Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fotbal de târlă

        Constantin Stan

În România te trec fiori reci şi dacă timp de o lună temperaturile nu scad sub 40 de grade la umbră: impozitele vin în valuri, ca vinul la petreceri, preşedintele se gratulează cu electoratul la miezul nopţii şi e gata să sară la botul „dobitocului” cu un dos de palmă, deşi e sărăcie mare, lumea dă buzna pe litoral ca să aibă de ce să înjure jegul şi algele care le terfelesc week-end-urile. La fotbal, veselia e şi mai mare. Dacă schimbarea antrenorilor după câteva etape este un fapt tradiţional - ca sarmalele de Crăciun -, anul ăsta s-a patentat ceva grozav: cumpărarea de echipe, jumătăţi de echipe şi, foarte rar, sferturi. Se ştie că un cioban adevărat nu cumpără niciodată o oaie sau câte o oaie. Uni­tatea de bază a oieritului este turma - o ai, o vinzi, o cumperi, eşti invidiat de moarte pentru ea şi, în balade, îţi pierzi chiar viaţa pentru o turmă.


Deo­camdată, nu voi spune despre cel la care vă gândiţi dumneavoastră. Nu, pentru că patentul transhumanţei în fotbal e al altora. Domnul Condescu, de exemplu, cumpără în vrac locuri în prima ligă. Pandurii domnului Condescu „nu retrogradează, nu retrogradează, nu retrogradează”, pentru că domnia sa cumpără loc după loc, cu echipe cu tot. În vara asta, a cumpărat Inter­naţional Curtea de Argeş. Nu ştim cu cât, dar ar fi interesant de ştiut pentru a putea face socoteli în privinţa pierderilor sau profitului domnului Condescu. Patron strângător, domnul Condescu pune, probabil, bani deoparte pe tot parcursul campionatului spre a avea pentru zilele negre când se trage linie şi ni se oferă un clasament valabil doar câteva zile - cine va retrograda este cu suspans. Pe orice loc s-ar clasa, Pandurii nu vor merge în B pentru că „te costă mai mult promovarea decât menţinerea în divizia A” (asta i se atribuia filozofului Jean Pădureanu care o practicase cu mult folos într-o vreme cu Gloria domniei sale). Un alt oier fruntaş este domnul Gheorghe Dinu („Vamă”). Deocamdată, dânsul nu face decât naveta Bucureşti (Giuleşti)-Braşov şi retur, mutând mioarele fotbalistice cu vagoanele de marfă. A plecat din Giuleşti cu 6-7, plus antrenorul, la Braşov, era musai să se întoarcă la stâna de iernat cu vreo şase-şapte. Cred că fotbaliştii pe care îi păstoreşte nici nu îşi pun probleme în privinţa eventualelor transferuri, îl întreabă pe preşedintele lor: „nea Dinule - sau „mister”, sau „don preşedinte”, sau chiar „don profesor” -, noi unde jucăm la anu’?” Las’că nici ciobănaşul de Timişoara căruia nu-i încape burta în chimir nu e de ici, de colo, livrând, e-adevărat, mai discret, la bucată, jumătăţi de turmă pe la Buzău, Galaţi sau Ghencea, după ce intrase în fotbal cumpărând oaia neagră a fotbalului românesc numită ea „Rocar” şi vopsind-o apoi cu tot felul de nume, spre a i se şterge căcărezele blaturilor care i se puneau în cârcă.


Există însă şi ciobani care vând. Nu o turmă, ci toată stâna. Iar pe locul ei vrea să planteze vile, vilişoare sau panseluţe. Mirosurile vor persista însă şi ar trebui să ajungă şi pe la diverse instituţii ale statului. Dumitru Bucşaru - căci despre el şi „Unirea” sa este vorba - ne-a fost băgat în faţă ca model de conducător, patron, şef etc. Omul dădea banii, nu se băga la echipă, nu se înghesuia în faţa jurnaliştilor cu declaraţii. Echipa sa era un model de succes: cu fotbalişti reciclaţi, veniţi liber de contract sau pe bani puţini, cu un antrenor tânăr şi ambiţios - Dan Petrescu - şi cu un preşedinte uns cu alifii împotriva râiei prin care se mai scălda - Mihai „Meme” Stoica, Unirea Urziceni a luat un titlu, apoi a venit pe locul al doilea, a fost în finala Cupei, a adunat 8 puncte în grupele Champions League. Dinspre Urziceni nu adia nici măcar un firicel de scandal, ba, atunci când presa a scris că echipa e în pragul desfiinţării, fostul arbitru Ion Crăciunescu a sărit de... pardon în sus şi s-a oferit avocat - din oficiu, plătit? - al cauzei Bucşaru. A venit la televiziunea unde până atunci comentase fanta de lumină după care se apreciază dacă a fost sau nu ofsaid, a tras presa de urechi, folosindu-se de documente din interiorul clubului şi trăgând concluzia că „Unirea” nu are nici un fel de probleme financiare, iar patronul nu are nici un gând să o desfiinţeze. Câtă apă trebuie să curgă pe Ialomiţa pentru a-i putea şterge penibilitatea lui Crăciunescu nu avem de unde şti. Ştim că, după aşa ceva, un om de bun-simţ ar dispărea vreme îndelungată, iar televiziunile nu ar mai trebui să-l întrebe nici măcar cum se numeşte, pentru că s-ar putea să mintă.


Bucşaru nu numai că a livrat unui oier mai priceput jumătate de echipă, dar le-a dat liber şi tutu­ror celorlalţi. Dragomir zice că, legal, după regulamente, nu are ce să-i facă. Ştiam că există un paragraf, un articol pe-acolo prin regulamente care sancţionează desconsiderarea competiţiei. Or, ce se va întâmpla la meciul Unirii cu Steaua asta se cheamă, de îndată ce bagi pe teren jucători din divizia B, sfidezi competiţia, o arunci în derizoriu, făcând formal act de prezenţă.


Când revista e în tipar se dispută al doilea joc al Naţionalei în campania de calificări, la Minsk cu Belarus. După un joc catastrofal, un rezultat catastrofal cu Albania: 1-1. O înfrângere cu bieloruşii sau chiar numai un rezultat de egalitate ne scoate din cărţile calificării şi ne trimite direct în lupta pentru ultimul loc din grupă. Aşa cum am prevăzut încă de la tragerea la sorţi a grupelor. Pe larg însă despre Naţionala noastră în numărul viitor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul