Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Jurnalul lui Vasile Motrescu (3)

        Sorin Lavric

Cīnd o vitalitate chinuită ia forma īnsemnărilor zilnice, şansa ca jurnalul să fie o ranchiunoasă consemnare a lipsurilor īndurate creşte proporţional cu absenţa unei perspective asupra vieţii. Cīnd n-ai un sens, afundarea īn sordid devine scop īn sine, caz īn care zelul meschin de a ţine evidenţa mizeriilor se preschimbă īn principala sursă a voluptăţii de sine. Şi tot aici e de găsit şi cauza abrutizării ulterioare: un om se īnrăieşte prin suferinţă numai dacă nu-şi poate aşeza durerile īn orizontul unui ideal. Cīnd īnsă idealul apare, sensul lui ascendent face ca chinurile să īntruchipeze treptele unei scări care īl saltă pe protagonist peste condiţia nenorocirii.


De aceea, unicitatea jurnalului lui Vasile Motrescu vine din tensiunea pe care o dă atrocitatea unei vieţi care se petrece īn orizontul unei cauze asumate integral. Cauza are rădăcină creştină şi naţională: refuzul de a fi serv sub regimul comunist şi hotărīrea de a nu-şi lepăda credinţa creştină. Dacă un cioban şi-ar nota zilnic peripeţiile de pe munte, descriind cu precizie ce a mīncat, cīnd a plouat, unde a găsit o urmă de cizmă, īn ce tăpşan s-a auzit un foc de armă şi de cīte ori l-a durut capul, toate aceste detalii ar alcătui un jurnal de valoare nulă tocmai din cauza lipsei unui ideal īn numele căruia zilele să capete o coerenţă. Dar, dacă acelaşi cioban şi-ar judeca traiul sub unghiul credinţei īn Hristos şi sub bolta luptei īmpotriva comunismului, atunci ar īncepe să semene cu Motrescu. Ceea ce īnseamnă că un jurnal īn care autorul se preocupă īndeosebi de sine, fără a avea drept reazem un tiv spiritual care să-l salte peste pragul tern al realităţii, un astfel de jurnal e condamnat la īngustime histrionică şi la egoism livresc. De aceea, eroul se naşte la īntretăierea unui ideal colectiv cu un destin care se frīnge tocmai din cauza īntīlnirii cu idealul. Fără ideal viaţa ar fi plată, mediocră şi foarte voluptuoasă, ca o curgere plăcută şi comodă care nu duce nicăieri, dar cu ideal viaţa ar fi un zig-zag aspru şi dens, a cărui frīngere e prefigurată īn chiar natura cau­zei alese. Cīnd alegi trei spectre ideale – Hristos, libertatea şi ţara –, deznodămīntul vieţii tale e īnscris īn ele, moartea īmprumutīnd ceva din nebunia lor frumoasă. De aceea, deşi duce o viaţă de cīine, Motrescu are o iremediabilă nobleţe spirituală.


Dacă Ahile şi-ar fi ţinut un jurnal īn care şi-ar fi notat faptele de arme, impresia īnsemnărilor ar fi fost dată nu de etalarea vitejiilor săvīrşite, care sīnt īndeobşte cu totul inexpresive sub unghi spiritual, ci de felul īn care ar fi putut să descrie trecerea de la condiţiile austere ale vieţii la īnălţimea unor gesturi eroice. Saltul de la cenuşiul prozaic la elanul epopeic e virtutea după care se recunoaşte stofa unui erou. Motrescu e un erou cras (adică pur īn motivaţia luptei sale), care trăieşte la nivelul esenţelor metafizice. Īn plan concret, viaţa lui e o traumă necurmată: toată ziua umblă pentru a căuta hrană sau pentru a preīntīmpina eventualele īncercuiri din partea trupelor de Securitate. Suferă de foame permanent, e bolnav de stomac, odată face păduchi, are sincope lipotimice şi, atunci cīnd se īndepărtează prea mult de adăpostul lui, doarme pe unde apucă: īntr-o peşteră, sub un brad sau īntr-o căpiţă de fīn. Acuză mereu oboseala şi sindromul singurătăţii: tīnjeşte după prezenţa umană şi nu are parte de ea decīt arareori. E un anahoret luptător care nu se desparte niciodată de puşcă, de Biblie şi de jurnalul lui. Nu-şi scoate opincile din picioare cu lunile (partizanii nu purtau bocanci sau cizme din precauţia de a nu face zgomot, preferīnd īn schimb mocasinii din piele de mistreţ), dar zilnic se roagă lui Dumnezeu, repetīndu-şi mereu idealul pentru care şi-a lăsat soţia şi copiii şi a plecat īn munţi: „Eu, partizan Vasile Motrescu, sunt executorul testamentului lui Ştefan Vodă, iar dacă duşmanul vostru vă va strīmtora prin ruşinoase īnchinări, atunci mai bine treceţi prin paloşul lui decīt să fiţi privitorii īmpilării şi ticăloşirii ţării voastre“ (p. 45). Cuvintele acestea le scrie īn trei locuri, ca pe un refren cu rost de incantaţie īncurajatoare, apoi, după scurta răbufnire patetică, revine pe pămīnt: „Īn fundul pīrīului Drăguşinului, mergīnd pe cărarea grofului, am īmpuşcat un ţap, am venit cu carnea pe stīnga pīrīului Drăguşin, am trecut pīrīul şi mă sui spre colibă“.


Ar fi un semn de obtuzitate să-i imputăm lui Motrescu stīngăciile lexicale sau sărăcia sintactică. Motrescu n-are noţiunea operei literare şi cu atīt mai puţin ambiţia scrisului. Nu scrie ca să se afirme pentru simplul fapt că ştie că e deja „afirmat“ prin legenda pe care localnicii, bīrfindu-l, repudiindu-l sau, dimpotrivă, ajutīndu-l, au ţesut-o īn jurul lui. „Totul se prezintă bine prin faptul că sunt iarăşi fugit īn pădure. Creşte moralul şi starea de spirit a locuitorilor din H [orodnic] şi īmprejurimi“ (p. 65).


Motrescu are fler sufletesc, dar nu are nuanţă expresivă, fiind rudimentar īn litere, dar adīnc īn intuiţie. Este un caz tipic de om rafinat, dar lipsit de subtilitate (īn măsura īn care rafinarea cere accesul la esenţe, iar subtilitatea, virtuozitatea nuanţei). Psihologic, are o directeţe fără tente analitice, dar are simţirea patetică a omului dintr-o bucată. (Se pare că eroii nu se pot alege decīt din rīndul naturilor din această categorie.) Şi totuşi, Motrescu a fost un om de o uimitoare putere de disimulare, dovadă arta cu care a putut intra īn rolul unui agent al Securităţii (īntr-un grup de patru agenţi), trimis īn 1951 īn Munţii Făgăraşului pentru a se infiltra īn grupul lui Gavrilă-Ogoranu şi a-i lichida pe partizanii acestuia. Īn realitate, a dejucat īn ultima clipă planul Securităţii, divulgīndu-i lui Ogoranu identitatea agenţilor. Agenţii au fost īmpuşcaţi, iar Motrescu s-a īntors la Securitate, după ce, dezbrăcīndu-se şi lovindu-se repetat de stīnci, s-a rănit pentru a simula o maltratare din partea partizanilor lui Ion Gavrilă. Īn faţa securiştilor a declarat că, după ce l-au bătut, partizanii l-au lăsat liber spre a le transmite comuniştilor că asemenea tertipuri nu pot avea cīştig īn faţa luptătorilor din Făgăraş. Organele de Securitate l-au crezut şi l-au īntors īn locurile natale, spre a anihila prin acelaşi vicleşug grupul lui Gavril Vatamaniuc. Motrescu a consimţit, a plecat īn munţi şi dus a fost, aliindu-se cu grupul de la Suceviţa. Nu va mai da ochii cu Securitatea decīt īn 1958, cīnd va fi prins şi executat. Jurnalul surprinde chiar anii īn care Motrescu, alături de grupul lui Vatamaniuc, acţionează īn munţii din jurul Marginei, Voievodesei şi Suceviţei. Ion Gavrilă-Ogoranu, īn Brazii se frīng, dar nu se īndoaie, īl descrie pe Motrescu astfel: „Era de o inteligenţă sclipitoare, folosea o limbă aleasă, avea un bagaj de cunoştinţe bogat īn toate domeniile. Īn condiţiile īn care el spunea că e ţăran, tocmai aceste calităţi ne dădeau de gīndit. Avea şi un scris de intelectual“ (vol. I, p. 211). Ion Gavrilă nu greşeşte decīt īntr-un singur loc: Motrescu nu are scris de intelectual şi tocmai asta īl salvează, jurnalul său fiind, īn concizia aspră a limbii sale, un īnfiorător document. Lipsa de smalţ cultural face ca rīndurile lui Motrescu să aibă ceva iremediabil esenţial şi necontrafăcut. Esenţele, cīnd sunt pure, sunt tari şi toxice, de aceea, īn natură sau īn farmacie le găsim amestecate cu excipienţi. La Motrescu esenţa omului nu e alterată de ingrediente de dozaj sau de prudenţă, de aceea scrisul lui e tare fără a fi toxic, jurnalul dīndu-ţi, la propriu, fiori. Īn schimb, scoase din īmprejurările inimaginabile īn care au fost scrise, convingerile lui Motrescu, ajunse la urechile noastre bătătorite de cinism, sună a patetism desuet: „Pentru a te numi partizan trebuie să te lipseşte de toate, trebuie să renunţi la viaţă şi să o pui īn slujba neamului, pentru cucerirea libertăţii poporului romān“ (p. 46). O tempora, o mores… Ce oameni au respirat pe aici.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul