Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Pe post de POST-comunism avem post-COMUNISM

        Bogdan Ghiu

(pe Facebook, în timp real, despre Raportul Comisiei Europene)

Nu din narcisism reproduc (cu minime intervenţii) „forumul” de mai jos. Ci pentru a mă convinge, o dată în plus (pe mine însumi în primul rând), cum ar trebui folosite gadgeturile şi emanaţiile revoluţiilor tehnologice: în mod adecvat revoluţionar, politic revoluţionar. Altfel spus, Facebook (de exemplu, în cazul de faţă) nu doar ca loc de distracţie, dragare şi dating, ci de schimb şi de punere în comun de resurse, de unelte de înţelegere şi de acţiune, în primul rând mentală, conceptuală, asupra realităţii imediate, de discuţii, de creaţie cu adevărat colectivă, ad hoc, precar, deschis colectivă de idei.


Mai e mult până departe, dar nu depinde decât de noi. Multe astfel de „forumuri” spontane aş mai putea reproduce. Unul, la fel de recent, şi cu aceiaşi protagonişti, despre China, de pildă. Mă opresc însă la cel mai de actualitate: recentul Raport al Comisiei Europene despre justiţia din România şi la imediat previzibilele, penibilele reacţii de respingere viril-feciorelnică ale unei puteri tot mai izolat-delirante care s-a obişnuit să nu răspundă, suveran, la nicio întrebare, să nu fie deranjată de nimeni, să diabolizeze neîncetat presa, crezându-se singură pe lume, autoritate supremă. Nu e. Om fi fost noi băgaţi în seamă (citeşte: în UE) în primul rând pentru capacităţile noastre de piaţă şi de economie gri-neagră, dar e criză şi legea, vai, trebuie respectată. Conducătorii noştri par treziţi din somn, din­ beţie. Reacţia lor inadecvată nu dovedeşte decât ieşirea lor din istorie, plasarea într-o istorie paralelă, total defazată dar perfect „organică”, în „eternitatea locală” a micii satrapii de provincie.


Îi mulţumesc domnului Andrei Velea, pe care nu-l cunosc personal, pentru intervenţiile, corecţiile şi comentariile sale întotdeauna la obiect, întotdeauna excelent documentate, greu, adesea, de combătut, tocmai de aceea provocatoare, stimulative. Sper că nu-mi va lua în nume de rău reproducerea, fără acord prealabil, a discuţiei de mai jos, deja publică, de altfel, pe net.


În loc de moto, lecturi de plajă, imaginea cronică, cultă a României: „M-am născut în România, domnule, unde te învaţă de la naştere că trebuie să te-aştepţi să te calce poliţia\" (Kurt Vonnegut, „Sala oglinzilor“, Zâmbiţi, vă rog!, Univers, 2010, p. 149).



1
Bogdan Ghiu: Abia aştept să fim daţi afară din UE. Primii şi singurii! Toată lumea s-ar bucura. În primul rând, noi.
Cum să permită ei, TOŢI, să fie confiscate averile nejustificate, când ştiu că oricând pot fi judecaţi de către adversarii politici, când vin la putere...



Vreau şi eu să aflu de o mare avere privată, românesc-capitalistă, care să nu fi fost făcută în legătură cu statul, prin privatizare frauduloasă urmată sau nu de licitaţii trucate? Ce socialişti sunt capitaliştii ăştia în vorbe, de toate averile sunt făcute cu statul!...
Ce-ar fi făcut „capitalismul românesc” fără stat şi fără statul comunist? Corupţie fără corupţi, adică, invers, capitalişti fără capitalism, asta avem.


Macro-sistemic, e nevoie de corupţia noastră, dar nu în penibile vremuri de penurie.
Eu abia aştept replicile tari, „demne”, glumiţele „patriotice” la adresa UE. Culmea e că ce spune UE spunea şi presa. Ai dracu\' moguli, dacă au de ce să se agaţe!


2
B.G.: „Reforma statului”, „modernizarea statului” (Băsescu)? Da: prin desfiinţare.
Andrei Velea: Eu ştiu oponenţi înfocaţi ai lui Băsescu care ar desfiinţa mâine statul. Cred că zilele astea anarhia e pur şi simplu un reflex apolitic.


B.G.: Cum să vrea cineva în România desfiinţarea statului când acesta este principalul filtru de spălare, singurul ocol, singura mediaţie ocultantă, onorabilizantă de realizare legalizată a averilor personale pe fond de economie de piaţă lipsă, minusculă? Ăsta e adevăratul post-comunism, termen în care jumătatea a doua trebuie subliniată.


A.V.: Din păcate, practic, asta se constată, nu pot nega, asemenea „manevre“ s-au desfăşurat din plin. Şi cred că într-un fel sunt inerente democraţiei. Îmi spunea cineva din Franţa: şi la noi se mai fură, dar la voi corupţia e generalizată... Nu văd nicio desfiinţare a statului la Băsescu, văd, în schimb, o justiţie care nu îşi face treaba şi nu-mi imaginez cum poate fi „pusă pe roate“.


B.G.: Tocmai relativitatea şi imperfecţiunile, precaritatea democraţiei IMPUN perfectibilitatea ei infinită (cum spunea un maestru). De exemplu, depla­sarea esenţei procedurale a democraţiei de la momentul („orgasmul”) electoral, la care a fost redusă, la supravegherea şi controlul extinse, multi-specifice, ale exercitării mandatelor: ce se întâmplă în „cutia neagră” dintre două alegeri.


A.V.: DA! Sunt absolut de acord cu dumneavoastră aici şi cred că tocmai asta e o cheie a democraţiei: este perfectibilă, nu perfectă. Calea pe care aţi indicat-o este cea corectă: exercitarea mandatului, nu morţiş momentul electoral, care e din ce în ce mai furat. Momentele electorale sunt doar momente de tip marketing, care nu mai vorbesc despre produs.


B.G.: Deplasare de accent care ar duce, prin retroacţie, la altfel de partide, la altfel de candidaţi.


Un alt eveniment (teoretico-politic) important, constatat şi analizat recent: oamenii, colectivele sociale ad hoc nu vor să mai preia puterea politică, ci s-o controleze şi s-o documenteze din perspectiva unor puteri specifice. Lărgirea democraţiei, deci democratizarea democraţiei, vine şi din multiplicarea specifică a tipurilor de puteri de control, din explozia monolitismului tipologiei puterii.


A.V.: Cred că omul de rând de azi, din România, nu are înţelegere faţă de politică. E dezgustat de cum Statul comunist a confiscat istoria, politica era una de înregimentare într-un partid odios. Apoi a venit bălăcăreala post-decembristă (post-COMUNISTĂ) în care politica s-a confundat cu arta de a vinde iluzii şi a desfăşura activităţi ilegale. La nivelul românului de rând nu există politică, nu există o minimă viziune şi înţelegere pentru acest gen de activitate, iar asta e de rău.


B.G.: Perfect de acord. Dar iată o schiţă de posibilă soluţie. Să nu mai vorbim în numele altora, să nu ne mai arogăm statutul de purtători de cuvânt, ci să pro­vocăm fizic gândirea, reacţia, să legăm firele, să refa­cem conexiunile interne stimul-reacţie ale individului însuşi, să-l ajutăm să se „repare” şi să funcţioneze corect: www.piranesia.net/baudelaire/spleen/49assommons.html (link spre poemul în proză Să-i ucidem pe săraci!, al lui Baudelaire).


B.G.: Ne întoarcem, vai, de unde am plecat (într-o discuţie anterioară, de fapt, aproape paralelă; n.m., B.G.), la moartea de facto a statelor, deci la necesitatea redefinirii lor. Dacă tot mai există doar juridic, atunci juridic (judiciar) să le folosim!


A.V.: Juridic din ce în ce mai puţin... Deja există Curte Internaţională de Justiţie, se vorbeşte de o Constituţie Europeană etc. Anumite legi ţi le contra­zice UE, altele le dai la presiunea ei. Cred că mai degrabă state culturale...


B.G.: Districte...
Păi atunci chiar – fără glumă – nu este nevoie decât de un Minister al Turismului, iar deţinătorul acestui portofoliu e un prim-ministru de facto!... Repet: fără nicio glumă.


Şi, la fel de normal, preşedintele, într-un astfel de stat, e mai mult un primar (un primar general, un general)...


A.V.: Cum propunea Aldous Huxley în Reîntoar­cerea în minunata lume nouă... Mici regiuni autonome, fiecare cu economia şi cultura ei, fără graniţe sau armată.


B.G.: Începe Huxley să-şi ia revanşa în „războiul” lui, deja „peste mode şi timp”, cu Orwell... (Orwell a combătut „paranteza” comunistă, în timp ce Huxley a descris, descrie încă „eternitatea” capitalistă, deci inclusiv comunismul, simplă copie rivală: capitalismul, adică „burghezocraţia” inevitabilă inclusiv în comunism).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul