Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fiinţarea īnotătoare şi speranţa călăreaţă pe cai de vis

        Horia Gārbea

Ofelia Prodan, Īn trei zile lumea va fi devorată,
Editura Paralela 45, poezie


Ofelia Prodan este tipul de poet cu care se poate sta de vorbă, chiar cu plăcere. Este o persoană serioasă şi lipsită de aroganţa pe care o au sau doar o afişează poeţii tineri cīnd discută cu şi despre „expiraţii” care i-au precedat. Desigur că ea are, ca orice poet, o obsesie a poeziei şi o solidă īncredere īn scrisul ei. Această īncredere o duce la lucruri bune, ca şi la rele. Volumul recent, al patrulea, dacă nu greşesc, are un titlu incitant,  puternic şi ameninţător: Īn trei zile lumea va fi devorată, dacă... Ei, desigur - īncerc eu o interpretare poate abuzivă - dacă biata lume nu-şi va deschide porţile triumfal la primul ciocănit al poeziei (al poeziei Ofeliei Prodan mai ales). Īnsă, cum ştim, de la Minulescu „poarta a rămas īnchisă, la glasul artei viitoare”. „Era prin anul una mie şi nouă sute opt, īmi pare”, dar mare lucru nu s-a schimbat de-atunci. Interiorul volumului e mai puţin belicos decīt titlul. El cuprinde patru cicluri de poeme „cu personaje”, dintre care primul (Poemele unui cărăbuş bătrīn) cuprinde texte care, prin dispunere, dimensiune şi narativitate, se apropie de proză. Īn celelalte trei secţiuni, epicul e mai fracturat, apar mai multe metafore, dar se păstrează ceva din spiritul prozei. Primele secvenţe, mai ales, sīnt mici parabole amintind de unele dintre poemele lui Cristian Popescu, de unele texte ale Norei Iuga şi, mai īncoace, de Simona Popescu, Diana Manole şi Saviana Stănescu. Faţă de cei amintiţi, lipseşte ironia şi lipsesc unele efecte comice. Desigur, şi sensurile sīnt altele, iar īn ciclurile Savelciuc, Noul Mesia (un nebun, Răpan, care se crede Mesia – nicio legătură cu simpaticul poet omonim) şi Maşa, apar personaje urmuziene („infraumane”, le numeşte inspirat Paul Cernat), ducīnd cu gīndul la Urmuz. dar fără strop din ghiduşia acelora. Siguranţa de sine şi o anumită īncrīncenare īn practicarea poeziei o fac pe Ofelia Prodan să izbutească unele scenarizări, dar tot ele o fac, atunci cīnd s-ar simţi nevoia unei deschideri prin detaşare ludică, să rămīnă la nivelul unor compuneri neutre, inerte chimic īn raport cu cititorul. Maşa. de pildă, creatura monstruoasă care va devora lumea īn trei zile dacă nu i se dă mīncare (şi dacă i se dă e tot una, căci i se oferă tot fragmente ale lumii), s-ar cuveni poate descrisă uneori fără continua gravitate a poetei. Dar mai ales īn prima parte a cărţii se simte nevoia unei schimbări a registrului „narativ” şi o finalitate unor „īntīmplări” care rămīn nişte scenarii suprarealiste blocate īn ele īnsele. Aşa e povestea lui Fiodor care stă toată ziua, toată viaţa īn pat. Īntr-o zi, patul se ridică cu el cu tot şi izbeşte pereţii īnfricoşīndu-l. La fel Behemot, nume diabolic, apare şi dispare dintr-un oraş fără a cere nimic, lăsīndu-şi doar cizmele īn mijlocul străzii. Sensul rămīne obscur, povestirea e plată. Aşa cum spuneam, īncrederea īn arta sa, care dă vigoare şi plasticitate textelor īn care Ofelia Prodan a găsit ideea de speculat şi poate construi coerent, este neprielnică altor părţi, unde autoarea clădeşte la fel, dar nu mai are de speculat niciun īnţeles important. Bilanţul final este unul pozitiv īnsă, desigur, modalitatea pe care se īntemeiază volumul nu mai poate fi utilizată īn continuare, īn noi texte, fără inovaţii semnificative.  


Florin Mitel, Vin După tine Balaure sau Teoria Alienarii,
Editura Semne


Degradarea culturală evidentă este vizibilă şi prin publicarea, fără un minim de responsabilitate, a unor asemenea producţii sinistre ale unor indivizi lipsiţi nu numai de talent dar şi de un minim respect faţă de public. Desigur, cele cīteva zeci de exemplare, de cīte 48 de pagini, dintre care ultimele două sīnt albe pentru a completa coala pe care le poate publica un asemnea „poet”, nu reprezintă o sursă prea serioasă de poluare pentru că nu pot avea nici difuzare, nici impact. Totuşi, este impardonabil să laşi asemenea maculatură să poarte copertă, ISBN şi CIP, ca o carte adevărată. Īn afară de lipsa virgulei din titlu, ceea ce lipseşte volumului sīnt... semnele diacritice. Stupefiant, dar adevărat! O editură cu producţie mare şi o anumită notorietate (cunoscută, ce-i drept, pentru că publică pe banii autorilor orice, dar avīnd anumite pretenţii, pentru că a tipărit şi cărţi adevărate) a ajuns să-şi pună sigla deasupra unui volum īn care textele sīnt lipsite de aceste semne ce definesc limba romānă. Culmea: nu toate poemele sīnt fără diacritice. Cum a avut chef autorul. Că de redactare nu poate fi vorba. Ce mai are volumul? O sumedenie de greşeli de ortografie pentru care un elev de clasa a patra ar trebui să rămīnă repetent şi o totală lipsă nu de har poetic, acesta iese din discuţie, ci de minimală coerenţă. Redau un fragment cu toată lipsa lui de sens, de diacritice şi cu greşelile de punctuaţie originale: „Undeva īn lumea asta,/ Se nastea din mit speranta./ Si pleca pe cai de vis,/ Erea (sic!) cutezanta.../ Se lovea de nemiloasa/ Umbra a tacerii/ O pasea (sic!) cu napasare/ Venea cutezanta”. La final, mai apare un „Erea” ca să nu avem niciun dubiu despre cunoştinţele de gramatică ale „poetului”. Īncă patru versuri care să ne convingă de faptul că, inclusiv īn lumea editorială, totul e posibil şi nu mai există pic de ruşine: „Nascuta din nevoia multimilor/ De a se lasa seduse/ Pe treapta de putere/ Administratia ajunse”.
Autorul e un analfabet sărac cu duhul. Dar, pe seama lui şi a altora ca el, editorul (binecunoscut şi al cărui nume nici nu vreau să-l scriu) a dobīndit averi considerabile tipărind asemenea pachete de agramatisme ordinare īnzestrate triumfal cu copertă color, CIP, ISBN.



Cornel Ungureanu, Şantier 2. Un itinerar īn căutarea lui Mircea Eliade,
Editura Cartea Romānească, eseu, istorie literară


India mea este personalitatea lui Mircea Eliade, afirmă Cornel Ungureanu īn primele pagini ale volumului Şantier 2. Un itinerar īn căutarea lui Mircea Eliade (Cartea Romānească). Cunoscutul autor al Istoriei secrete a literaturii romāne a īnceput această carte, mai exact această căutare, īn anul 1968. Din cuprinsul volumului aflăm tot felul de lucruri, dar nu numai despre Mircea Eliade sīnt fragmente de istorie (literară) reconstituită de Cornel Ungureanu, dar şi, mai ales, trăită de el īnsuşi. Nici nu mai ştim şi, oricum, nu prea mai contează la un moment dat că el īl caută pe Mircea Eliade, sau că vrea să reconstituie acea căutare. Cornel Ungureanu se caută pe sine, se reconstituie pe sine căutīnd „ceva” care este, desigur, duhul literaturii şi al istoriei ei. Volumul este unul memorialistic, cu timpii „acţiunii” jucaţi foarte vioi. Apar şi multe personaje, numeroase dintre ele sīnt scriitori contemporani, majoritatea dispăruţi (Ioan Flora, Zigu Ornea, Geo Bogza şi alţii). Putem vorbi de personaje, pentru că avem īn faţă un fel de roman autobiografic, am pierde multă vreme īncercīnd inutil să situăm īn speciile canonice această carte care trăieşte prin două resurse majore: informaţia culeasă īn patru decenii de autor şi talentul lui de povestitor, cu care reconstituie mediul uman şi intelectual al lui Eliade, dar şi pe cel īn care se desfăşoară căutările proprii. Cornel Ungureanu ne oferă un volum dezordonat, ca un veritabil şantier īn lucru, dar plin de date interesante şi, mai ales, fermecător scriptural.


Mădălina Florea, Poeme cu supravieţuitor -
Poems with Survivor, RAWEXCOMS, poezie


Mădălina Florea este anglist şi turcolog, s-a stabilit la Amsterdam, unde lucrează ca profesoară. Scrie poezii īn limba natală şi le traduce īn engleză. Volumul, care o are ca redactor şi suporter, printr-un text de copertă, pe Passionaria Stoicescu, este unul corect şi onorabil. Unele texte sīnt confesiuni perfect transparente care au un lirism aproape involuntar: „Tīnjesc să am copilul meu/ din sāngele meu/ din pāntecul meu/ semănānd cu ai mei/ īn dragoste,/ să-l văd plāngānd – rāzānd/ căzānd – ridicāndu-se/ alergānd după porumbei”. Chiar neglijenţa acestei revărsări de gerunzii arată că poeta nu practică niciun tip de transfigurare, de elaborare. Unele texte sīnt mici jocuri rimate, care dau spre un suprarealism ludic, naiv: „Mă trece o apă şi un pod,/ mă stoarce de vlagă,/ mă duce de nas şi de mānă/ bicicleta mea dragă”. Īn Amsterdam, bicicleta este un mijloc de transport uzual şi ca urmare apare foarte des īn poemele biografice ale Mădălinei Florea. Poemele ei, poeme de amator, scrise cu sensibilitate şi fără pretenţii de abisal şi nici măcar de originalitate, sīnt simpatice, dar lipsite de tensiune şi de viziuni.


Vasile Ponea, Stări de vin㠖 Mal de tort,
Editura Clusium, cugetări


Poetul Vasile Ponea din Tīrgu-Jiu scrie poeme şi reflecţii. Ultimele sīnt un gen extrem de riscant, cum se ştie, iar autorul şi-l asumă cu seriozitate, chiar dacă nu reuşeşte – după cum este absolut previzibil – să depăşească de fiecare dată banalitatea. Īn volumul de faţă, cugetările lui Vasile Ponea sīnt traduse īn franceză de Paula Romanescu. Unele sīnt simple parafraze la versete biblice sau la alte citate celebre: „Comportă-te astfel ca-n viaţa zilnică să dobāndeşti crāmpeie de veşnicie” sau „Liniştea nu se obţine īn mormānt, ci la Dumnezeu, după faptele noastre”. Ceea ce le lipseşte acestor panseuri este un dram de umor, de relativizare, de distanţare. Vasile Ponea se comportă ca şi cum este chemat să rescrie Scripturile, dar o asemenea īntreprin­dere este prea grea pentru un scriitor contemporan, oricīt de bun ar fi el. Īn loc să cultive paradoxul, Vasile Ponea merge pe cărări prea umblate şi ne spune cu gravitate ceea ce se cam ştia demult. Această gravitate īl expune pe autor, care se poate trezi oricīnd luat īn băşcălie pentru seriozitatea cu care se aliniază platitudinii. Un gen extrem de greu, cel al reflecţiei aforistice, nu poate fi abordat decīt cu mari rezerve de originalitate şi „suceală”.


Laura Gherman, Suflet de tinichea,
Editura Karuna Bistriţa, poezie


„Mi-am croit rochie metafizică/ din filele unei cărţi de estetică./ Cercei din fildeş transcendent/ parfum, al compasiunii accent“. Īn rest poeta poartă pantofii analizei, ochelarii epifaniei, contur de buze poezia. Asta, probabil, pentru că e profesoară de filosofie (la Bistriţa). Īn textul Agent secret, ea scrie cum „Racolată mi-a fost fiinţarea/ selectată ... sub acoperirea/ cerului şi īngerirea...”. Toate textele abuzează de puncte de suspensie, chestiune absolut de neīnţeles, ca şi substantivul „īngerirea”. Ea are ce are cu „fiinţarea” care mai şi īnoată (spre insula artei printr-un ocean al ignoranţei). Nu e clar dacă e ignoranţa autoarei ori a altora. Respectiva „fiinţare īntrebătoare” īşi află sensul īn „căutarea căutării”. Dna Gherman mi-a dăruit cartea „cu respect” (scuzaţi ligamentul) şi din poza de pe coperta a patra pare cuminţică şi cu ochi frumoşi. Dar pot eu să nu-i spun adevărul? Anume că se defineşte perfect prin titlul ales: suflet de tinichea. Volumul mai e şi dedicat memoriei tatălui său. Ce-o zice el, de acolo, de sus, despre isprăvile fiicei, că nu mai e līngă ea s-o tragă de urechi?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul