Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Gustul unic al neconvenţionalului

        Iolanda Malamen

Nu se putea ca memoria bucureşteană artistică a acestei veri, chiar dacă un oarecare relāche al vacanţei s-a făcut simţit īn mod firesc, să nu reţină cīteva dintre evenimentele vizuale de prim rang. Unul dintre acestea a fost Expoziţia Anuală a ,,Ziarului Neconvenţional“, ediţia 2010 (2-11 august) de la Galeria Galateca. După cum se poate vedea chiar din titlu, ea a urmat unei serii (īncepute acum patru ani), neviciată īn timp de inconsecvenţe statutare autoimpuse şi de risipiri mărunte. Expoziţiile de grup fiind destul de rare la noi, solidarizarea fiind şi ea fragilă, publicul avizat poate să-şi reformuleze unele reticenţe vizavi de exprimările incomode şi mai poate, de asemenea, să facă distincţia īntre valoare şi ceea ce este factice. Şi cum arta romānească nu neagă īn chip vehement dialogul şi nu este retractilă atunci cīnd i se oferă terenul de-a fi volubilă, trebuie să privim cu atenţie şi cīt mai na­tural eliberările de energii valorice, aducīnd sub privirile noastre spectaculoase intenţii şi clamări structurale de limbaj.  


Aparenţa de cerc cumva elitist, necomunicativ, suficient sieşi, ce adună īn fiecare an pīnă la 20 de artişti de cele mai diverse vīrste, este falsă, ea fiind contrazisă de īnsăşi prezenţa criticului Pavel Şuşară, cel care vorbeşte de fiecare dată la vernisaj, īn termeni elogioşi, despre necesitatea manifestă şi ineditul gestului.


Din păcate, cele nouă zile de expunere nu sunt suficiente pentru a mări numărul privitorilor, dar asta este o discuţie care ţine de structura organizatorică a spaţiului şi de planificările de cele mai multe ori haotice ale multora dintre expoziţiile interesante din Bucureştiul nostru.
Cu nişte excepţii care aderă pe parcusul anilor, artiştii ,,veterani“ care expun de fiecare dată sunt cam aceiaşi, dar, după cīte ştiu, lista nu este perfect īnchisă şi ea dă posibilitatea unor noi afilieri. Īn acest august, artiştii care au expus au fost următorii: Alexandru Chira, Marin Gherasim, Horea Paştina, Alma Redlinger, Nicolae Badiu, Mircea Barzuca, Handy Biermann, Mircea Bochiş, Da­niela Chirion, Radu Comşa, Constantin Diţoiu, Letiţia Gaba, Amelia Gherasim, Mirela Hagiu, Nicolae Macovei, Floarea Peia, Liviu Staicoviciu, Lucian Ţăran.


Continuitatea proiectului, īntr-o īnsoţire evident asimilatoare de soluţii, al căror  metabolism dirijează ima­gi­narul dincolo de evenimentul solitar, distribuie fast ener­giile construindu-se īn repetabile armonizări. Din punctul de vedere al amănuntului ca răsplată la īnţelegerea freamătului gregar şi al evoluţiei recuperator-narative, ceea ce convinge īn primul rīnd este fondul discursului plastic, construit pe ascensiuni personale şi luminişuri ideatice, popasuri esenţiale pentru adecvarea la retorica globală. Īn fond, ce este această desfăşurare de forţe, dacă nu o interesantă dezvăluire a confruntărilor cu sine, fiecare dintre cei prezenţi pe simeze oferindu-şi  popasul, calea şi convingerile īntru figurarea a tot ce izbucneşte din senzorial şi cerebral. De parcă un arhitect a īmpărţit şi a despărţit, īmbinīndu-le iar, elementele abstracte cu cele precis figurate, īntr-o ordine şi consensualitate care se impun.  Aparenţa de locuire a spaţiului (mereu acelaşi, Galeria Dilemateca) face parte şi ea din această  manifestă voluptate a arhetipalului. Ceea ce vrea să demonstreze un asemenea act comun, repetitiv, este că feţele imaginarului conţin o realitate care se numeşte vindecare după contemplare, artistul īntrupīnd mărturisirile şi descoperind izbīnzile sau neliniştile prin impulsivităţi ţesute cu meşteşugul rigorii şi cu viziunea unui pelerin.


Nevoia de ordine a lui Alexandru Chira se vede īn ansamblul pictural organic, concentrată pe elemente ce se susţin la nivelul logosului, cu o forţă exprimată  intens, chiar dacă legăturile par destructurate. Gradarea emoţională este esenţială īn discernămīntul vizavi de argumentele realului. Alma Redlinger a readus cu cele două picturi un episod din pleiada ei de orchestranţi realizaţi asemenea scrijelirilor rupestre şi cu īntretăieri geometrizante de tuşe.  Interesante lucrările Ameliei Gherasim, peisaje care exprimă o stare a urgenţelor narative şi a pulsiunilor cromatice. Un Constantin Diţoiu ceva mai tenebros-sangvin īn acest 2010, dar la fel de introspect cu calităţile dramatice ale limbajului. O Daniela Chirion care şi de data asta s-a reinventat benefic prin copilărirea obiectuală, oferind privitorului o graţioasă bicicletă... Două admirabile peisaje de Horea Paştina care ,,neliniştesc“ magic prin īnsăşi liniştirea frămīntată pe care o degajă, cu o paloare cromatică tainică, şoptite parcă de Dumnezeu ca să īmbuneze eternitatea. Marin Gherasim, īn cele trei lucrări, s-a dovedit acelaşi calm profet īmpăciuitor al contrariilor,  cu o retorică ce secţionează şi disciplinează realul şi arhetipalul.


Nicolae Macovei a surprins cu brio, prin jocurile de semne şi sclipiri īn tehnicile calculatorului, vitalitatea unei lumi explodīnd de mişcare. Peisajele lui Marian Dobre, Mircea Bochiş şi Mirela Hagiu, interludii odihnitoare, cu o identitate plină de prospeţime, Letiţia Gaba şi Handy Biermann au adus o grafică saturată de angoase şi bine pusă īn pagină. Interesante lucrările lui Liviu Stoicoviciu, o ţesătură de reliefuri şi unde cromatice, o īngăduire a unei lumi labirintice, plăsmuită din austerităţi, dar şi din calme plăceri. O lucrare cu accente ironice a expus Radu Comşa, aducīnd īn discuţie darurile derizorii şi iluziile pe care omul modern şi le face. Nicolae Badiu a imaginat mai multe secţiuni ale unui peisaj nonfigurativ, bine structurat cromatic. L-am lăsat īnadins la urmă pe pictorul Mircea Barzuca, care mi s-a părut a fi de data asta cu un pas īnainte faţă de inovările proprii anterioare, explorīnd cu graţie, sprinten şi dezinhibat, fără aroganţă tranşantă, valorile acelui obiect familiar, şi familial, farfuria, moş­tenită deseori din generaţie īn generaţie. Delicată, īmpo­vărată pīnă la saţiu cu cele mai neaşteptate şi sugestive desene, ea ţine de istoria omenirii, şi e legată intim de gesturile şi de gusturile noastre. De altfel, un craniu era lipit de una din ele, ca un fel de blazon etern antropologic.  Mai are, oare, omenirea răbdarea să o admire, şi să şi-o dorească īn imensitatea de obiecte de-o zi care ne-au invadat viaţa? Fireşte, mai sunt şi alte chei cu care poate fi deschis mesajul lui Mircea Barzuca, dar ne oprim aici, salutīnd fără rezerve această expoziţie care, de cīţiva ani, stīrneşte comentarii admirative. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul