că pacientul suferă de sindromul Godot, întocmai ca şi colegul său de cameră - telespectatorul, care stă, râde sau plânge, dar speră; stă şi speră. Însă, aşa cum s-a putut observa, nu doar aşteptarea unui miracol venit de sus, de la centru, dinafară etc. este marca bolii pacientului media. Văicăreala cronică, apetenţa pentru morbid, salutul călduros al mahalalei, minciuna şi falsul sclipici îi agravează zilnic starea. Pacientul ar trebui să fie dus de urgenţă la o terapie intensivă cu poveşti, gramatică de V-VIII, cursuri de logică şi perfuzii cu etică. Din şase în şase ore, ar trebui măsurată temperatura generală şi mărită progresiv doza de antibiotice contra infecţiei cu prost gust. Seara, înainte de întreruperea programului, câte două linguri bune cu morală şi un ceai anticomercial. La nevoie, o rugăciune scurtă şi întrebarea: „Ce caut eu în viaţa mea?”. Răspunsurile, ca şi efectele tratamentului, apar în timp. Între timp, să trecem la grila de toamnă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul